DIALOGURI CONTEMPORANE

Cartea doamnei Floarea Pleş, „Dialoguri  contemporane”, apărută la Editura „Ecou Transilvan”, Cluj-Napoca, 2019, se înscrie printre celelalte şapte cărţi publicate de autoare, fie personal, fie în colaborare (dintre care semnalăm Antologia scriitorilor năsăudeni – Destine Literare – între paginile căreia am cunoscut-o pe scriitoarea Floarea Pleş, precum şi ,,Dicţionarul Culturii şi Civilizaţiei Populare în Ţinutul Năsăudului”) şi este structurată în şase capitole care cuprind: ,,Reflecţii culturale”, ,,Cronici literare”, ,,Din universul credinţei”, ,,Astra în lumina activităţilor culturale”, opinii ale scriitorilor referitoare la activitatea scriitoarei şi gânduri de suflet care să o facă să meargă mai departe, într-o lume în care destinul de om singur nu poate fi înţeles nici măcar de el însuşi.

Cartea are ca motto poezia lui Lucian Blaga, ,,Anii vieţii” (1964): ,,Acesta-i drumul tău, mi-au zis părinţii/, porneşte din văi s-ajungi în slava minţii”(...) ,,Prin anul lung, alb, lung de-altădat’/De-abia iubirea m-a întemeiat.”

Prefaţa este semnată de distinsul filolog, prof. Mircea Daroşi, care face o trecere în revistă a întregii activităţi a doamnei Floarea Pleş, de la autor de cărţi şi până la funcţia de preşedinte al ,,Astrei”.

Urmează ,,Cuvântul autorului”, în care doamna Floarea Pleş apreciază că volumul prezent ,,vine ca o mângâiere spirituală a clipelor de singurătate”. Ion Minulescu spunea că: ,,Atunci când eşti singur, eşti cu cine vrei tu să fii.” Opinia lui Minulescu poate fi acceptată doar parţial. Există singurătăţi şi singurătăţi asumate sau imposibil de asumat. Urmează o prezentare amplă a vieţii şi activităţii scriitoarei, care nu a avut de la începutul vieţii sale veleităţi artistice, pentru că profesia de contabil nu avea nicio tangenţă cu metafora, cu poezia, cu ziaristica. Doamna Floarea Pleş face dovada unui condei sensibil ca scriitor, ca jurnalist asumat, atent la toate manifestările culturale de suflet, la care a participat, pe care le-a organizat sau despre care a avut cunoştinţă că s-au întâmplat. Doamna Pleş, cu o sinceritate dezarmantă, îşi devoalează sufletul în întregimea frumuseţii sale în faţa tuturor oamenilor la fel de sinceri. Poate că acest lucru i se trage şi de la faptul că a iubit toată viaţa şahul. Într-un fel, cartea este ,,şah la regină”. De fapt, doamna vrea să demonstreze că oricine are ceva de spus, trebuie să o facă, să aibă curajul zicerii şi al asumării cuvântului ca maximă responsabilitate. Doamna Pleş face o invitaţie la cultură, la participare la vocea obştii, la manifestările de suflet prin care toate valorile sunt promovate şi lăsate moştenire celor care vin în urmă. Cu un destin demn de o telenovelă în care finalul rămâne deschis, doamna Floarea Pleş îşi asumă continuarea muncii fiului său, Mihai, plecat la îngeri prea devreme, cartea constituindu-se într-un omagiu adus bunătăţii, vieţii, iubirii de oameni, prieteniei, devotamentului, credinţei nestrămutate, dar şi un fel de respiro necesar când drumul din faţa ta te invită să mergi singur.

,,Amintirile din anii de şcoală” sunt asemeni tuturor celor care fac parte din generaţia dânsei şi nu numai, care au prins ambele epoci istorice, deoarece, pe vremea cealaltă, poate că cenzura nu ar fi lăsat-o să se exprime într-un mod atât de direct şi de sincer, mai ales că face referiri la ororile comunismului, când preoţii erau urmăriţi de securitate peste tot şi se ascundeau ani în şir în hornurile caselor, ca să nu fie arestaţi şi în acelaşi timp să rămână aproape de familie. Şcoala ca şi familia, se transformă într-o familie adiacentă, în care prietenia şi solidaritatea, empatia, toleranţa, bunătatea, se transformă într-o locaţie unde poţi oferi şi primi ajutor, unde te simţi apreciat şi iubit, unde lumea are nevoie de tine şi te face să te simţi special: dovada vie este Centrul pentru copii cu dizabilităţi, ,,Lacrima” şi centrele din satele învecinate, unde dascăli devotaţi şi sufletişti ajută părinţii să înţeleagă care este rolul lor în viaţa acestor copii, să descurce şi să înveţe tainele unei meserii, care se înscriu în ultima vreme sub denumirea de ,,terapii ocupaţionale”, acestea realizându-se în ateliere, fiind implicaţi şi părinţii şi copiii, deopotrivă.

Doamna Pleş salută cu dragoste orice iniţiativă de conservare a trecutului şi promovează pe toţi cei care colecţionează şi dăruiesc obiecte vechi folosite în meserii care nu mai există astăzi, dar prin care existenţa milenară a poporului român poate fi probată în faţa oricărui istoric şi nu numai. Pe de o parte se păstrează în limbă cuvântul, care intră în patrimoniul arhaismelor, pentru că, cu cât are mai multe arhaisme o limbă cu atât mai vechi sunt şi ea şi poporul respectiv. Donaţia făcută Muzeului Grăniceresc din Năsăud de doamna Virginia Brănescu din obiectele maistrului pieptănar, Ioan Frişan este salutată cu mare interes de doamna Pleş.

