Eveniment editorial marca Ion Mureşan

Poetul Ion Mureşan aduce, în pragul sărbătorilor de iarnă, volumul „Cartea alcool”, editat de Gavril Ţărmure la Charmides. Cartea este în registrul binecunoscut al poetului clujean, prezentând elemente literare de la modern la postmodern, de la versul clasic la poezia în proză. Ion Mureşan s-a afirmat prin puterea care i-o dă cuvântului în cele mai interesante analogii. O carte care pătrunde mult în adâncurile creaţiei, dincolo de vers, descoperind un adevărat colind: „Lumea se leagănă-n/ leagănul cerului/ în faşă ne leagănă/ năprasnicul gerului/ gândul cel rău/ vaier şi plângeri/ nu-n cap în aer/ de atâţia îngeri”.

În versuri sunt cuprinse pământul şi cerul, luna şi soarele, marea şi munţii, anotimpurile ce se zbat în fiecare zi: „Până la amiază de trie ori se face toamnă/ de trie ori se face primăvară/ de trei ori pleacă şi vin păsările din ţările calde”. „Numai Dumnezeu, în marea lui bunătate” ştie să fie iertător, având grijă de „săracii alcoolici” cărora le aduce-n cale o cârciumă: „Şi uneori cad în genunchi şi-s ca nişte litere/ scrise de un şcolar stângaci”. Descoperim porţile Raiului, gândurile cele bune, frumuseţea chipului uman în diverse condiţii, alcoolicii fiind, de fapt, oamenii care încearcă să-şi regăsească sufletul. Facerea lumii este descrisă atât de simplu şi, în acelaşi timp, atât de filozofic: „Şi a fost seară/ şi a fost dimineaţă/ dar asta a fost de mult/ şi o singură dată”. Poemele lui Ion Mureşan sunt ivite din cântecul sufletului care redescoperă sentimente netrăite decât într-o viaţă anterioară. Atunci când „Soarele e sus, iarba e putredă/ vremea e numai bună de cosit”, este momentul prielnic pentru rugăciune: „Luminează, Doamne, cu lumină/ trupul sub lumină adunat/ şarpe, rob la aur în ruină,/ întru văzul Tău, nelimitat!”. Când „Paharul se strânge ca un cerc de fier în jurul frunţii” omul ştie să revină la lumea reală, acolo unde dragostea îşi arată cele mai intime sentimente „într-un pat cu mămăruţe” . Poemul „Înviere” este un adevărat psalm dedicat divinităţii, descriind sentimentele ce-l năpădesc pe cruce pe Iisus: „Şi un trup de abur a început să crească/ din piatră, ca ieşindu-ne din frunte/ furnici de foc peste furnici de rouă/ şi El a fost, n-am umbră de-ndoială/ venind spre noi a zis doar „Pace vouă”/ iar cerul tremura ca o petală”. Când suntem pesimişti optimismul vine gândindu-ne tot la lucrurile negative: „E rău/ şi doar speranţa că mâine va fi şi mai rău/ ne ţine-n viaţă”.

Ion Mureşan aduce, prin acest volum, o poezie filozofală care înmugureşte prin fiecare cuvânt problemele existenţiale ale lumii: „Cu urechea între degetele îngeraşului/ plâng/ că întunericul rămâne singur”.