Privind spre Lumina Cerului în vremuri de restrişte

Sărbătorile Pascale sunt, în satul românesc, nu doar comemorarea unor mari sfinţi, ci şi celebrarea naturii şi a bucuriei de a trăi. Legătura specială cu satul a ţăranului se oglindeşte în sărbătorile pe care le păstrează cu sfinţenie, aducând un plus de frumuseţe din preaplinul sufletului său.
Trăim vremuri tulburi, în care cu toţii ne îndreptăm gândul către Cel de Sus, cel care este părintele nostru al tuturor, apărător, mângâietor şi dătător de viaţă. În aceste zile, în care un virus cu chip necunoscut a pus stăpânire peste omenire, lucrurile s-au schimbat radical. Nu este uşor să-i spui unei bunici de la ţară să nu mai vină la biserică, pentru că toată viaţa ei a fost însoţită de rugăciunea ce o rostea duminică de duminică, în timpul Sfintei Liturghii în faţa altarului. Cu toate acestea, oamenii au înţeles până la urmă situaţia gravă în care ne aflăm şi fiecare se roagă către Cel de Sus aşa cum poate, la icoana din casa lui.
Slujbele de la sfintele biserici, săvârşite doar de preot şi de diac, însoţiţi în rugăciune de către arhangheli şi sfinţi, ce parcă coboară împreună cu Mântuitorul din înaltei bolţii bisericii pentru a-i încuraja pe creştini, sunt mângâiere în vreme de restrişte.
Când mi-e greu vorbesc întotdeauna de ai mei, puterea exemplului de curăţenie. Vin de pe plaiuri pline de tradiţii şi credinţă, unde doinesc a jale şi frunzele codrilor, unde se mai pãstreazã izul satului strãvechi, iar scriitori precum Rebreanu şi Coşbuc au zugrãvit în operã durabilã ţãranul. Ce ar fi românul fără cultura tradiţională, fără spiritualitatea care se vede în sufletul ţăranului precum nemurirea în apele repezi ale Someşului, Sălăuţei, Şieului şi Ţibleşului? Cultura noastră musteşte de semnificaţii în cadrul ştiinţelor sociale, şi mai ales, în sociologie, psihologie şi antropologie socială. Se manifestă o extensie semantică importantă, care păstrează diferite nuanţe ale transmiterii sociale. A avea cultură este identic cu a fi educat, aţi cunoaşte rădăcinile, identitatea.
Tradiţiile nescrise încă mai păstrează arhaicitatea bunicilor şi străbunicilor. S-au conservat multe dintre ritualurile din vatra satului nostru, menite să ne arate încă o dată legătura strânsă cu pământul şi divinitatea. Aşadar, se împletesc vechi tradiţii, transmise din generaţie în generaţii, obiceiuri şi credinţe eterogene, în care elementele laice coexistă cu cele religioase.
Solar prin excelenţă, momentul pascal, cu biruinţa christică, dar şi a vieţii în general, asupra morţii, este în vizibil şi deplin acord cu ritmul anual al naturii şi vegetaţiei. Şi cu celelalte momente sacre şi manifestări rituale legate de sărbătorile verii şi ale solstiţiului ei, urmate de cele ale declinului luminii şi forţei de rodire.
Orice schimbare din viaţa ţăranului din Bistriţa-Năsăud se făcea respectând cu stricteţe cutumele locului şi timpului său, legi şi canoane nescrise care se reflectau în conştiinţa poporului, formând repere morale şi spirituale de necontestat. Există un sincretism între învăţăturile bisericeşti şi cele laice, provenite din superstiţii, uşor de repetat în obiceiurile practicate în preajma sărbătorilor religioase. Vara vine cu cea mai mare sărbătoare a creştinităţii, Învierea, pentru că fără sacrificiul Mântuitorului viaţa noastră ar fi fost de mult în zadar.
Sărbătoarea Paştelui, cu sărbătorile din jurul ei - Floriile, Săptămâna Patimilor, Săptămâna Luminată – este calea spre Înviere, iar mai apoi spre înălţarea sufletului şi a coborârii Sfântului Duh peste noi, la fel cum se întâmplă la Înălţarea Domnului şi la Rusalii.
Tradiţiile noastre sunt o carte de vizită pentru cei care vor să cunoască istoria spiritualităţii meleagurilor bravilor ţărani. Cei ce ne cunosc satele noastre se întâlnesc cu sufletul, sensibilitatea, spiritul creativ şi dragostea pentru vatra străbună. Avem datoria morală să păstrăm această avuţie, să o valorificăm şi să sedimentăm în sufletul copiilor dragostea pentru biserică şi tradiţii. Să cuprinzi în scris complexitatea ţăranului este un lucru dificil, după cum greu este să vorbeşti despre “hodina vântului şi tihna apelor”, despre boaba de rouă ce irizează firul plăpând al ierbii sau despre mirajul vieţii. Satul este un loc de întâlnire al generaţiilor, într-un spaţiu aflat la confluenţa durerii cu bucuria unor suflete generoase, pornite din vremuri imemoriale şi poposite, când şi când, la şezători sau sărbători.
Să promovăm frumuseţea din satul nostru, indiferebt unde suntem în lumea asta. Alţii ar dori să aibă o ladă de zestre aşa de bogată ca a românilor ! S-o deschidem întotdeauna cu respect, ca un testament al identităţii noastre peste timp! Să redescoperim sărbătoarea dincolo de comerţul din zilele de astăzi, să-i descifrăm semnificaţia şi să ne bucurăm, precum strămoşii noştri, de lucrurile frumoase din satul de altădată, când în aceste zile cele şapte ceruri erau deschise şi sufletele curate privea până la tronul Domnului. Acum, când modernismul dă năvală peste om, peste credinţa lui, globalizându-l, este momentul să ne reamintim de ceea ce suntem pe acest pământ, de faptul că avem o moştenire pe care trebuie s-o ducem mai departe şi precum bunicii noştri se aşezau la masa ritualică de Paşti, aşa să redevenim şi noi ceea ce am fost altădată, oameni frumoşi.
E o perioadă grea şi pentru noi, dar mergem înainte cu speranţa în Cel de Sus. Plâng de câte ori aud clopotele bisericii în miez de zi că bat. Zic şi eu "Tatăl nostru". Mi-e frică pentru mama, pentru tata, pentru cei dragi ai mei din ţară şi străinătate.
Şi cu toate acestea, vine Învierea. Pentru prima dată în 2000 de ani, măsurile de prevenire a răspândirii coronavirus îi fac pe credincioşi să rămână fiecare acasă, în siguranţă. Deşi va fi fără noi, doar cu preoţi, în biserici slujba de Înviere va fi săvârşită, iar Lumina ce va coborî în mijlocul nostru, ne va aduce cu siguranţă speranţa. Biserica lui Dumnezeu este pretutindeni şi mai ales în sufletele noastre. Îi îndemn pe credincioşi să aprindă fiecare la el, după ce preotul va zice de trei ori veniţi de luaţi Lumină, lumânarea şi să cânte „Hristos a Înviat!”. Să cânte toate satele şi oraşele, iar Lumina de biruinţă a Învierii lui Iisus să ne ajute să transformăm sărbătoarea într-una a sufletului.
Sărbători Binecuvântate, Bunul Dumnezeu să vă poarte de grijă!