Elena M. Cîmpan. Răsărit de soare, la școală

      Odată ce ziua crește și dimineața se luminează mai devreme, făcându-ne și pe noi să simțim, să presimțim zorii timizi ai primăverii ce revine an după an, împreună cu surorile ei, anotimpurile, școala se umple parcă de o bucurie, de o voioșie, de ochii mai senini ai ființei și ființelor ei, îndepărtând timid cortina de întuneric a iernii, a dimineților de iarnă, când elevi, profesori vin la școală pe când soarele încă nu e răsărit. E ciudat ca școala să înceapă la ora opt, presupunând venirea și drumul mult mai devreme, în timp ce soarele încă mai zăbovește în așternutul lui, întârziind să ofere energia unei zile, de care să ne bucurăm, la primele ore și care să ne asigure o trecere mai ușoară peste zi, cu toate ale ei. Fără energia de la soare, niciun început nu poate fi (pe) deplin. Lucrurile se încep odată cu soarele, cu lumina lui, și se încheie după asfințit, în parte, când specificul nopții și al întunericului îndeamnă firesc spre odihnă, spre meditație, spre o retrospectivă zilnică.

      Dacă ne uităm în literatură (mereu ne uităm în literatură), asfințitul este cel care a dat titlul unei opere, „Apus de soare”, metaforă a încheierii domniei lui Ștefan cel Mare, atât de expresiv surprinsă de scriitorul Barbu Ștefănescu Delavrancea în opera lui. Răsăritul de astru, în literatură, este în legătură cu cel nocturn, luna, dacă ne amintim de poemul patriotic, romantic, „Răsăritul lunii. La Tismana”, scris de Grigore Alexandrescu, un reprezentant de frunte al curentului pașoptist.

     Inversate, la primele ore de școală, se văd apusul de lună, o lună albă, ce încă mai stăruie pe cerul iernii, și răsăritul soarelui, uneori nevăzut, de frig, de ceață, de nori, de noapte. Puțini se mai gândesc, mai au timp să vadă cum e să începi cursurile, orele, la ora opt dimineața, pe când soarele încă nu e răsărit. O consultare a graficului vremii arată că, la Bistrița, în 15 decembrie, soarele a răsărit la ora 8.02, în 17 decembrie, la 8.03, în 18 decembrie, la 8.04, apoi a venit vacanța, iar în ianuarie, 08 ianuarie, când a reînceput școala, soarele răsărea la ora 08.07, în 12 ianuarie, la 08.06, în 13 ianuarie, la 08.05, în 20 ianuarie, abia, la ora 08.00, cât să coincidă cu începutul primei ore. Același 08, aceeași oră,  pentru soare și pentru școală. Din 20 ianuarie, parcă „altă făină se macină”... la școală. Elevii sunt mai trezi, nu mai ațipesc involuntar, profesorii sunt mai optimiști, pentru că efectul razelor de soare asupra științei de carte este un fapt demonstrat. În plus, la orizont, se vede/ simte primăvara, cea dătătoare de energie, cea care încălzește și renaște, care învie. Iar în decembrie, în ziua de 13, răsăritul de soare coincide cu începutul primei ore, adică, ambele produse la ora 8.00. Pe scurt, și pe înțeles, intervalul 10/12 decembrie – 19/20 ianuarie ar fi potrivit/ indicat unei vacanțe generoase, în care elevii să stea acasă și să citească la căldură, în lumina zilei, nu să pornească spre școală cu noaptea în cap, când nici soarele nu e răsărit.

     Dacă privim disciplinele de școală, care sunt în orar la prima oră, ne întrebăm care e legătura lor cu faptul că soarele încă nu a răsărit. Limba și literatura română pot fi predate și învățate cu luminile aprinse, cu povești, poezii, exerciții de gramatică, în așteptarea primului scâncet de soare?  Limbile moderne pot asculta/ fără a și citi texte, atât cât să nu ducă dorul luminii de la soare? La muzică, cine știe să cânte cântă și pe întuneric? La chimie, la fizică, se pot face experiențe și experimente „live” cu particule, cu fascicule, cu raze? Biologia veghează plantele, pe când soarele încă nu s-a trezit,  îl pregătește pe om pentru ce înseamnă adaptarea? La sport, încă o întindere, de somn, mai contează? La desen, culorile se bucură de o combinare involuntară, spre farmecul surpriză? La matematică (nu) ies socotelile ca la carte? În sfârșit, informatica surâde, pentru că are lumina proprie, din calculatoare, iar monitoarele dau lumină în locul soarelui. La istorie, depinde cine povestește, în lumina cărui adevăr, cu sau fără soare? La geografie, liniile sunt trase demult, spațiul e știut aproape pe de rost? Dacă au mai rămas materii/ discipline de făcut la prima oră, în acest timp cât soarele încă nu se ridică pe cer, ca religie, tehnologie, se găsesc și pentru acestea soluții, să se facă lumină? „Fiat lux!”

     Dar dacă soarele nu e pe cer, dacă ziua nu a început, dacă lumea nu a deschis bine ochii, elevii cum să vină la școală, mici și mari, și să facă un efort de a nu li se închide ochii, de somn, să rostească, din când în când, rugăminți de a-i înțelege că sunt „ațipiți”. O jumătate de oră ar salva situația. Începutul zilei de școală de la 8.30 nu sărăcește pe nimeni. Și așa cum este un început de adaptare pe regiuni, privind vacanța de iarnă pentru sporturile de iarnă, de ce să nu fie o decizie originală asupra orei de începere a cursurilor. În Germania, de exemplu, fiecare land ( regiune ) are propriul sistem școlar. La noi, în Mangalia, în Constanța, ora răsăritului de soare este mai devreme. Până la Bistrița e cale lungă, „luminii să ajungă”.

     Școala nu înseamnă doar clădiri și ziduri, structură pe trimestre, așa cum a fost, pe semestre, așa cum a fost, pe intervale de învățare (module), cum este, programe și planuri, dotări, tehnologii. Școala mai este un nesfârșit dialog, de idei, din care răsare soarele științei, al creației, al artelor și al umanității. Sunt frumoase școlile dimineața, devreme, luminate, ca niște oaze de înțelepciune. De-a lungul anilor, ele s-au schimbat, și în exterior, și în interior. Mai sunt persoane care folosesc împărțirea veche a anului școlar ( ce înseamnă obișnuința! ) și au rămas în vorbire cu formularea „trimestre”, spunând trimestrul patru, cinci, pentru ceea ce astăzi (ianuarie, 2026, că nu se știe ce va mai fi, poate se mai analizează structura unui an școlar)  se numește modul/ interval de învățare 4,5. Semestrele sunt ale studenției. Și după fiecare e sesiunea mult așteptată, prima numindu-se „botezul de student”.

     Răsăritul de soare e o atracție a vacanțelor la mare. Cum ar fi ca și elevii să stea și să pândească soarele cum apare de după un deal, o clădire, și apoi să intre în clase și să se așeze în bănci? Numai cât nu scot aparatele de filmat, telefoanele să facă fotografii, de la ferestre, cu soarele din afara pereților clasei, acolo unde ei asistă la felurite ore, de română, de matematică, de muzică, încercând să surprindă câte „o rază negrăit de dulce”, cu care să rezoneze, spre un bun început al zilei.