Frontierele etnologice ale lui Menuț Maximinian

Recent Menuț Maximinian mi-a dăruit cartea sa ,,Frontiere etnologice”, carte despre care mă voi ocupa puțin în articolul acesta. Am simpatie și m-a impresionat în cursul vieții mele fenomenul acesta etnologic, fascinant și cu încă multe zone neexplorate suficient de mult și de bine, fenomen care exprimă valorile tradiției, ale spiritualității naționale. Etnologie este un termen care provine din cuvântul grec ,,ethnos”, adică grup comun cu trăsături comune, societate de indivizi asemănători, cuvânt tradus în epoca modernă drept etnic, grup lingvistic sau rasial, comunitate, popor, națiune. Etnografia corespunde primelor stadii ale cercetării, prin observație și descriere, munca de teren, monografie referitoare la un grup destul de restrâns pentru ca autorul să fi putut strânge cea mai mare parte a informației sale, datorită experienței personale, etnologia reprezintă un prim pas spre sinteză, fără a exclude observația directă, ea tinde spre concluzii suficient de largi. În zilele noastre am remarcat, ca o tendință actuală, poziția dialogului contemporan care nu mai este neapărat un martor al unei lumi care se șterge, se destramă, nici recuperatorul unor mărturii ale vieții rurale de odinioară, ci poate să-și concentreze atenția asupra faptelor vieții moderne și urbane, antropologia muncii, a hranei, a sportului, a divertismentului. Antropologia studiază omul sub toate aspectele și dimensiunile. Deși creația populară este prin excelență una sincretică prin formă, limbaj și funcționalitate, din necesități metodologice s-au creat subramuri ale folcloristicii, literară, muzicală, coregrafică. Pentru a se risipi orice urmă de confuzie am văzut că în literatura română de specialitate sunt utilizați termenii ,,folcloristică” și respectiv ,,artă populară” care desemnează suma acestor demersuri. În studiul manifestărilor care țin de aspectul material se disting specializările în tehnica populară, adică ocupații și meșteșuguri, de cele care au în vedere virtuțiile artistice-artă populară-cu toate că și aici ne confruntăm cu aceeași realitate, cea a obiectului utilitar cu aspect estetic.
Menuț Maximinian ca cercetător solitar, își structurează propriul proiect de studiu și își elaborează strategia și instrumentele de lucru, colectează, ordonează, selectează și prelucrează materialul finalizându-și munca prin publicarea unei lucrări, în cazul de față cartea ,,Frontiere etnologice”, apărută în anul 2021 la Editura ,,Charmides” din Bistrița, cu un Cuvânt înainte semnat de Otilia Hedeșan, care ne spune, ,,Menuț Maximinian restituie o imagine vie și captivantă a interesului pentru cultura tradițională...Autorul și-a structurat demersul în șapte secțiuni, ,,Precursori, Lecturi, Reconstituiri, Aspecte rurale, Atitudini/Reflecții, Gastronomie, respectiv Portrete.” În funcție de această grilă textele scrise sau prezentate anterior în diverse ocazii de autor se situează fie pe terenul ceva mai stabil al istoriei etnografiei, sau al comentariilor de carte etnologică, fie în spațiul mai dinamic al analizelor angajate despre faptele de patrimoniu cultural imaterial sau al studiilor despre transformările faptelor de cultură tradițională.”
Opțiunile cercetătorilor culturii populare românești, printre care și cele ale lui Menuț, s-au îndreptat atât către cercetarea de tip monografic, a unei zone sau așezări, a unui obiect, a unui segment al culturii materiale sau spirituale sau a repertoriului local, cât și tipologică, a unui tip, subtip de creație folclorică. În scrierile lui Menuț am văzut că nu au lipsit nici contribuțiile bazate pe metoda comparativ-istorică și comparativ-geografică și desigur nici studiul etnologic de sinteză și interpretare elaborate din perspective moderne prin care cultura românească este pusă în relație cu cultura universală.
