Feldru: Colocviul Zaharia Sângeorzan. Anotimpurile criticii

Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud și Biblioteca Comunală Feldru au organizat recent, la sfârșit de decembrie, colocviul „Zaharia Sângeorzan. Anotimpurile criticii”. Originar din Feldru, scriitorul Zaharia Sângeorzan este una dintre personalitățile marcante pe care le-a dat comuna, iar cea mai mare parte a foarte bogatei sale biblioteci personale a fost donată Parohiei Ortodoxe Feldru, care a amenajat-o ca atare și a pus-o la dispoziția cititorilor. De asemenea, scriitorul Zaharia Sângeorzan își doarme somnul de veci în curtea bisericii ortodoxe din Feldru. Date fiind aceste realități, la colocviul propus de Ioan Pintea, directorul Bibliotecii Județene „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud, au participat mulți scriitori năsăudeni și bistrițeni, ca și oficialități locale: Ioan Pintea, Olimpiu Nușfelean, Alexandru Uiuiu, Icu Crăciun, Iacob Naroș, Grigore Țiolan, Simion Palagi, Grigore Țiolan, Elena Scridon și Ioana Nechiti, sora scriitorului. Rând pe rând, aceștia au evocat personalitatea și opera lui Zaharia Sângeorzan.

Ioan Pintea: „Majoritatea dintre noi l-am întâlnit pe Zaharia Sângeorzan, i-am citit cărțile și suntem în măsură să îi evocăm personalitatea”. Ioan Pintea a vorbit despre scrierile critice și eseistice  și despre legătura dintre Zaharia Sângeorzan și Nicolae Steinhardt, despre cartea cu cele 365 de întrebări – și răspunsuri – pe care Zaharia Sângeorzan i le-a adresat monahului, câte una pe zi, până la moartea acestuia. Ioan Pintea a reiterat propunerea ca Biblioteca „Zaharia Sângeorzan” de la Parohia Ortodoxă Feldru să devină filială a Bibliotecii Județene „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud, ceea ce ar face posibilă înnoirea acesteia cu fond de carte.

Icu Crăciun: Doi oameni îi datorează debutul, în revista Cronica, lui Zaharia Sângeorzan, care conducea în anii aceia revista. Primul este artistul plastic Max Dumitraș, autorul unor expoziții în întreaga lume. Ei bine, Zaharia Sângeorzan a fost primul care a scris despre lucrările lui Maxim Dumitraș. Al doilea sunt eu, căci el mi-a publicat în Cronica primele mele două poezii, citite la un cenaclu literar” (Icu Crăciun).

    Alexandru Uiuiu: „Zaharia Sângeorzan trebuie citit. Îmi aduc aminte că eram de vârsta elevilor de aici și îl vedeam stând de vorbă în sat și îmi spuneam că acesta este un scriitor, că este așa, ceva deosebit față de alți oameni! În timp, mi-am dat seama că a fi scriitor nu înseamnă o condiție specială. Înseamnă numai să îți realizezi vocația, care este chemarea interioară spre a face ceva în viață. Zaharia Sângeorzan este un model, ne-a inspirat și ne-a făcut să ducem lucrurile mai departe” (Alexandru Uiuiu).

   Iacob Naroș a vorbit despre cartea „Anotimpurile criticii” (1983), „în care Zaharia Sângeorzan vorbește despre 17 critici literari, cu un spirit modern, actual”. Simion Palagi a vorbit despre Zaharia Sângeorzan – omul, „un om puțin ciudat. Aproape în fiecare zi trecea pe uliță un individ tânăr, cu o carte deschisă în fața ochilor și întotdeauna mă întrebam, copil fiind, cum va ajunge acesta acasă... Copil fiind, știind că în fața casei lui Zaharie erau doi meri, mă pregăteam să dau atacul la mere. El, chiar dacă stătea pe treptele casei și citea, niciodată nu zicea nimic, citea, se uita la mine, citea mai departe. Acesta a fost omul extraordinar Zaharia Sângeorzan!” (Simion Palagi).

    Olimpiu Nușfelean: „Elevii trebuie să conștientizeze că aici a trăit un om, a plecat de aici un om important, Zaharie Sângeorzan, că acest spațiu a dat oameni importanți. Și, atunci când vor avea de studiat opera lui Mihail Sadoveanu, de exemplu, vor avea nevoie de opiniile critice exprimate de Zaharia Sângeorzan despre Sadoveanu”. Olimpiu Nușfelean a prezentat, apoi, numărul 4 din acest an al revistei Mișcarea literară, cu un sumar dedicat, în mare parte, centenarului Marii Uniri.

    În final, Ioan Pintea a promis că în cursul anului 2019, Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud va organiza la Feldru și Bistrița un simpozion amplu dedicat scriitorului Zaharia Sângeorzan.

                                                       www.bjbn.ro

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5