EDITORIAL de Andrei Moldovan: Hamalul din gara Năsăud

Să ne amintim niţel de nuvela „Proştii” a lui Liviu Rebreanu, cu menţiunea că, în vorbirea populară, înţelesul cuvântului este mult mai apropiat de sursa lui din slavonă: „prastoi celavek”, adică om simplu. Doi ţărani, Nicolae Tabără şi fiul său, ajung cu noaprea-n cap în gara din Năsăud, ca să nu piardă trenul, măsurând timpul după poziţia stelelor de pe cer. După o lungă aşteptare, îşi face apariţia un hamal, morocănos şi supărat pe lume că i s-a scurtat somnul. Ţăranii, umili, îl salută ridicându-se în picioare, pentru că era singurul stăpân pe care l-au zărit prin preajma gării. El, încercând să deschidă uşa de la sala de aşteptare, răspunde bombănind, iar când o bătrână care, între timp, s-a alăturat celor doi, îl întreabă despre tren, hamalul se dezlănţuie: „ Ce-mi tot dârlâieşti aici, babo? Ce-mi toci capul şi dumneata? Nu cumva ţi-ai ţinea gura? se răţoi deodată hamalul, semeţ în sufletul său rânced că poate certa şi el pe cineva care-i mai slab decât dânsul...”
Acum, să încercăm un exerciţiu de imaginaţie, nu prea greu, şi să ne închipuim că acel hamal devine om politic. Cine îşi închipuie că exagerez se înşeală amarnic. Astfel de ascensiuni au existat şi există. Să ne amintim de dramaturgul polonez Slawomir Mrozek, cu al său „Tango”, o piesă de teatru în care sluga devine un important personaj politic, lucru care se întâmplă pentru că stăpânii consideră că este sub demnitatea lor să se implice. De luat în seamă în piesa amintită sunt consecinţele dramatice pentru foştii stăpâni. Îl amintesc pe Mrozek pentru a nu-l pomeni din nou pe Caragiale, pentru că, de atâta referire la dramaturgul român, începem să pierdem din vedere esenţialul. Îl regăsim în nuvela lui Rebreanu.
Să fiu bine înţeles. Eu nu insinuez că avem o clasă politică ridicată de la nivelul hamalului din gara Năsăud. Nu aş fi îndreptăţit să o fac şi nici măcar nu ar fi onest. Am însă dreptul să constat că numărul politicienilor care ne reprezintă şi care au trăsăturile de bază apropiate hamalului a început să fie unul îngrijorător. Lipsa de instrucţie şi educaţie în lumea noastră politică devine tot mai mult un aspect de domeniul firescului. Apoi, atitudinea de sfidare a celor pe care îi consideră sub poziţia lor socială, tot mai mulţi, convingerea că au dreptul să îi certe pe cei „simpli”, proşti pentru ei, cu o semantică a cuvântului modernizată, duc la o gravă neînţelegere a valorilor. Ce să mai vorbim de „sufletul rânced” pe care şi-l etalează la tot pasul precum o icoană de închinat! Autosuficienţa, boală de nevindecat, precum şi incapacitatea de a înţelege că a decide înseamnă în primul rând cunoaştere şi că puterea nu îi face mai inteligenţi decât sunt, din caracteristici personale devin primejdii publice.
Hamalul lui Rebreanu are, fără îndoială, toate caracteristicile unui om politic în devenire. Atâta doar că nocivitatea sa este în funcţie de puterea pe care o are. Cu cât puterea lui devine mai mare, cu atât creşte primejdia pentru cei din jurul său. Exerciţiul de imaginaţie la care v-am invitat nu este unul lipsit de sens, pentru că el prinde contur în realitatea pe care o trăim.
Ce rămâne atunci din tot acest amestec fe fictiv şi realitate? Acceptarea unei stricări a lumii care începe cu a noastră? Sau poate vorbele pline de năduf ale lui Nicolae Tabără de la sfârşitul povestirii: „Nu v-ajute Dumnezeu sfântul!”? Numai că trenul a plecat şi nu mai are cine să audă..

Andrei Moldovan