Dorin Popescu: Dacă lucrurile la DNA evoluează cum se aude, s-ar putea să ne trezim să nu mai avem preşedinte de CJ până la sfâr
-
View the full image
Dorin Popescu
Dacă lucrurile la DNA evoluează cum se aude, nu ar fi exclus. Eu chiar auzeam, din surse demne de încredere, că domnul Liviu Rusu şi-ar putea da demisia în perioada următoare, a declarat consilierul judeţean PNL, Dorin Popescu, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă.
Cunoscut ca unul dintre consilierii opoziţiei care are mereu câte o replică, câte o vorbă de duh pentru preşedintele Consiliului Judeţean, liberalul Dorin Popescu nu s-a dezminţit nici, ieri, când s-a lansat în predicţii vizavi de cariera politică a preşedintelui CJ Liviu Rusu.
Liberalul a acuzat şi ,,grandomania” de care dă dovadă preşedintele CJ, prin afişarea numelui personal pe toane bannerele, unde Consiliul Judeţean apare în calitate de autoritate de management.
,,O chestie care mă deranjează enorm de tare din punct de vedere al managementului este următoarea: nu poţi ca şi preşedinte de Consiliu Judeţean să îţi atribui toate meritele doar ţie.
Eu nu cred că aţi mai văzut, umblând aşa prin ţară, să scrie pe toate gardurile, bannere că, lucrările făcute de CJ sunt sub oblăduirea şi sub onorul domnului Liviu Rusu.
Făcând o glumiţă, pe vremuri, ştiţi, se scria Liviu (love) Ana, cu inimioare, pe garduri şi pe copaci, la modul acesta văd eu ce scrie Liviu Rusu, o penibilitate”, a spus consilierul judeţean PNL Dorin Popescu.
În şedinţa ordinară de joi, liberalul speră să obţină nişte răspunsuri sau măcar un răspuns de la secretarul judeţului Iosif Redl.
,,Eu mă întreb retoric, dar voi pune întrebarea şi în şedinţa de Consiliu Judeţean: dacă din punct de vedere al legalităţii, acest CJ mai este sau nu mai este, pentru că dacă ar fi să ţinem cont de lege, acest CJ, la modul în care îşi desfăşoară activitatea, este absolut inutil, pentru că există o majoritate creată prin trădări pe care preşedintele de CJ o foloseşte cu nonşalanţă. Eu sper că în şedinţa de joi vom putea vorbi, pentru că la un moment dat eram ameninţaţi cu evacuarea”, a precizat Dorin Popescu.
Citiţi şi:
- Dorin Popescu: Consiliul Judeţean este într-o ilegalitate clară
- Liberalul Popescu „ a protestat spontan” la Consiliul Judeţean
- “Extraordinară” cu uşile închise la Consiliul Judeţean
- Dorin Popescu, despre Liviu Rusu: Avem un lider al judeţului care compromite imaginea de politician
- De la moment de reculegere, la „cuvinte sub centură” în Consiliul Judeţean
Adaugă comentariu nou