EMINESCU ŞI VERONICA MICLE

Omagiem de două ori pe an pe Mihai Eminescu. O dată la miez de ianuarie şi apoi la mijloc de cireşar. O facem mereu cu aceeaşi smerită sfinţenie şi o păstrăm ca pe o datină a limbii române.

El este legat pentru eternitate şi de meleagurile năsăudene, pe care nu se ştie dacă le-a cunoscut vreodată, dar este sigur că şi-a câştigat admiraţia şi mai ales prietenia unor tineri din ,, Ţara Năsăudului.’’

Multă vreme a fost o enigmă prietenia sa cu Ion Neamţu din Feldru, căruia, în 1870 îi dedică o poezie plină de afecţiune, intitulată ,,La moartea lui Neamţu’’ pe care-l numeşte,, scumpe frate’’, ,, suflet nobil’’.

Din buchetul frumoaselor prietenii eminesciene face parte şi floarea plaiurilor năsăudene, Veronica Micle, pe care o va purta în suflet toată viaţa. Ea a venit pe lume în acelaşi an cu Eminescu, la 22 aprilie 1850, în Năsăudul vremurilor de restrişte. Era fiica lui Ilie Câmpeanu şi a Anei. Numele ei adevărat era tot Ana, ca al mamei sale, dar în casă o dezmierdau Corina şi apoi Veronica, nume căruia Eminescu îi va găsi un şir întreg de derivate pentru ale potrivi în versuri.

În acelaşi an, după naşterea celei care va deveni,, icoană de lumină’’ în sufletul poetului, mama ei, rămasă văduvă, se va refugia în Moldova, aşa cum au făcut-o mulţi ardeleni din cauza prigoanei habsburgice, stabilindu-se pentru o vreme la Tg. Neamţ.

Când Veronica împlinea 3 ani, peste drum urmau şcoala Nică a Petrei şi Nică Oşlobanu,, melianul,, din ,, Amintiri din copilărie’’. Să fi fost oare o întâmplare sau destinul a făcut ca Eminescu şi Creangă şi apoi Veronica să-şi unească sufletele într-o celebră prietenie ce se va închega în acel ,, dulce târg al Ieşilor ?’’

Cât de mult a influenţat năsăudeanca noastră creaţia eminesciană, o ştiu foarte bine exegeţii operei marelui nostru poet. Cert este că iubirea pentru Veronica Micle, ,,acel blond noroc al unui vis deşert’’ şi ,, visul blond unui noroc ce nu e’’, l-a impulsionat spre incantaţii de împărtăşită prietenie.

Numeroase poezii din opera lui Eminescu sunt dedicate Veronicăi Micle, fiinţa care a devenit muza celor mai frumoase creaţii ale sale. Aflată sub influenţa lui Eminescu, Veronica Micle dă şi ea glas acestei iubiri intrată în legendă prin versuri de mare delicateţe, care răspund în parte chemărilor lui, sunt solicitări de prietenie, de iubire, mărturisiri, comunicări de tristeţe şi însingurare, sau omagiu către geniul lui.

Destinul sau întâmplarea face ca în preziua morţii poetului să fie publicate versurile Veronicăi Micle :,, Ce n-ar da un mort din groapă pentr-un răsărit de lună’’, care întăresc vestea dureroasă a stingerii lui Eminescu.

La numai 50 de zile după moartea prea timpurie a poetului, pleacă spre drumul veşniciei şi Veronica Micle, despre care Gheorghe Panu scria :,, Sub ţărâna de la Văratec se îngroapă o lume de cugetări curate, o lume de simţiri ce izvorăsc din brazdele adânci ale inimii omeneşti’’.

Eminescu a intrat în eternitate odată cu prietenia şi iubirea lui pentru Veronica Micle, iar noi ne mândrim că cel puţin,, o felie’’ din geniul său aparţine şi acestor meleaguri.

MIRCEA DAROŞI

LUI EMINESCU

Când ai plecat

Pe drumul nemuririi,

Ne-ai lăsat

Drept moştenire,

Dorul de tine

Şi de taina

Iubirii eterne.

Verbul tău

Umblă călător

Pe tărâmul

Limbii române

Şi bate

La poarta sufletului

Cu toiagul

Frumuseţii tale

Lăuntrice.

MIRCEA DAROŞI