Gheorghe Tuţă (PNL): Înlocuirea sistemul de sonorizare şi vot din Consiliul Local. Astea sunt priorităţile pentru primarul Ovidiu Creţu

Un lucru care mi-a ieşit în ochi, luni, în şedinţa de Comisie economică, a fost propunerea domnului primar de a suplimenta bugetului autorităţii locale cu suma de 782.000 de lei pentru a înlocui sistemul de sonorizare şi vot din Consiliul Local. Pentru domnia sa, astea sunt priorităţile, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, consilierul municipal PNL Gheorghe Tuţă.

Acesta a precizat că liberalii nu vor vota propunerea în şedinţa ordinară de joi şi vor veni cu idei de redirijare a banilor.

"Sunt de acord că sonorizarea de la Consiliul Local nu merge excepţional, dar nu ştiu dacă aţi constatat probleme pentru care trebuie să aloci aproximativ 800.000 de lei pentru a face această investiţie. E clar că nu o să fim de acord cu această propunere în şedinţa de Consiliu Local. O să facem propuneri de redirijare a acestor sume de bani. Sigur, sperăm ca aceste propuneri să fie înţelese ca şi propuneri pe proiecte prioritare, necesare şi nu să le ducem în fondul de rezervă, să lăsăm banii necheltuiţi, atâta vreme cât îi avem”, a subliniat consilierul municipal PNL Gheorghe Tuţă.

Comentarii

22/07/15 17:50
Cititor

Vai domnul Tuta... tare am dori sa candidati si Dvs pentru functia de primar, la urmatoarele alegeri... Abia atunci ati vedea cu adevarat parerile bistritenilor in raport cu Dvs.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5