Comunitatea îşi imprimă atât de puternic amprenta încât oamenii se întorc pe aceste meleaguri ca în cazul doctorilor gemeni cu nume celebre romane într-o lume a dacilor, (se numesc Doru-Remus şi Paul-Romulus Sabadiş) ca şi cum aceştia aveau de plătit tribut meleagurilor lui Decebal din Bistriţa-Năsăud, deoarece, după terminarea facultăţii, s-au întors acasă pentru a practica medicina veterinară.

Urmează o pleiadă de întâlniri frumoase, de suflet, cu persoane dragi doamnei Floarea Pleş: profesori şi scriitori de la Iaşi, distinşii dascăli Lucreţia şi Ioan Mititean, Ana Filip, Dumitru Nistor - marinar din Primul Război Mondial, (decedat în 1971), George  Vasile Raţiu, profesor şi scriitor năsăudean.

 În 14 mai 2007 s-a realizat cel mai mare număr de oameni care poartă costum popular, - 9.643 - şi cel mai mare dans popular românesc, realizat în sincron, de 9.506 oameni care au intrat  în Guiness World  Recordings. Evenimentul este unul istoric, deoarece a pus în valoare frumuseţea şi bogăţia portului popular românesc autentic.

Scriitoarea evocă cu adâncă delicateţe şi sensibilitate, imaginea şi personalitatea Veronicăi Micle, al cărei nume este consacrat pe frontispiciul bibliotecii din Năsăud, la omagierea naşterii (168 de ani de la naştere, 22 aprilie 1850) căreia s-a lansat al 22-lea volum al profesorului şi scriitorului Romulus Berceni, o personalitate de mare calibru, care a scris cartea ,,Există o soartă?” în amintirea iubitei sale soţii, plecată prea devreme în lumea celor care veghează alături de îngeri, omenirea. Iubirea dintre poetul nepereche, ,,Eminul iubit” şi Veronica, ,,dulcea doamnă”, a fost evocată în paralel, ca un laitmotiv eminescian după 130 de ani de la iubirea cuplului neperche, cu prezentarea volumului care conţine şi poezii dedicate iubirii de 53 de ani pentru soţia sa, Valeria.

Autoarea este foarte atentă şi la manifestările dedicate ţinutului năsăudean, ,,Şanţ” şi la dezvoltarea imobiliară de pe Valea Caselor.

Întâlnirea cu elevi şi personalităţi din Republica Moldova este un prilej de schimb cultural, sufletesc şi estetic, deoarece, puntea de peste Prut devine invizibilă, fiind vorba despre un singur popor separat de istorie şi politică. Copilăria rămâne, însă, aceeaşi pretutindeni. Dispariţia neaşteptată a doamnei profesoare Silvia Pop îi prilejuieşte autoarei o stare emoţională de remember amestecat cu evocare şi afecţiune faţă de cea care a fost o prezenţă unică în spaţiul năsăudean al astriştilor.

Capitolul al doilea este consacrat cronicilor literare: cărţile lui Ioan şi Lucreţiei Mititean, revista ,,Ecologistul’’ a lui Romulus Berceni, nepoţeii în scrierile bunicilor, Dan Pop, Veronica Oşorheian,  Virginia Brănescu.

Capitolul al treilea este dedicat universului credinţei. Sunt evocaţi preoţi parohi, Tomi Dumitriu, Florin Rusu şi Lucian Greabu, Purcea Ilie şi Sorăşan Claudiu, care sunt implicaţi nu numai în viaţa familiilor lor, ci şi în cea a colectivităţii.

Urmează evocări ale activităţilor ,,Astrei” şi ale autoarei, considerate teme şi puncte de referinţă pentru năsăudeni şi nu numai.

Cartea reprezintă pentru autoare o selecţie de lecţii de viaţă asumate, de modele demne de urmat şi de înţeles, de patriotism local şi general, de cercetare a originilor, locurilor şi a destinelor unor cuvinte, obiecte şi localităţi care sunt puţin cunoscute, deoarece turismul în zonă nu este foarte bine promovat, doamna Pleş fiind un spirit tânăr, iscoditor, neobosit, care oferă din energia ei şi celorlaţi pe care îi admiră şi îi promovează. Astra are în spate un secol jumătate de cultură, de personalităţi extrem de diferite şi de interesante, originale, care au dus mai departe făclia purtată de generaţii întregi a culturii şi a unei istorii nealterate peste timp de părerile unora sau altora, politicieni sau oameni simpli. Transilvania a fost şi a rămas leagănul dacilor liberi şi unici.

Dincolo de scriitor, de contabil, de consilier, de preşedinte al ,,Astrei”, dincolo de dragostea neţărmurită de viaţă, faţă de oameni şi de credinţa nestrămutată în Dumnezeu, dincolo de cele 350 de pagini, se ascunde un suflet blând, asemeni tuturor şi totuşi diferit, o femeie, o doamnă şi un om cu nume simplu de floare, la modul general, ca şi cum a fost predestinată ca, prin scris să devină a tuturor, prietenă şi confidentă, Floarea Pleş...