Bartolomea şi Tavita, povestea maicilor surori de la Mănăstirea Dobric
„Giuvaier al Văii Ţibleşului”, cum numeşte acest loc pr. lect. univ. dr. Liviu Vidican Manci, originar de pe aceste meleaguri, Mănăstirea Dobric este loc al binecuvântării în care îngerii poposesc pe pământ în rugăciune alături de obştea de maici, dar şi de creştinii ce vin aici pentru a-şi spune necazurile Celui de Sus.
Loc al încercărilor, dar şi al binecuvântării, Mănăstirea Dobric înfloreşte pe zi ce trece, maica stareţă Veronica, împreună cu părintele duhovnic Siluan, fiind adevăraţi mărturisitori ai credinţei străbune. Aici, încă de la înfiinţarea mănăstirii, acum aproape 30 de ani, a venit şi şi-a încrediţat viaţa Domnului şi maica Bartolomea (Amalia), iar mai apoi a urmat-o pe acest drum şi sora ei, maica Tavita (Irina). Sunt vecinele mele cu care mă mândresc şi care fac cinste bisericii prin viaţa monahală pe care o duc. Maica Bartolomea iubeşte florile, iar mănăstirea arată ca o grădină a Raiului, dar şi costumele populare, pe viitor vom vedea aici şi un muzeu al tradiţiilor, iar maica Tavita realizează icoane şi face trăistuţe în miniatură în care aşează mir şi tămâie, dar şi cărţi de rugăciuni şi le oferă tuturor celor care trec pragul mănăstirii. Amândouă iubesc animalele, între minunile de la Dobric găsind căprioare, veveriţe, iepuraşi, căţeluşi, păsări etc. Cum să nu iubeşti acest loc al binecuvântării ? Şi cum să nu fiu mândru de vecinele mele? Pot spune că datorită lor am crescut şi eu sub streaşina mănăstirii, încă de copil de la înfiinţarea acesteia, fiind prezent la toate evenimentele religioase de aici.
Citiţi şi:
- Două surori din Dumbrăviţa, măicuţe la aceeaşi mănăstire. Maica Tavita s-a cununat cu Hristos! (Video emoţionant)
- Întru mulți ani, Preacuvioasă Maică Bartolomea, de la Mănăstirea Dobric!
- Alexandru Pugna lansează un album cu pricesne dedicat Icoanei de la Dobric
- Mii de credincioşi, binecuvântaţi de episcopul Macarie, la Mănăstirea Dobric
- (Relatare de la faţa locului!) Mii de credincioşi, în pelerinaj la Mănăstirea Dobric. Episcopul Macarie: Să nu ne pierdem credinţa, să ne rugăm Maicii Domnului!
Adaugă comentariu nou