Cercetarea fenomenului folcloric nu se poate concepe fără teren. Cu toate acestea doar odată cu așezarea disciplinelor-etnografie și folclor în principal-pe fundamente științifice, cercetarea a căpătat bun caracter instituționalizat. Cercetarea de teren este esența care alimentează orice studiu în domeniu, racordul cu realitatea la care ne raportăm atunci când emitem opinii, teorii interpretări. Etnologia personifică prin excelență cultura anchetei de teren, fără teren etnologia se dezvăluie ca un cabinet de curiozități, fără probe empirice metodologic valabile. Menuț este un bun adept al terenului pentru că terenul reprezintă locul unde el pune la încercare un fel de conflict existențial între conștiința curată a cercetătorului și conștiința încărcată a martorului indiscret. Cred că pentru Menuț terenul este o stare de spirit, un stil de viață, o capacitate aproape înnăscută de a-și asuma tradițiile de cercetare. Aparent terenul aparține tuturor, totuși el este proprietatea privată a etnologiei.
În subcapitolul ,,Cultura populară în Portretele Mitropolitului Bartolomeu” din primul capitol al cărții, ,,Precursori”, Menuț observă cu atenție scrierile Mitropolitului Bartolomeu Anania, ,,Parcurgând cele 18 Pastorale dedicate Nașterii Domnului și același număr ale predicilor de sărbătoare ce s-au auzit în Ziua de Paști la bisericile din Transilvania...ca iubitor de tradiții, am observat că, cultura populară, în general, și lirica în special, este prezentă în aceste predici pe care Mitropolitul le transmite...specialist fiind, pastoralele prezintă și pasaje literare, filosofice, de artă sau de istorie. Nu lipsesc metaforele, epitetele, neologismele, toate așezate sub sensul mesajului clar, limpede, dar, totuși, păstrând o ținută academică...Lirica populară este cel mai bine surprinsă în portretele dedicate Nașterii Domnului...Mesajele biblice sunt prezentate cu mijloacele harului poetic, Mitropolitul Bartolomeu vorbind despre Fecioara Maria întruchipată printr-o scară de argint ,,pe care S-a coborât Dumnezeu”, iar colindătorii sunt ,,alaiul împărătesc prin care Domnul intră în Ierusalimul satului”...Colindele ,,splendide odrasle ale geniului nostru popular” sunt, așadar, bine integrate în mesajele de învățătură ale Mitropolitului, văzându-se clar influența cărturarului care știe să șlefuiască bijuteriile folclorului și să le prezinte creștinilor mai ales că ele sunt transmise prin vocea colindătorilor din generație în generație...Despre extraordinara măiestrie a liricii tradiționale ,,pe care orice mare poet ar putea fi gelos”, niciunul dintre popoarele lumii neavând un asemenea folclor și de a cărui frumusețe ,,nu ne putem sătura în veac”, este vorba și în versurile ,,Mare-i seara de astă seară/Dar nu-i seară de-astă zseară,/Ci e seara lui Crăciun,/Lui Crăciun celui bătrân,/Când S-a născut Fiul Sfânt,/Fiul Sfânt pe-acest pământ,”Mitropolitul declarând că au o adâncime și frumusețe, al căror lirism e alimentat de certitudinea credinței, și de participarea afectivă directă...Am învățat de la Mitropolit că avem o ladă de zestre așa de bogată, doar trebuie s-o deschidem cu respect, ca un testament al identității noastre peste timp...Acum, când modernismul dă năvală peste om, peste credința lui, globalizându-l, este momentul să ne reamintim, de aceea suntem pe acest pământ, de faptul că avem o moștenire pe care trebuie s-o ducem mai departe și, precum bunicii noștdri se așezau la masa ritualică de Paști sau de Crăciun, așa să redevenim și noi ceea ce am fost altădată, oameni frumoși și demni de numele de român.”
Demersul pur etnografic destinat îmbogățirii patrimoniului muzeal trebuie să depășească stadiul colectării informațiilor și obiectelor care au caracterizat vârsta arhaic patriarhală și să urce în timp mai aproape de contemporaneitate. Creatorii talentați și chiar purtătorii de cultură populară înzestrați cu o profundă conștiință a valorilor pe care le dețin, vor fi principalele surse de recuperare a manifestărilor caracteristice unei comunități sau așezări. Cercetările lui Menuț Maximinian furnizează date de mare interes prin elementele etnografice pe care le cuprind, ele se constituie ca veritabile documente ale vechimii civilizației din zona noastră.
Dan Popescu