Doina Pană: Adoptarea Statutului personalului silvic va alege bobul de neghină în domeniu!

Ultima verigă din procesul legislativ dedicat protecției pădurilor României, Statutul personalului silvic, a fost din nou subiect de dezbatere și analiză între ministrul Doina Pană, deputat de Bistriţa-Năsăud, și reprezentanții sindicatelor din domeniu, din cadrul Confederației Meridian, condusă de președintele Ion Popescu. Potrivit Ministerului Apelor şi Pădurilor, „consensul general a fost că adoptarea acestui statut va permite alegerea bobului de neghină în privința resurselor umane din domeniul silvic, prin recompensarea corespunzătoare a personalului merituos și eliminarea din sistem a celor care nu fac cinste meseriei!”.

În prezent, Statutul personalului silvic este reglementat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000,  aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 427/2001. Ultimele modificări și completări au fost aduse prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal și prin Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, legi prin care au vizat chestiuni punctuale, fără a fi avut în vedere modificarea și completare aspectelor de fond necesar a fi reglementate în scopul punerii în acord cu realitățile actuale specifice domeniului și al armonizării cu legislația actuală.

     În actuala reglementare  nu sunt cuprinse unele categorii de personal silvic, cum ar fi personalul silvic care îşi desfăşoară activitatea în învăţământul de specialitate, personalul silvic care își desfășoară activitatea în institutele de proiectare și cercetare în domeniul silviculturii și amenajării fondului forestier, personalul silvic din cadrul asociaţiilor şi organizaţiilor profesionale sau sindicale, precum şi personalul silvic angajat la persoanele juridice atestate/autorizate pentru executarea unor lucrări din domeniul silviculturii, unde angajarea de personal silvic reprezintă o condiţie legală de atestare/autorizare.

      Prin prezentul proiect se operează modificări ale Statutului personalului silvic, urmărindu-se corelarea acestuia cu actualele reglementări şi cu realităţile derivate din evoluţia domeniilor de activitate în care funcţionează personalul silvic.

  Prin prezentul proiect de act normativ se urmăreşte redefinirea  domeniilor de activitate în care îşi exercită profesiunea personalul silvic şi includerea învăţământului de specialitate, a institutelor de proiectare și cercetare în domeniul silviculturii și amenajării fondului forestier, a asociaţiilor şi organizaţiilor profesionale sau sindicale precum şi a persoanelor juridice atestate/autorizate pentru executarea unor lucrări din domeniul silviculturii, unde angajarea de personal silvic reprezintă o condiţie legală de atestare/autorizare.

De asemenea, actul normativ propune aplicarea unitară a regimului silvic în păduri, indiferent de proprietate, prin formarea unui corp silvic a cărui activitate să fie ghidată de un sistem unitar de drepturi şi îndatoriri.

Alte prevederi vizează denumirea „grad profesional” din vechea reglementare se schimbă în „grad silvic”, pentru a se evita eventuala confuzie cu gradul profesional corespunzător funcţionarilor publici; încadrarea pe grade silvice a personalului silvic în mod unitar, indiferent de entitatea în care îşi desfăşoară acesta activitatea şi eliminarea oricărei posibilităţi de discriminare; departajarea sancţiunilor profesionale de sancţiunile administrative; stimularea şi orientarea personalului silvic care exercită atribuţii de pază şi  control al respectării regimului silvic către activităţile care se desfăşoară în interiorul fondului forestier, cu scopul principal  de a se preveni agresiunile asupra pădurii; reconoașterea activităților din domeniul silviculturii în categoria celor care implică prin natura lor îndatoriri și riscuri deosebite; includerea activităților din domeniul silviculturii în categoria condiţiilor speciale de muncă; stabilirea unor criterii obiective la încadrarea și promovarea personalului silvic; impunerea unui regim de transparență în cazul personalului sivic care îndeplinește anumite funcții și/sau atribuții în cazul administrării fondului forestier; stoparea migrării personalului silvic către alte domenii de activitate.

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5