Dorel Cosma: Auschwitz de România ?

În urmă cu ceva timp am vizitat cu mare emoție, fostul lagăr nazist Auschwitz. Trebuie să recunosc că am ieșit de acolo profund marcați și timp de câteva ore nu ne-am putut reveni. Nu-ți vine să crezi ce s-a întâmplat acolo cu semeni ai noștri. S - a scris, se scrie și se va scrie încă foarte mult despre aceste atrocități. Romane, piese de teatru, filme ne readuc aceste crude imagini în speranța ca omenirea să nu uite niciodată ce s-a întâmplat. Au trecut anii, dar filmul și pozele văzute acolo sunt și acum vii în sufletul meu. M-am cutremurat însă în aceste zile, când am aflat că în țara noastră, liberă și democratică, se poate să fi trimis pe lumea cealaltă gol, goluț. Mi-am reamintit imaginile de la Auschwitz , unde prizonierii erau trimiși la dușuri, dezechipați așteptând apa. Pe conducte însă venea gazul. Urmau mormane de corpuri goale împinse de buldozere și tractoare care erau aruncate în gropi comune. Nu au avut nici o șansă de supraviețuire. Nici o legătură cu familia. Nimic. Astăzi, lumea s-a modernizat. Este adevărat este pandemie, avem un virus ostil dar oare de ce ne dezumanizăm? Nu a fost destul Auschwitzul ? Ne-am cutremurat în aceste zile când am aflat că părinți, bunici au fost trimiși pe lumea cealaltă goi, goluți. E adevărat, nu sunt gazați și nu au steaua galbenă pe piept dar, că trebuie, că nu trebuie, li se aplică o altă „etichetă” modernă – Covid – care le anulează orice speranță. Nici o legătură cu familia ! Nimic ! Nu sunt împinși în groapa comună cu buldozerele. Lumea a evoluat – sunt ambalați într-un sac de plastic. Dacă câștigi bunăvoință, sacul este aruncat într-un sicriu peste care se stropește nu cu apă sfințită ci cu clor. Nimeni nu are dreptul să vadă pe cine îngroapă. În sac poate fi oricine. Unii au „ privilegiul” de a li se arunca în sac și hainele. Probabil mai marii zilei s-au gândit să se îmbrace singuri pe lumea cealaltă. Pe drumul cimitirului doar câțiva membri de familie răsfirați. Nu toți. Dureri și lacrimi în Auschwitzul românesc de azi. Și situația continuă. Cuminți, trebuie să ne așteptăm rândul la groapa comună. Hainele cu care s-a mers spre saloanele morții e bine să fie păstrate de cei care mai rămân în urmă. Poate că într-o zi cineva se va gândi la un muzeu de rememorare a celor plecați în condițiile Auschwitzului modern „Arbeit macht frei” – înfiorătorul dicton nazist, reînvie azi sub formă nouă: „Covid macht frei”. Libertatea are aceeași direcție în ambele cazuri și cu același rânjet arogant de satisfacție din partea mânuitorilor de butoane de atunci și de acum. De ce această batjocură? Nu am auzit pe nimeni să se fi îmbolnăvit de la un mort și nici să se fi transmis virusul pe lumea cealaltă. Unii vor spune că „succesul” se datorează acestor restricții aberante care-ți interzic dreptul de a-ți vedea rudele pentru ultima dată. La Auschwitz, a trecut ceva timp până s-a aflat adevărul . La noi a trecut „doar” un an. Să ne rugăm lui Dumnezeu să nu murim cu toții până vom afla în întregime adevărul zilelor noastre.