Dubla cetăţenie sau slujirea la doi stăpâni

Moto: “Un om normal are o singură patrie. Restul sunt ţări.”

Octavian Paler

Apartenenţa la o patrie pare ceva formal şi care nu ne afectează viaţa de fiecare zi. Obişnuim să spunem, mai în glumă, mai în serios, că te cuprinde patriotismul doar la beţie. Deseori ne exprimăm dezamăgirea faţă de propria ţară, care nu ne oferă destul. Uneori ne simţim superiori şi îi dispreţuim pe ceilalţi români, care ne par necivilizaţi, needucaţi , săraci sau proşti. Patria este însă răbdătoare, îngăduitoare, ne primeşte şi ne oferă toate bogăţiile sale. Statul român este dator să garanteze cetăţenilor săi toate drepturile prevăzute în constituţie: educaţie, asistenţă medicală, siguranţă, protecţie consulară peste hotare. Nu ne condiţionează nimeni exercitarea acestor drepturi de dovedirea unui ataşament sau a loialităţii faţă de patrie. Diverse ţări acordă cetăţenilor lor diverse alte drepturi, de aceea multe persoane solicită şi obţin cetăţenia şi a altor state. Fireşte, motivaţia pentru care cineva doreşte să obţină cetăţenia altui stat poate să ţină de mai multe considerente. Dacă locuieşti şi munceşti în acea ţară, e perfect legitim să tinzi spre naturalizare. O activitate ştiinţifică sau culturală care te leagă de o anumită ţară, justifică şi ea dobândirea dublei cetăţenii. Dar este evident că aceste situaţii au un caracter particular, fiind, deci, excepţionale. De asemnea, este evident faptul că statul de adopţie acordă această cetăţenie persoanelor care întrunesc anumite criterii (cunoaşterea limbii oficiale a acestui stat, afinităţi culturale, cunoaşterea istoriei etc.), fără a desemna categorii colective ca destinatare ale naturalizării.

Totuşi, calitatea de cetăţean presupune şi obligaţii. Loialitatea, abţinerea de la fapte defăimătoare la adresa statului al cărui cetăţean eşti nu pare mare lucru. Dar în eventualitatea unui conflict armat, datoria de cetăţean se poate dovedi greu de satisfăcut. În eventualitatea deţinerii unei funcţii importante în stat, te poţi întâlni cu circumstanţe în care loialităţile datorate statelor al căror cetăţean eşti, sunt puse în conflict. Tocmai caracterul particular şi excepţional al dublei cetăţenii face aceste situaţii rare şi nesemnificatve.

Iată însă că, în Europa anului 2011, avem de-a face cu o situaţie fără precedent. De la 1 ianuarie, Ungaria acordă propria cetăţenie minoritarilor maghiari din România, Ucraina, Slovacia, Serbia. Un întreg aparat de stat este angrenat pentru a procesa actele a zeci de mii de oameni, momiţi cu discursuri naţionaliste şi, uneori, cu promisiuni deşarte. O întreagă reţea, finanţată de statul vecin, a fost înfiinţată şi în România, purtând denumirea de „centre democratice” şi având drept scop declarat informarea cetăţenilor de etnie maghiară cu privire la posibilitatea dobândirii cetăţeniei ungare. Care sunt consecinţele acestui proces de amploare care se dezvoltă în vestul ţării? Pe timp de pace, în inima României se va forma un grup compact, numeros care va putea invoca, în orice circumstanţă calitatea de cetăţean ungar, implicând, pentru orice relaţiei cu autorităţile, asistenţa consulară pe care noua patrie i-o datorează. Fie că eşti cercetat pentru afaceri ilegale cu lemn, fie că reclami un abuz al administraţiei locale, vei putea deveni centrul unui scandal diplomatic. Această situaţie va descuraja, încetul cu încetul, autorităţile române să îşi mai exercite puterea de stat în anumite unităţi administrativ-teritoriale, care vor deveni teritoriu de facto al noii patrii. Astfel, judeţele Harghita, Covasna şi Mureş pot fi, în curând cucerite, fără luptă, doar prin inteligenţa Ungariei şi prin non-combatul nostru.

Pe timp de război... ce nădejde să mai tragi, când, şi acum, Plutonul Secuiesc poartă uniforme de husari şi înfiinţează „batalioane” cu nume de criminali de război care au comis fapte cumplite împotriva românilor.

Datorăm această situaţie indiferenţei clasei politice, interesate exclusiv de funcţii, afaceri, fapte de vitejie la talk-show-uri. Nici cu diplomaţia românească, nu mi-e ruşine, căci relaţiile bilaterale româno-ungare au ocolit sistematic acest elefant roz din mijlocul surageriei.

Închei acest semnal cu o întrebare, menită să dovedească o dată în plus că autorităţile române au cam pierdut controlul: are guvernul României o evidenţă a numărului şi identităţii cetăţenilor români care au dobândit şi cetăţenie ungară, de la 1 ianuarie 2011?