Frumuseţea sufletului drept

Dinotdeauna, prin firea mea, fără să-mi exercit voinţa, gândurile şi simpatia mi-au fost mereu alături de cel mai slabi sau nefericiţi, de popoarele mai smerite. Eram elev în clasa a V a şi învăţam despre Imperiul roman şi războaiele purtate cu cartaginezii. Colegul meu de bancă şi prieten, Mihai Măgeruşan (alintat „Dodo”de familie şi colegi) mă întrebă intempestiv într-o pauză: „Vasilică, tu cu cine ţii? Cu romanii sau cu cartaginezii?” / „Cu cartaginezii, cu Hannibal!”. Cred că trufia romană îmi repugna şi chiar astăzi socotesc că Hannibal a întrecut în geniul său, dar şi ca personalitate, pe toţi comandanţii romani. Şi încă ceva ...
În 1973, când Israelul a fost atacat de statele arabe şi era în primejdie mare, ca niciodată de la înfiinţarea sa, am îngenuncheat în singurătate şi m-am rugat pentru biruinţa şi supravieţuirea lor. Şi m-am bucurat că nu i-a părăsit Dumnezeu, deşi iudeii au fost prin istorie cei mai înrăiţi calomniatori ai lui HRISTOS şi ai creştinilor. Spun aceasta spre a se şti că nu sunt nicidecum antisemit, ci un iubitor al acestui neam nefericit şi îndărătnic.
Cine citeşte „Talmudul”- socotită scriere de căpetenie pentru iudei- rămâne mirat de răutatea şi otrava urii ce o manifestă împotriva lui HRISTOS şi a creştinilor. Blândeţii de neegalat în istorie a Mântuitorului, ei i-au răspuns interzicând chiar pronunţarea numelui. Pentru ei, ucigaşii de Dumnezeu, IISUS era „homo exclusus”. Se adeveresc astfel proorocirile ce s-au făcut asupra nefericitului lor neam prin profeţi: „Că zile fără număr fiii lui Israel vor rămâne fără rege, fără căpetenie, fără stâlpi de aducere aminte, fără efod şi fără terafimi...” (după ce-L vor respinge pe Mesia-n.n) (Osea.3.4); „iar ei se vor clătina de la o mare până la cealaltă şi de la miazănoapte la răsărit şi vor cutreiera pământul, căutând cuvântul Domnului, dar nu-l vor afla...”(Amos,8.11)
Şi totuşi, au existat între ei oameni minunaţi- dumnezeieştii Apostoli, un Nicolae Steinhardt şi mii şi mii alţii, care l-au primit pe HRISTOS. Josephus Flavius, rabin şi mare istoric, de la finele secolului I, autor al impresionantei lucrări: „Războaiele iudaice”, deşi nu s-a făcut creştin, a fost mult mai obiectiv, dovedind ce înseamnă a fi lipsit de ură şi răutate. Iată ce scrie el despre Domnul IISUS:
„În acel timp trăia HRISTOS, un bărbat înţelept, dacă ne este îngăduit a-l numi fiinţă omenească, căci El lucra minuni colosale şi era învăţător celor care iubeau să primească învăţătură. El a atras la sine pe mulţi dintre evrei , dar şi pe mulţi dintre neamuri. El a fost HRISTOSUL. Iar când Pillat, din pricina învinuirilor aduse de bătrânii poporului nostru, a fost nevoit să-l condamne la răstignire, mulţi dintre cei care l-au iubit de la început, nu l-au părăsit nici până în ultima clipă. El s-a înfăţişat a treia zi înaintea lor înviat, aşa cum au proorocit profeţii noştri din vechime, care de asemenea multe alte lucruri despre el au proorocit. Iar secta Creştinilor, care se numeşte astăzi după numele lui, există până în ziua de astăzi.”
Aşa, dreptule Joseph! Şi după 2.000 de ani, neînfrântă luminează strălucind peste continente şi până la marginile lumii.