Doina, în patrimoniul UNESCO

Doina a fost inclusă în patrimoniul intangibil al UNESCO, alături de tangou.

Decizia a fost luată în cadrul reuniunii de la Abu Dhabi, Emiratele Arabe Unite. Patrimoniul intangibil, uneori ameninţat de degradare sau dispariţie, e format din practici şi cunoştinte recunoscute de comunităţi umane ca făcând parte din patrimoniul lor cultural. Pe site-ul UNESCO, doina noastră este descrisă ca un cântec liric, adeseori cu un caracter improvizat, care poate fi interpretat solo sau cu acompaniament orchestral. Artistul Alexandru Pugna, încântat de această decizie, ne spune: “ Doina a fost şi va rămâne cântecul de suflet al românilor, în ea picurând fărâme de neistovită duioşie a neamului românesc, toate stările de suflet găsindu-le exprimate în cântecul doinit şi doină. În toate ceremonialurile şi obiceiurile se regăseşte doina, genul musical cel mai aproape de sufletul ţăranului. Nu întâmplător Mihai Eminescu a scris acea memorabilă poezie “doina”, interzisă în perioada comunistă, dar şi Goga şi Coşbuc vorbesc despre doină ca despre un tezaur fără seamăn a neamului românesc. Ceea ce a făcut UNESCO este un lucru pe care noi românii îl ştiam şi simţeam demult, însă acum bucuria noastră este deplină, pentru că doina a fost aşezată alături de alte genuri, cum ar fi tangoul şi valsul”. Dintre doinitorii de mare marcă din judeţul nostrum amintem pe Maria Precup-privighetoarea Năsăudului, Reghina Tăpălagă, Valeria Peter Predescu, Lucreţia Sânmihăian, Maria Peter, trecute la cele veşnice, care au lăsat doine extraordinare, dar şi Cornelia Ardelean, Mia Dan, Teodora Purja, în general, majoritatea interpreţilor de folclor authentic care în concursuri au ca piatră de încercare doina.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5