Două surori din Dumbrăviţa, măicuţe la aceeaşi mănăstire. Maica Tavita s-a cununat cu Hristos! (Video emoţionant)

Cu mare bucurie duhovnicească, obştea Mănăstirii Dobric a prăznuit, de curând, un eveniment deosebit – Tunderea în monahism a sorei Irina, devenită maica Tavita. Împreună, rugători şi părtaşi, la această bucurie duhovnicească au fost credincioşi şi preoţi veniţi în număr mare din întregul ţinut al Văii Ţibleşului, cu binecuvântarea şi în prezenţa Mitropolitului Andrei.
Tunderea în monahism este o taină a nunţii, numai că aici legătura cununiei nu are nimic din temeiurile vieţii conjugale, ci cununia se face cu Mântuitorul şi cu Biserica Sa, cărora li se obligă să slujească monahul, în duh şi faptă, până la sacrificiul vieţii, aşa cum Mântuitorul S-a jertfit pentru mântuirea lumii. Momentul tunderii presupune, pe lângă tăierea părului – semnul renunţării la voia proprie – şi primirea hainelor şi a însemnelor monahului: cămaşa albă, crucea pectorală, paramanul, dulama, brâul, papucii, rasa, potcapul, mantia, metaniile, crucea şi făclia. Prin voturile monahale – ascultarea, fecioria, sărăcia – persoana călugărită se face pe sine, pentru întreaga-i viaţă, dar lui Dumnezeu. Iată, în aceste vremuri în care din ce in ce mai puţini tineri se hotărăsc să urmeze lui Hristos spre desăvârşire, numărul mare al credincioşilor prezenţi arată că, înlăuntrul inimii şi al conştiinţei, oamenii simt că este nevoie de întărire duhovnicească, de mai multă rugăciune, de oameni afierosiţi lui Dumnezeu. Rolul mănăstirilor este esenţial în viaţa comunităţii, întrucât monahii sunt rugătorii lui Dumnezeu pentru noi toţi.
Rânduiala tunderii îl leagă pe monah de loc, de mănăstirea în care acceptă închinovierea, de obştea cu care se înfrăţeşte, de stareţul care îi devine Părinte şi care îi dă şi un nume nou, ca la o adevărată naştere. Îl va lega şi de slujbele Bisericii, de uniforma pe care o primeşte piesă cu piesă, cu arătarea simbolului fiecăreia, de puterea de a chema numele lui Iisus, care i se dă odată cu metaniile şi cu învăţătura cum să le folosească. Rânduiala tunderii îl învaţă pe noul monah smerenia, îl învaţă ce sa mănânce, cum sa doarmă, cum să vorbească.
Ceremonialul acestei slujbe este dramatic, încărcat de o solemnitate gravă. Novicele, voind să intre în rândurile monahilor, are, ca şi la Botez, un naş care îl va ascunde sub mantie, simbolic, de răutatea demonilor şi îi va fi povăţuitor şi îndrumător toata viaţa.
Când ajunge în faţa altarului, aflat tot sub mantia protectoare a naşului, candidatul la călugărie cade la pământ, răstignindu-se cu braţele întinse, în formă de cruce. După ce novicele, în auzul tuturor, făgăduieşte că va păzi sărăcia, castitatea şi ascultarea faţă de toţi, i se taie patru şuviţe din părul capului, în chipul crucii, ca semn al lepădării definitive de omul cel vechi, de poftele trupului şi de cugetele cele nesocotite, începând, astfel, războiul cu sine însuşi, cu patimile şi cu puterile întunericului din văzduhuri, care nu se va sfârşi decât odată cu ultima suflare…
Tunderea în monahism înseamnă o renunţare totală la voia ta şi încredinţarea deplină a vieţii tale în mâna lui Dumnezeu, în rânduiala ascultării, fecioriei şi dezlipirii de lucrurile materiale. Este o unire desăvârşită cu Mântuitorul şi cu Biserica Sa, cărora li se obligă să slujească monahul, în duh şi faptă, până la sacrificiul vieţii, aşa cum Mântuitorul S-a jertfit pentru mântuirea lumii. stfel, călugăria este comparată cu un al doilea Botez. Moare omul cel vechi şi îi ia locul unul nou. În acest sens, monahul primeşte la călugărie un nume nou. După Sfânta Liturghie, toţi participanţii la praznicul împărătesc trec pe la noul monah şi-l întreabă: „Cum te cheamă, maică?” Acesta îşi spune numele, iar ea îi răspunde: „Să te mântuieşti în Domnul, rugându-te şi pentru mine.”
Slujba tunderii în monahism a fost săvârşită de către Mitropolitul Andrei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, printre care s-au aflat şi părintele exarh Dumitru Cobzaru, părintele protopop Doru Zimveliu, părintele profesor Stelian Tofană-UBB, duhovnicul mănăstirii Siluan, stareţi şi călugări.
La Mănăstirea Dobric, adevărat loc de rugăciunii pentru credincioşii de pe Valea Ţibleşului, în soborul de maici, condus de maica stareţă Veronica, sunt două surori din Dumbrăviţa, Amalia devenită prin călugărie maica Bartolomea şi Irina, cea care a devenit, prin călugărie, maica Tavita. Maica Bartolomea a ajuns la mănăstirea Dobric încă de la înfiinţare, punând, împreună cu maica stareţă, bazele aşezământului monahal şi la câţiva ani a fost urmată de sora Irina. Prin devotamentul faţă de mănăstire, prin apropierea, prin rugăciuni, de Cel de Sus, cele două surori sunt un exemplu şi o mândrie pentru comunitatea din Dumbrăviţa.
Dorim maicii Tavita mulţi ani întru slujirea Domnului. Dumnezeu să îi rânduiască putere şi înţelepciune pentru a fi la măsura înaltei chemării la care a răspuns în viaţa ei.
Filmuletul emotionant al evenimentului