Elena M. Cîmpan

 

               Sala de lectură

O cercetare critică asupra

Sălii de lectură de astăzi

Mă poartă cu gândul

În toate direcțiile

Noi și vechi

Văzute și nevăzute

De la Maiorescu până la Manolescu;

Aici au luat naștere

Istorii ale literaturii

S-au cununat autori adunați

Întru asemănare

Și au murit idealuri de neatins;

Pentru mine

Sală de lectură a fost multă vreme

Grădina de-acasă

Unde nimic nu-mi lipsea

Grădina de lectură, aș numi-o,

O copilărie fericită a cititorului universal

Ca-n „Amintirile...” lui Ion Creangă;

Spre sala de lectură mă îndreptam ades

Și în vremea molimei

Fără să știu dacă voi ajunge

Sau nu la ea;

Îmi făceam iluzii despre

Întâlnirile mele

Cu cărțile și cu autorii lor, scriitorii;

Cele mai frumoase imagini din visele mele

Sunt de la sala de lectură

Unde găsesc culori, destine, întâmplări,

Personaje, stiluri și cuvântări,

În care mă recunosc,

Ca într-un loc din trecut

În cătarea căruia sunt mereu...

 

       Nașterea

Dacă privim sala de lectură

Ca pe-o societate în miniatură

Primul moment important

În existență este nașterea;

Și aici, printre cărți, câte nu se nasc!

Idei și idealuri, dorințe ce prind glas

Ori rămân neexprimate;

În studenție, la sala de lectură

De la „Mihai Eminescu”

Sau de la „Gheorghe Asachi”

Mergeau colegi să învețe

Și să se țină de mână

Până târziu, la ora închiderii,

Din dorința de-a fi împreună;

Se nășteau cele mai nobile sentimente

În prezența cărților și a rândurilor

A paginilor citite, de specialitate

Sau beletristice;

Gândurile zburau prin înălțimea sălii

Și treceau prin ferestre deschise

Urcând în Copou

Și se așezau noaptea

Pe cer, lângă stele;

Cine s-a botezat într-o sală de lectură

Cu obiceiul de a citi

Nu se va mai rătăci în restul sălilor!

Și viața e o sală de lectură...

 

      Nunta

Nunta este al doilea moment crucial

Care trece prin sala de lectură

Și rămâne în amintire;

Cununiile imaginare

Cu personaje îndrăgite

Fac parte din destinul oricărui cititor;

Se aud din pereții tăcuți

Acele incantații de neuitat:

„De bună voie și nesilit de nimeni,

O iei în căsătorie pe cartea de-aici

Sau îl iei pe scriitorul de-acolo”

Urmate de nelipsitul „da”

Pentru că nu se poate altfel;

Citind, ne cununăm într-un fel

Cu opera, la bine și la greu,

Până ce moartea ne va despărți;

Am dansat și-am închinat

Cu oameni din bănci

Și cu oameni din rânduri

Într-o bună înțelegere

De care am știut

De cum am trecut pragul

Sălii de lectură...

 

      Fără de moarte

Despre moarte  nu poate fi vorba

În sala de lectură

Ea este înlocuită de veșnicie

Aici prezentă

Și se poate spune că

Veșnicia s-a născut la sala de lectură;

De moarte țin numai unele cântece

Și fragmente din epopeea medievală;

Preotul  nu are ce să caute la sala de lectură

El are altarul lui, în biserică,

Și liniște desăvârșită

Altarul e sala lui de lectură

Și sala de lectură e altarul nostru;

Uneori, liniștea sălii de lectură

Este ca de mormânt

Unde nimic nu suflă și nu mișcă;

Dar cărțile n-au fost aduse aici

Ca să fie înmormântate

Ci ca să învie

Sub ochii cititorilor

Odată cu fiecare deschidere a lor

Și însoțire

Cu creionul în mână

Conspectând lucruri rare

Pentru că aici cărțile nu se împrumută

Ca orice pahar

Care se bea până la capăt

Și se dă cu el de pământ!