Fetiţa cu bicicleta

Niciodată nu mi-a plăcut să aud copii plângând pe stradă… deja vedeam durere, suferinţă, maltratare, metode proaste… nu odată am fost martoră la scena, când mama trage copilul după ea, că se grăbeşte la serviciu…iar copilul abia trezit din somn, morocănos, neîndemănatic, nu poate ţine pasul cu adultul şi plânge, mârâie, iar adultul nervos, speriat că întârzie, îl trage agasant după el… mă opream şi mă uitam lung după copil, mă stăpâneam să nu mă bag, dar la cea mai mică provocare aş fi zis: vă mărturisesc o metodă infailibilă pentru a grăbi copiii dimineaţă spre creşă, cămin, şcoală… întrebaţi-l, care poveste ar vrea să audă? … şi spuneţi-i şi dacă nu aveţi chef, veţi vedea cum se va obişnui copilul să ţină pasul cu dvs. numai să audă povestea…

Azi din nou am auzit un plânset de copil şi mi-am scos capul pe fereastră. Doi părinţi tineri încercau să-şi înveţe fetiţa de trei ani să meargă pe o minibicicletă. Ea plângea, tatăl era nervos şi nerăbdător, mama insistentă, totuşi foarte răbdătoare. Numai frânturi de cuvinte ajungeau la mine, încercam să obţin sensul imaginii din mişcările vizibile… tata: ţi-am spus să nu mai dai cu pedala înapoi… plângea copila şi mai tare… bărbatul îşi pierdea fărâma de răbdare ce mai avea din nu ştiu câtă, o ia de sus fetiţa cu bicicleta cu tot şi o mută de pe trotuarul inegal pe spaţiul betonat, dar fetiţa nici acolo nu vrea să pedaleze, zice ceva că nu ştie, iar tăticul strigă tare, apoi abandonează instrucţia, după ce femeia îi explică ceva la ureche… cred că încerca să-l liniştească pe soţ, care striga deja de se auzea printre blocuri…

Culmea, ce adversar poate deveni propriul tău copil la trei ani! …pentru un bărbat de 1,80…sau înălţimea nu contează?... în orice caz era un pisc înalt lângă un mănunchi de fetiţă necăjită… avea sau nu avea dreptate, dar un copil care plânge, suferă din vina adulţilor sau a educaţiei… tot noi trebuie să descoperim cauza… chiar şi soluţia.

Tăticul se duce la magazin, lăsând toată libertatea soţiei… mama îi explică, insistă, încurajează pe fetiţă pe un ton domol, liniştit, dar fetiţa plânge în continuare, nu violent, dar plânge… stau în geam şi sufăr că nu înţeleg ce zice aia mică, că nu pot dezlega enigma supărării ei… mama îi mai explică odată şi încă odată, apoi se enervează şi ea şi ţipă la copilă: ori te dai cu bicicleta, ori mergem în casă?!... fetiţa alege o altă variantă, dar nu e ascultată, tremură ca o frunză în vânt… sunt convinsă, nu era o isterie a copilului… femeia îşi pierde şi ea cumpătul, o scoate pe fetiţă de pe bicicletă şi o pune pe trotuar, certându-o şi reproşându-i: tu ai vrut bicicletă!! … fetiţa plânge…

Trece o femeie pe lângă ele care o ameninţă: plângi, iarăşi plângi? … să ştii că aici pe trotuarul acesta umblă o vrăjitoare, uite aşa şi face câţiva paşi sacadaţi, înspăimântători… şi savurează pe loc efectul inhibant al propriei intervenţii… fetiţa tace, nu mai îndrăzneşte să plângă… şi doamna “vrăjitoare” crede, că a dezlegat enigma şi a dat cea mai promptă şi eficientă soluţie… doamna pleacă, dar revine pe scenă tăticul curios să vadă noile evenimente… apare o fetiţă cu vreun an mai mare, mă vede în geam şi arată spre mine… tăticul, dar şi mămica se uită la mine…iar eu iau cuvântul, împing geamul cu plasa şi strig să mă audă… puneţi pe cealaltă fetiţă pe bicicletă ca s-o vadă, să aibă un model… stau o clipă nedumeriţi toţi, până apare bunica fetiţei curajoase şi o aşează pe scaunul de la bicicletă, iar părinţii încep să reacţioneze şi s-o întrebe pe a lor micuţă: vezi pe Andra, o vezi?... vezi că merge pe bicicletă?...între noi fiind vorba, Andra era mai mare un pic şi mergea destul de prost, de abia o ţinea bunica pe bicicletă…oare nu era o problemă şi cu bicicleta aia? …M-am retras din geam, nu mai vedeam de copaci, dar speram că părinţii sunt pe un drum corect… oricum nu sunt atâţia psihologi câţi părinţi, unii chiar învaţă din propriile greşeli şi mai există slavă Domnului şi bunul simţ pedagogic sau psihologic, doar câţi copii au devenit adulţi de seamă contrar evenimentelor nefaste…. Şi mă încred în mila şi intuiţia părinţilor pe durată lungă…