Festivalului de Folclor „Someş pe marginea ta”
Iniţiat anul trecut de către referentul muzical Valer Fodorca, de la Casa de Cultură „Liviu Rebreanu” Năsăud, cu girul directorului acestei instituţii culturale, prof. Pahone Pop, festivalul „Someş pe marginea ta” se va desfăşura în a treia zi de Paşti a fiecărui an, devenind un eveniment de tradiţie pe Valea Someşului. Spectacolele de folclor se vor desfăşura în localităţile: Năsăud, Rebrişoara, Feldru, Ilva Mică, Leşu, Poiana Ilvei, Măgura Ilvei, Ilva Mare, Lunca Ilvei, Sângeorz-Băi, Maieru, Rodna, Şanţ, Parva, Rebra, Saşlva, Runcu Salvei, Coşbuc, Dumitra, Telciu, Romuli, Nimigea şi Zagra, iniţiatorul bazându-se pe sprijinul administraţiilor locale.
Această a doua ediţie a festivalului se va desfăşura în acest an la Runcu Salvei, în 6 aprilie, participanţii având vârste cuprinse între 7 şi 15 ani. Conform regulamentului festivalului, pot participa din fiecare comună maximum doi copii aleşi în urma unei preselecţii făcută de către referentul muzical Valer Fodorca şi profesorul de specialitate din comuna respectivă. Repertoriul va fi ales cu grijă, trebuind să reprezinte zona din care vine, fiecare concurent de muzică populară. Concursul constă în interpretarea unei strofe dintr-un cântec fără acompaniament, o poezie populară sau prezentarea costumului, apoi interpretarea cântecului cu acompaniament.
Un juriu va stabili ordinea câştigătorilor, atribuindu-li-se premii şi diplome. Concurenţii vor fi împărţiţi în două grupe de vârstă: 7-11 ani şi 12-15 ani. Trofeul festivalului îl va primi cel mai talentat participant.
Câştigătorii marelui premiu şi a locurilor întâi vor avea posibilitatea de a cânta în spectacolul festivalului „De Ispas la Năsăud”, care se va desfăşura imediat după concurs.
Câştigătorul trofeului primei ediţii (cea de anul trecut) nu mai are dreptul de a mai participa în concurs, fiind invitatul de onoare la susţinerea unui recital la spectacolul de gală a „Ispasului”.
Concurenţii vor fi acompaniaţi de instrumentişti, conducerea muzicală fiind asigurată de către referentul muzical Valer Fodorca.
Prin organizarea acestui festival se doreşte promovarea folclorului din zona Năsăudului, fiind şi un festival al prieteniei, deoarece concursul se finalizează cu o excursie de minimum o zi, drept răsplată a muncii depuse de concurenţi, cu susţinerea financiară a consiliilor locale.
În încheierea concursului-festival vor evolua pe scenă cei din Ansamblul „Someşana” al Casei de Cultură năsăudene, în colaborare cu solişti consacraţi.
Adaugă comentariu nou