Gavril Ţărmure, manager Centrul Judeţean pentru Cultură: E nevoie de Teatru la Bistriţa şi de o sală pornită de la zero

Rep.: - În momentul de faţă, în municipiul Bistriţa, ar mai fi nevoie de o sală mai mare pentru spectacole?

Gavril Ţărmure: - În Anul Centenar, am realizat un bilanţ cu câte săli s-au construit în România, în Transilvania... Am constatat că s-au făcut exagerat, descurajator de puţine. Opera Română şi Maghiară din Cluj erau făcute, acolo sunt şi teatrele, evident, clădirile universităţii din Cluj erau făcute, din păcate Filarmonica nu are nici acum o sală, aparţine universităţii. La Bucureşti, Ateneul a fost făcut pe vremea Regelui Carol, în 1888. Din păcate nu s-a mai construit nicio sală care să o egaleze, prin farmec, prin utilitate, prin calitatea acusticii. Şi acolo, lucrurile stau foarte rău. S-a restaurat Teatrul Naţional, unde sala mare are vreo 1000 de locuri. În rest, celelalte săli sunt mici, raportat la numărul locuitorilor pot spune că sunt exagerat de mici. Sala Izvor de la Bulandra, care este cea mai mare din cele două, are 450 de locuri, deci, ceva mai mult decât sala de la Dacia, „Grădina Icoanei” are 250 de locuri, Teatrul Odeon are vreo 300 şi ceva de locuri, nu prea ai cu ce să te afişezi. Am fost în Japonia, de exemplu, cu Noua Orchestră Transilvană. Am avut un concert în Tokyo, într-o sală cu 3500 de locuri, dar în Yokohama, un satelit de vreo 1000 de locuitori, există o sală cu 6000 locuri, care a fost inaugurat cu un an înainte. Este o minunăţie de sală. În America, la fel, şi în Germania, la Viena, sunt săli de concerte construite, săli de operă, dar sunt şi săli noi, construite de curând. Acolo, fenomenul cultural se mişcă, se dezvoltă în conformitate cu celelalte departamente ale vieţii, cu dezvoltarea turistică, economică, hotelieră, gastronomică... La noi, construcţia de edificii culturale reprezentative suntem într-un deficit evident, am clacat aici. Nu ne putem lăuda. La Bistriţa e la fel, Casa de Cultură a fost construită de saşi prin anii 1890, cu 300 şi ceva de locuri, a fost construită ca sală pentru distracţii. În Bistriţa ar fi nevoie ori de o sală multifuncţională, ori de un teatru, construit ca atare şi folosit ca atare, cu un program trăznet, cu o investiţie corespunzătoare. Noi avem mari creatori în teatru, îl avem pe Radu Afrim care este unul dintre cei mai curtaţi regizori din Europa, dar nu-l putem aduce la Bistriţa, de exemplu cu „Pădurea spânzuraţilor”, pentru că sunt foarte multe personaje, aparatură. Nu a jucat acasă. La începutul carierei l-am adus eu la Bistriţa, în cadrul Festivalului Alt Fest, în 1999 şi în 2000, de atunci nu a mai fost. O avem pe Ada Milea, care este, de asemenea, un artist cu un succes senzaţional peste tot, în două ore umple sala Teatrului Naţional din Cluj, care are 1000 locuri. Deci, ne-ar trebui o sală de teatru pornită de la zero. Să fie Teatrul din Bistriţa, cu următorii angajaţi şi colaboratori. Cu un buget mic, poţi face un teatru de proiecte senzaţional. Acea sală poate fi folosită, dacă este construită conform exigenţelor actuale, şi pentru alte evenimente, cum ar fi un concert rock important sau un eveniment de altă natură, dar trebuie avut curaj. Particularii au făcut multe hoteluri, restaurante, spaţii de relaxare. Să facem ceva şi pentru efortul cultural şi intelectual al concitadinilor pentru că este necesar.

Rep.: - Am văzut că inclusiv la sport, la echipa noastră de handbal Gloria, foarte multă lume ar vrea să meargă la meciuri, biletele se epuizează în câteva ore, în special la meciurile internaţionale pe care le joacă în Cupă, dar şi Sala Polivalentă este mică, are doar 960 de locuri.

Gavril Ţărmure: - Sigur că e prea mică pentru un oraş. Dar, pe de altă parte, nu ştii cum să împarţi banii, trebuie să vină şi investitori, un magnat care să construiască o sală de sport polivalentă. Trebuie să recunoaştem că şi sportul a decăzut în ultima vreme, nu a mai fost susţinut nici măcar la nivelul de pe vremea lui Ceauşescu. L-am auzit o dată, la televizor,  pe antrenorul de gimnastică Octavian Belu spunând că românii nu iubesc sportul, pentru că, dacă ar iubi sportul ai avea o bază de selecţie imensă şi ar sparge uşile sălilor de sport să vadă ceva. Este foarte greu să găseşti un număr de copii minimal care să dorească să facă gimnastică. Nu mai găseşti. Or, în Suedia, în America este plin. Românii au talent, dar nu au susţinere şi iubire pentru sport şi cultură. Trebuie cultivată cumva această iubire, să le fie drag să meargă la stadion. Toate vin, dar, din păcate, nu au durabilitate.