GURI DE CANAL

De un timp, prin oraş, parcă a trecut o fantomă şi a stârnit gurile de canal. N-aş crede că este aceeaşi fantomă ce bântuia altădată prin Europa. Dacă ar vorbi aceste guri, ca orice gură, probabil că ar povesti multe, din cele văzute, auzite, suportate. Ce vânt le-a putut destabiliza aşa de mult? Şi ce mişcare ar trebui să apară ca să le aşeze la loc? Încă o campanie? Sau în urma celei care tocmai a fost s-au uzat atât? Ca într-un film western, cu un convoi sălbatic ce a smuls gurile de canal. Unii locuitori au încercat să le pună la loc, dar nu le-au mai potrivit, de parcă s-au încurcat între ele.
Oricum, nici nu trebuie să treci dus-întors cu roţile unei maşini – e destul „dus” – ca să nu mai treci a doua oară pe acelaşi drum, să încerci să ocoleşti. Dar pe unde? Că aproape toate gurile de canal ale oraşului zdrăngăne la fel, cu fiecare maşină, de dis-de-dimineaţă, când oamenii se trezesc liniştiţi, şi până în noapte târziu, odată cu ultimii trecători pe patru roţi.
E atât de greu să fie prinse astfel de guri de canal din mijlocul străzilor? Care numai nu strigă, care numai nu urlă. Dar irită fără voie. Nu se găseşte cineva, care să potolească strigătul de disperare al gurilor de canal şi de nervi din partea celor care nu trec insensibili, folosind semnele civilizaţiei mereu încâlcite, răsucite, defecte, desprinse, delăsate.
O vară întreagă în care nimeni n-a văzut, n-a auzit sau doar s-a prefăcut imun la toate. Dacă şi cei ce răspund cu gurile de canal au revenit din vacanţe, de pe unde au fost plecaţi, din ţări calde sau reci, păsări călătoare, când revin cu ... roţile pe asfalt, să se oprească o clipă şi să găsească soluţii. E o aberaţie, ca un ceas stricat, care de-un timp bate şi măsoară, într-un ritm sacadat, vremurile acestea şi aşa destul de sensibile, de iritante, de ... ne la locul lor şi ele (până şi ele). E real, deşi am vrea să fie doar ficţiune.
Când ţi-e lumea mai dragă şi stai liniştit, numai se aude câte un capac dansând strident sub alte roţi ce trec nevinovate tocmai peste el. Şi apoi, încă unul, şi tot aşa, ca picătura chinezească.
Cred că s-ar putea face câte ceva în sensul celor semnalate. Mă gândesc la o zi sau la nişte zile ale gurii de canal, cu voie bună, muzică scumpă şi petreceri de mici, de mari iluzii. Iar la sfârşit să fie şi gurile de canal astupate, gospodăreşte, frumos, ca să se închidă gurile la toţi.