Elena M. Cîmpan
Sala de lectură
O cercetare critică asupra
Sălii de lectură de astăzi
Mă poartă cu gândul
În toate direcțiile
Noi și vechi
Văzute și nevăzute
De la Maiorescu până la Manolescu;
Aici au luat naștere
Istorii ale literaturii
S-au cununat autori adunați
Întru asemănare
Și au murit idealuri de neatins;
Pentru mine
Sală de lectură a fost multă vreme
Grădina de-acasă
Unde nimic nu-mi lipsea
Grădina de lectură, aș numi-o,
O copilărie fericită a cititorului universal
Ca-n „Amintirile...” lui Ion Creangă;
Spre sala de lectură mă îndreptam ades
Și în vremea molimei
Fără să știu dacă voi ajunge
Sau nu la ea;
Îmi făceam iluzii despre
Întâlnirile mele
Cu cărțile și cu autorii lor, scriitorii;
Cele mai frumoase imagini din visele mele
Sunt de la sala de lectură
Unde găsesc culori, destine, întâmplări,
Personaje, stiluri și cuvântări,
În care mă recunosc,
Ca într-un loc din trecut
În cătarea căruia sunt mereu...
Nașterea
Dacă privim sala de lectură
Ca pe-o societate în miniatură
Primul moment important
În existență este nașterea;
Și aici, printre cărți, câte nu se nasc!
Idei și idealuri, dorințe ce prind glas
Ori rămân neexprimate;
În studenție, la sala de lectură
De la „Mihai Eminescu”
Sau de la „Gheorghe Asachi”
Mergeau colegi să învețe
Și să se țină de mână
Până târziu, la ora închiderii,
Din dorința de-a fi împreună;
Se nășteau cele mai nobile sentimente
În prezența cărților și a rândurilor
A paginilor citite, de specialitate
Sau beletristice;
Gândurile zburau prin înălțimea sălii
Și treceau prin ferestre deschise
Urcând în Copou
Și se așezau noaptea
Pe cer, lângă stele;
Cine s-a botezat într-o sală de lectură
Cu obiceiul de a citi
Nu se va mai rătăci în restul sălilor!
Și viața e o sală de lectură...
Nunta
Nunta este al doilea moment crucial
Care trece prin sala de lectură
Și rămâne în amintire;
Cununiile imaginare
Cu personaje îndrăgite
Fac parte din destinul oricărui cititor;
Se aud din pereții tăcuți
Acele incantații de neuitat:
„De bună voie și nesilit de nimeni,
O iei în căsătorie pe cartea de-aici
Sau îl iei pe scriitorul de-acolo”
Urmate de nelipsitul „da”
Pentru că nu se poate altfel;
Citind, ne cununăm într-un fel
Cu opera, la bine și la greu,
Până ce moartea ne va despărți;
Am dansat și-am închinat
Cu oameni din bănci
Și cu oameni din rânduri
Într-o bună înțelegere
De care am știut
De cum am trecut pragul
Sălii de lectură...
Fără de moarte
Despre moarte nu poate fi vorba
În sala de lectură
Ea este înlocuită de veșnicie
Aici prezentă
Și se poate spune că
Veșnicia s-a născut la sala de lectură;
De moarte țin numai unele cântece
Și fragmente din epopeea medievală;
Preotul nu are ce să caute la sala de lectură
El are altarul lui, în biserică,
Și liniște desăvârșită
Altarul e sala lui de lectură
Și sala de lectură e altarul nostru;
Uneori, liniștea sălii de lectură
Este ca de mormânt
Unde nimic nu suflă și nu mișcă;
Dar cărțile n-au fost aduse aici
Ca să fie înmormântate
Ci ca să învie
Sub ochii cititorilor
Odată cu fiecare deschidere a lor
Și însoțire
Cu creionul în mână
Conspectând lucruri rare
Pentru că aici cărțile nu se împrumută
Ca orice pahar
Care se bea până la capăt
Și se dă cu el de pământ!
Adaugă comentariu nou