Medalion liric Maria Olteanu

 PAȘII PRIMĂVERII

 

Pașii primăverii

în invazia ierbii

și păsările ce se întorc

să-și facă cuib

sub sterșina lunii.

 

Poezia se apropie

îi simt respirația

aproape de tâmple

 

Ea vine odată cu sevele

din inelele copacilor

pe aripi de fluturi albi.

 

 

ÎN CREIERII VREMII

 

În creierii vremii

se zbat stele besmetice

și îngeri cu dinții de lapte

 

Poetul

își șlefuiește sufletuil

la lumina Lunii,

cu un poem

deschide porțile Universului…

 

 

 

DISPERAREA VINE CU TRENUL

 

Disperarea vine cu trenul

se oprește în fiecare gară

adulmecă aerul

se cuibărește în inimi.

 

Eu urc printre  cuvinte

să caut rostul

 

Dar în uterul vremii

copilul a murit

cu spatele încovoiat

și viața e un călău

ce se culcă cu mine,

facem dragoste

pe-o muchie de cuțit.

 

 

EU PRIVESC

 

Eu privesc

prin fereastra unui poem

invazia primăverii

 

Din suflet alung întunericul

și mă las mângâiată

de vântul cu mieasmă divină

 

Dau drumul poeziei

să se plimbe pe bulevarde

să caute libertatea,,,

 

 

 

 UN ÎNGER S-A APROPIAT

 

Aseară

un înger s-a apropiat

îi simțeam fâlfâitul de aripi

 

Cuvintele-mi aveau mireasmă de rugăciune

și gându-mi era suspendat într-un vers

 

Am întins mâna să-i cuprind umbra

dar respirația-i era un vânt ușor

ce alunecă ades peste coline

și-mi înfășoară sufletul

în marame albe de liniște

 

 

 

CÂMPUL MEU DE LIBERTATE

 

Poezia

Câmpul meu de Libertate

 

Aerul ce-l respir

când stelele strălucesc deasupra orașului

 

Palma caldă ce-mi șterge lacrimile

și mângâie culorile pământului

 

Picătura de ploaie

în care clipește ochiul soarelui

 

Rochia-mi albă

În care găsesc frânturi de iubire

 

Timpul ce escaladează veșnicia

 

 

PAȘII MAMEI

 

Râul de la marginea satului

îl aduc deseori în odaie

 

În nisipul moale văd pașii mamei,

Salcia ce-și pleca fruntea,

în fiecare lacrima avea câte un înger

și apa se lăsa mângâiată de tălpile ei

 

În duminica

când se întorcea rândunica

ea cuprindea cerul în palme

și se ruga

 

Brațele-i păreau două ramuri

Înălțate spre cer

 

 

ÎN LACRIMA FERESTREI

 

 

În rănile zilei copacii mor

Poezia rătăcește

 

Pe-o mare agitată

cuvintele au devenit pirați

și amintirile dezbracă timpul

până la oase

 

Străzile obosite

caută fluturii

și surâsul mușcatei

în lacrima ferestrei,,,

 

 

EU ÎL ROG

 

Ochii ating cu teamă

Linia orizontului

 

Cu siguranță

acolo sus Dumnezeu este trist

și lacrimile lui sunt dantele albe

ce se scutură din mesteceni

 

Eu îl rog

să lase fereastra deschisă

ca să nu moară Soarele

și să nu se mai nască copii orbi