Despre vecini și vecinătăți

Ordinea, liniștea, armonia, concordia socială sunt comandamente, valori deosebit de importante atât la nivel macrosocial cât și în plan microsocial. De adevărata sa valoare ne putem da cel mai bine seama vâzând sau constatând ce se întâmplă atunci și acolo unde aceasta lipsește ori e grav alterată. Nu este dată odată pentru totdeauna, de aceea trebuie cultivată și întreținută de fiecare după puteri. E pozitiv faptul că, în pofida deosebirilor și divergențelor ce-i separă, se pare că decidenții noștri politici știu măcar în momentele critice, cum este și cel actual, în care vâlvătaia e la fruntarile țării, să renunțe la aroganțe și interese de grup, să se mobilizeze și să aibă o reacție adecvată. N-ar fi rău dacă și în alte situații ar adopta atitudini constructive, să mai renunțe să-și bage strâmbe unii altora, să se șicaneze și obstrucționeze reciproc și să se ocupe de problemele prioritare ale țării pentru care de altfel sunt investiți și plătiți. În cele ce urmează ne-am propus să ne referim la componenta acestei valori sociale, care depinde în mare măsură de fiecare dintre noi. E vorba de relațiile de bună vecinătate, mai ales că primăvara e anotimpul, ce ne îndeamnă să ne dovedim calitățile de buni gospodari, să mai facem un gard, să construim sau reconstruim o casă ori alte edificii gospodărești, să plantăm un pom sau chiar să înființăm o livadă ori toate acestea, dacă nu sunt făcute în cadrul instituit, pot duce la neînțelegeri și tensiuni nedorite. Într-o posibilă clasificare aleatorie deosebim trei categorii de vecini: vecini buni, vecini mai puțin buni și ...vecini. Vecinii buni reprezintă categoria cea mai apreciată și asta nu întâmplător întrucât în multe cazuri intervenția lor la necazurile și problemele celor din jur este mai oportună și mai eficientă decât cea a unui frate sau a unei rude apropiate, care cu toată disponibilitatea și buna intenție sunt temporar în imposibilitate de a reacționa. În peisajul social întâlnim destul de frecvent vecini din categoria a doua, adică mai puțin buni. Cele mai multe probleme de acest gen sunt generate de modul în care înțeleg să-și exercite dreptul de proprietate. Legislația civilă, regulamentele și practicile locale instituie reguli privind exercitarea acestui drept și stabilesc sarcini legate de asigurarea bunei vecinătăți, protecția mediului ambiant și a resurselor de apă. Cu toate acestea, se întâlnesc destul de frecvent acte, acțiuni, fapte în afara cadrului legal, ce sunt de natură a leza, altera și tensiona relațiile interumane uneori chiar pentru multă vreme. Astfel, la îngrădirea proprietății, unii vecini, ce se consideră a fi mai ”inventivi“ includ în perimetrul îngrădit și suprafețe, care aparțin proprietarilor limitrofi sau chiar domeniului public. Un asemenea ins, cu un nume ce-i trădează caracterul, de pildă, a folosit la împrejmuirea grădinii cupoane din fier cornier, care au depășit cu mult limita de proprietate, acaparând o suprafață destul de importantă din proprietatea vecinului. Atunci când i s-au cerut explicații, a motivat că: ” n-a avut uneltele necesare pentru secționare“, iar ulterior s-a făcut că plouă, ceea ce atestă reaua lui credință. Altul, a executat fundația pentru o viitoare construcție pe terenul vecinului, iar atunci când i s-a cerut să-și explice actul, a susținut că: ” totul s-a datorat cofrajului “ deși legea este și din acest punct de vedere foarte clară, în sensul că: ”orice construcții, lucrări sau plantații se pot face de către proprietarul fondului numai cu respectarea unei distanțe minime de 6o cm. În lipsa unor dispoziții cuprinse în lege, regulamentul de urbanism sau a obiceiului locului, arborii trebuie sădiți la o distanță de cel puțin 2 metri de linia de hotar, cu excepția acelora mai mici de 2 metri, a plantațiilor și gardurilor vii“. Am întâlnit și întâlnim alte ”inovații“, ce contravin măsurilor de protecția apelor și mediului ambiant. Așa de pildă o familie chiar de intelectuali și-a executat rețeaua de colectare a dejecțiilor din adăpostul de animale în așa fel încât acestea ajung și poluează o sursă de apă. Alta, la fel de ”inventivă“ deversează, prin rețeaua de canalizare de la locuință, apele menajere în șanțul de la marginea drumului public. Probleme și tensiuni apar și datorită încălcării reglementărilor referitoare la curgerea firească sau provocată a apelor, exercitarea dreptului de trecere de către proprietarul lipsit de acees la calea publică, a dreptului de trecere pentru utilități și nu numai. Într-un caz, proprietarul unui fond, adică a unui teren superior deși era obligat să nu întreprindă nimic pentru a agrava situația fondului inferior inundat ca urmare a topirii zăpezii, a decis să-i îngreuneze și mai mult situația acestuia, executând o lucrare, respectiv a tras o brazdă prin care a făcut ca toată apa să se scurgă pe terenul vecinului. Planurile urbanistice prevăd o serie de condiții legate de destinația zonei, regimul de înălțime, căile de acces, asigurarea utilităților, etc cărora trebuie să ne conformăm. În acest cadru fiecare putem opta pentru o forma arhitecturală sau alta, dar după opinia personală, ar trebui totuși stopate unele opțiuni supărătoare generate de dorința de originalitate cu orice preț. Cineva și-a executat, de pildă, o casă sub forma unui iglu, adică cu șarpanta până aproape de sol, iar în acest fel nu poate beneficia de lumina și căldura solară, iar un alt vecin al respectivului, inspirându-se probabil de arhitectura de pe malul Mediteranei, a renunțat la straturile cu flori și a executat la parterul casei balcoane, la care nu are nici acces. Vecinii din cea de a treia categorie sunt cei care preferă solitudinea, singurătatea, izolarea autoimpusă sau forțată. La o privire fie și succintă vom constata că unor astfel de vecini nu le-am trecut și nu ne-au trecut vreodată pragul, deși locuim de multă vreme pe aceeași uliță, scară ori în același bloc. O parte o preferă din comoditate, dar ar trebui să cunoaștem mai bine cazurile celor obligați la aceasta ca urmare a stării sănătății sau altor motive întemeiate pentru a putea la nevoie să le venim în ajutor. Nu de alta, dar îmi reamintesc de un caz, când un fost bistrițean a fost găsit decedat în apartament de mai mult timp cu picioarele mâncate de rozătoare, iar o asemenea situație nu poate constitui o notă favorabilă nici pentru aparținători, nici pentru ceilalalți locatari și nici chiar pentru urbe.