Din lipsa banilor, Clubul “Floris” riscă să nu ajungă la Jocurile Mondiale de Dans Sportiv din Taiwan

Prof. Aurelia Hîruţa

Într-o perioadă în care România este blamată pentru economia ei precară, pentru încetineala cu care se conturează infrastructura, pentru scăderea prestanţei instituţiilor statului, pentru imaginea ştirbită a profesorilor şi a medicilor care au făcut cinste şcolii româneşti până nu demult, un grup de copii idealişti din Bistriţa, pregătiţi de antrenoarea lor, Florica Buduşan, într-o centrală termică dezafectată, pusă la dispoziţia lor din înţelegerea primăriei, fac lobby României peste hotare de ani buni.

Începând din anul 2005 numele clubului de dans sportiv “Floris” Bistriţa s-a făcut remarcat prin participarea cu formaţiile sale la campionatele naţionale, obţinând 8 titluri de campioni naţionali la standard şi două la secţiunea latino. Anul acesta, formaţia de dans sportiv, secţiunea standard, a clubului “Floris” este pentru a 8-a oară campioană naţională.

Dar valoarea pe plan naţional nu este evidentă decât atunci când este confirmată prin aprecierea internaţională. Ocuparea locului 7 la Campionatul Mondial de Dans Sportiv din 25 noiembrie 2012 şi situarea printre primele 5 ţări din lume a atras atenţia reprezentanţilor WDSF. Aşa se face că anul acesta dansatorii bistriţeni sunt invitaţi să ia parte la Jocurile Mondiale de Dans Sportiv, care se vor ţine în Kaohsiung – Taiwan, în perioada 15 – 21 septembrie 2013. Jocurile Mondiale de Dans Sportiv sunt organizate de WDSF cu susţinerea guvernului chinez din Taipei şi a Consiliului Local al oraşului Kaohsiung.

Participarea la o competiţie internaţională ar onora orice stat care deţine o astfel de resursă culturală, dar în situaţia României sportivii sunt pe cont propriu, siliţi să bată la toate uşile pentru a face rost de resurse materiale pentru deplasare şi subzistenţă, fără a lua în calcul aspectele de ordin tehnic: antrenarea în săli de sport de împrumut prin înţelegerea directorilor unor şcoli, participarea la cantonamente exclusiv pe banii părinţilor, în condiţiile în care un dansator sportiv se formează în ani de zile de muncă asiduă, iar corelarea a opt perechi presupune o chimie greu de realizat până şi de cele mai reputate cluburi din ţară care, treptat, au renunţat la ideea de formaţie de dans sportiv.

În faţa acestor realităţi neputinţa de a-şi demonstra valoarea este dezarmantă, iar dansatorii clubului „Floris” se confruntă cu situaţia de a nu putea onora cu prezenţa un eveniment mondial la care mulţi nici nu pot visa. Motivul: lipsa unor surse de finanţare care să facă posibilă deplasarea şi cazarea sportivilor, în condiţiile în care s-au aplicat peste cinci proiecte de finanţare din care s-a obţinut o susţinere modestă prin FRDS şi una acordată prin concursul de proiecte iniţiat de Consiliul Judeţean BN, neexistând posibilitatea pentru o susţinere mai consistentă.

Dansatorii clubului „Floris” din Bistriţa încă mai speră că ceea ce fac ei este important pentru oraşul, judeţul şi ţara lor, că numai prin cultură România poate să se reabiliteze în faţa lumii. Tinerii aceştia nu vor să creadă că luptă de unii singuri pentru a duce o imagine curată a României în cealaltă parte a lumii. Ei nu doresc decât şansa să demonstreze ce pot şi să li se dea ocazia să-şi reprezinte ţara în numele căreia participă de ani de zile la competiţii cu o jurizare severă, alături de mari ţări europene, urcând alături de ele pe poziţii tot mai bune.

Sacrificiile pe care le fac membrii formaţiei clubului “Floris” presupun asumare şi decenţă, ei suportând din buzunarele părinţilor sau ale lor personal o parte din costurile de deplasare şi de cazare. Pentru a-şi spori şansele de a participa la această competiţie, ei au renunţat chiar la rigorile în care ar trebui să-şi desfăşoare cantonamentul final. De obicei acesta se desfăşura la Reghin, într-un spaţiu adecvat dansului sportiv de performanţă atât prin dimensiunea parchetului şi dotările specifice sălilor de dans, cât şi prin masa şi cazarea oferite în incinta complexului pentru a economisi timpul afectat antrenării.

Anul acesta, începând cu data de 1 septembrie, pentru că nu au bani suficienţi pentru deplasarea la Jocurile Mondiale de Dans Sportiv, membrii formaţiei, împreună cu rezervele şi antrenoarea lor, pot fi văzuţi în sala de sport a Şcolii Gimnaziale Nr. 5, „Lucian Blaga”, luând masa la o pizzerie din zonă, procurându-şi fructe şi apă prin gospodărire proprie, şi odihnindu-se la amiază pe saltelele din sala de sport în saci de dormit aduse de fiecare de acasă.

O formaţie de dans sportiv de performantă ca cea existentă în Clubul de Dans Sportiv “Floris” este posibilă doar după mulţi ani de muncă în pereche, la individual, a sportivilor. Este momentul materializării progresului notabil al sportivilor, fără de care se pierde munca de ani buni de formare tehnică şi un astfel de nivel nu se mai poate atinge decât în timp îndelungat.

Prin nivelul de performanţă atins în anul 2012 CDS Floris Bistriţa este unic în ţară ca nivel de reprezentare naţională şi ocupă locul V ca ţară în plan internaţional.

Conform regulamentului de dans sportiv, performanţii, la fiecare patru ani trebuie schimbată întreaga abordare tematică, tehnica muzicală, coregrafica şi vestimentara programului cu care formaţia intră în concurs. Prin urmare, formaţia de dans sportiv standard anul acesta va aborda o altă imagine, care să fie caracterizată de un înalt grad de noutate, de modernitate şi de creativitate. Stabilirea compoziţiei de dans care să respecte normele prevăzute de regulamentul pentru formaţii trebuie să fie însoţită de antrenamente şi de coordonare de specialitate într-un spaţiu adecvat de care clubul nu dispune, drept pentru care se apelează la parteneri şi la schimburi cu colaboratori.

Formaţia ROCK THE WORLD de anul acesta aduce ca elemente de noutate: alegerea unei teme rock adaptată la dansul de societate şi bune maniere; pregătirea unor noi compoziţii de dansuri pe o temă inedită, care să conţină mişcări dinamice şi grad ridicat de dificultate, ridicând numărul de schimbări de ritm de la 10 la 16; executarea impecabilă a compoziţiilor alese în spectacole cu public; depăşirea performanţelor precedente prin efectuarea unor cantonamente de pregătire tehnică şi fizică intensivă; utilizarea eficientă a tehnicilor de predare pentru obţinerea unor rezultate superioare în execuţia dansurilor de către sportivii bistriţeni şi promovarea calităţii actului cultural; îmbinarea metodologiei de predare cu practică concretizată prin rezultatele obţinute anterior, care să le permită sportivilor calificarea la Campionatele Mondiale şi menţinerea identităţii culturale româneşti în străinătate.

Jocurile Mondiale din Taiwan, de anul acesta, îşi propun să includă dansul sportiv în categoria sporturilor olimpice.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5