Gestul extraordinar al unui preot de pe Valea Ţibleşului pentru săteni, în vremuri grele

Trăim vremuri tulburi, în care cu toţii ne îndreptăm gândul către Cel de Sus, cel care este părintele nostru al tuturor, apărător, mângâietor şi dătător de viaţă. În aceste zile, în care un virus cu chip necunoscut a pus stăpânire peste omenire, lucrurile s-au schimbat radical. Nu este uşor să-i spui unei bunici de la ţară să nu mai vină la biserică, pentru că toată viaţa ei a fost însoţită de rugăciunea ce o rostea duminică de duminică, în timpul Sfintei Liturghii în faţa altarului. Cu toate acestea, oamenii au înţeles până la urmă situaţia gravă în care ne aflăm şi fiecare se roagă către Cel de Sus aşa cum poate, la icoana din casa lui.
Slujbele de la sfintele biserici, săvârşite doar de preot şi de diac, însoţiţi în săvârşirea rugăciunii de către arhangheli şi sfinţi, ce parcă coboară împreună cu Mântuitorul din înaltei bolţii bisericii pentru a-i încuraja pe creştini, sunt mângâiere în această perioadă. Trăim zile în care parcă de prea multe ori arătăm cu degetul spre biserică, de parcă ea ar fi adus această nenorocire peste ţară, judecând inclusiv minunea ce de 2000 de ani vine în mijlocul nostru la fiecare liturghie prin transformarea pâinii şi vinului în Trupul şi Sângele Mântuitorului, cel care de fiecare dată se răstigneşte pentru noi pe masa Sfântului Altar. Când nu vom mai crede în puterea euharistiei vom fi cu adevărat pierduţi.
Sunt multe exemplele preoţilor care în aceste vremuri de grea încercare, sunt solidari cu credincioşii prin rugăciune şi fapte, deşi fiecare este solitar în biserica pe care o păstoreşte. Sperăm ca Lumina ce va veni în curând în mijlocul nostru să ne aducă veşti bune. Până atunci, vă mai semnalăm un gest extraordinar al unui preot. Poate nici nu ştiam de fapta bună a părintelui Ciprian Văidăhăzan, din Dumbrăviţa, dacă nu ar fi satul părinţilor mei. Părintele, ca un doctor al sufletelor, mesager al Celui de Sus, mergând spre Sfânta Biserică, unde în fiecare zi săvârşeşte, la ora 12, în dangătul clopotelor, rugăciunile pentru binele creştinilor la vreme de necaz, a lăsat în poarta sătenilor Acatistul izbăvirii de boală, dar şi Declaraţia pe proprie răspundere pentru a putea părăsi locuinţa pentru muncile agricole, cumpărături etc.
Gestul este cu atât mai impresionant cu cât oamenii de la ţară nu au calculatoare să-şi listeze asemenea declaraţii, iar cărticica de rugăciuni este ca un talisman pentru fiecare creştin. Lucrurile acestea mărunte pentru unii pot avea o însemnătate mare pentru oamenii care cred cu adevărat în Cel de Sus.
De altfel, la Dumbrăviţa întregul sat se roagă împreună cu preotul, Sfânta Liturghie auzindu-se peste sat prin intermediul unei staţii de sonorizare. Felicitări părinte, sunt convins că aţi adus un strop de speranţă în casa fiecărui credincios, aşa cum aţi făcut-o în casa părinţilor mei, care mi-au declarat că citesc în fiecare zi acest acatist.
Bunul Dumnezeu să dea putere medicilor, poliţiştilor, jandarmilor, armatei şi tuturor celor care în zilele acestea cât noi trebuie să stăm în casă pentru siguranţa noastră, au grijă de ţară. Un loc aparte, fiind popor creştin, îl ocupă şi preotul, căruia trebuie să-i mulţumim pentru sprijinul spiritual acordat.