Douăzeci ori patru fac optzeci

Calculatorul meu nu acceptă titluri numai din cifre. Iată, m-am conformat, dar nici așa nu vreau să se creadă că e vorba (doar) de aritmetică. Cuvintele din titlu circumscriu destinul exemplar al publicației „Revista română” de la Iași.
Seria nouă ( a cincea, căci întâia a debutat odată cu înființarea ASTREI – 1861) s-a așezat temeinic în cultura românească actuală în primii ani postdecembriști, împlinind acum 20 de ani de existență, cu 4 numere pe an, prin urmare, 8o de numere.
Doresc să-mi argumentez demersul meu în acest context: Cel mai renumit Despărțământ al Astrei – cel de la Iași (toți astriștii din lume îi recunosc această valoare), condus de inegalabila președintă Areta Moșu, colaborează la modul remarcabil cu Despărțământul Năsăud (președinte Ioan Seni). Grație dialogului dintre cei doi lideri, aceste două organisme de cultură au pus la cale acțiuni comune, atât în țară cât și în Republica Moldova și Ucraina. Astfel, nu întâmplător, organizații culturale din cele două țări vecine sunt mereu prezente și la noi, în județ, participând efectiv la activități artistice, turistice și de comunicare științifică, contribuind astfel la statornicirea relațiilor dintre noi.
Revista ieșeană își merită notorietatea, fără nici o reținere. Găsesc extrem de sugestiv desenul arealului românesc, așa cum îl realizează dl. Mircea-Cristian Ghenghea în editorialul aniversar:
„Într-o lume în care cuvinte precum patriotism, național, identitate, autohtonism și altele aidoma par de-a dreptul redundante și fără nici un rost, aruncate într-un cotidian parcă tot mai cenușiu, „Revista română” reprezintă, pentru cei care știu să vadă și să înțeleagă, o astfel de hartă a Țării, o hartă unde nu este nevoie să se demonstreze nimănui că pământurile românești sunt românești și că românii sunt români. În paginile sale se regăsesc Basarabia și Bucovina întregite, Maramureșul e iarăși unul, Banatul așișderea; aici își spun păsurile românii timoceni și cei din zona Vidinului; aici mai pâlpâie, când și când se mai poate, ce a rămas din minoritatea românească din Ungaria; aici se fac auzite vocile românești din Transnistria și din regiunea Odesa…”
Însă, pe bună dreptate, își încheie paragraful pe un ton temperat: „Cel mai adesea triste, de prea puține ori vesele aceste voci…” Dar, cel puțin Iașiul astrist poate stă cu fruntea ridicată. Cei 17 consilieri ai revistei, cei dintâi, recunosc, cu afectuoasă prețuire, că aceasta se datorează pasiunii și tenacității liderului lor, Areta Moșu. Doar așa revista a răzbit și a ajuns „în locuri românești unde nici un reprezentant diplomatic al statului român nu a fost capabil să ajungă, din 199o până astăzi”. Mde ! diplomații români au treburi mai serioase…
Prin urmare: „Vivat, crescat, floreat !”