Guvernul de consum

S-a parafat coaliţia pentru guvernare: PD-L – PSD + PC, “cea mai imorală alianţă din istoria României”, afirma liberalul Puiu Haşoti, un politician acru pe care nu-l prea bagă în seamă nici măcar colegii săi.

Am privit înmărmurit protocolul semnării “Parteneriatului pentru România” dintre cei doi lideri politici Emil Boc şi Mircea Geoană cu o solemnitate similară semnării unui tratat de prietenie şi colaborare dintre două ţări. Am mai privit chipul crispat sub greutatea răspunderii a lui Theodor Stolojan, prim-ministru desemnat de către Traian Băsescu, dar care a doua zi după semnarea Tratatului avea să renunţe la funcţie în favoarea lui poate căuta în politică un asemenea om?

Guvernul care va conduce ţara are în Programul său stabilitatea economică şi protecţia socială, ţinte care merg mână în mână şi care, în condiţiile crizei economice globale de azi, vor fi foarte greu de realizat.

Ţara are 4,9 mil. populaţie activă din care 1,3 mil. bugetari. Ţara mai are peste 5 mil. de pensionari, deci populaţia activă reală care produce bunuri materiale şi venit naţional este de doar 3,6 mil. de oameni care trebuie să duc în spate 7 mil. de bugetari.

Ţara are o datorie externă de aproape 50 miliarde de euro la 30 nov. 2008 şi care continuă să crească. Banii din afară trimişi de românii aflaţi la muncă vor fi tot mai puţini de-acum încolo. Noul Guvern va avea mai multe ministere şi secretari de stat (degeaba) deci mai mulţi mâncăi neproductivi şi mai multă birocraţie. Cota unică va rămâne aceeaşi şi pentru cel cu un salariu de 700 de lei şi pentru cel cu 7000 de lei. TVA, sursa principală pentru cheltuielile uriaşe din administraţie, din care 90 la sută reprezintă salariile bugetarilor din acest sector, rămâne neschimbată. Deficitul de cont curent alimentat de ponderea importurilor în defavoarea exportului, creşte lună de lună. Importăm prea mult pentru a ne umple burduhanele cu alimente străine şi exportăm prea puţin pentru a crea sursele financiare pentru dezvoltare.

Dar până când românul are burta plină, e linişte în ţară, aşa că lucrurile vor rămâne aşa cum au mai fost, cel mai important lucru pentru clasa politică în prezent este puterea, în rest nu mai contează nimic.

Traian Băsescu, înconjurat de elite care încearcă să-l mai şlefuiască cât de cât, să-i dea o formă mai evoluată, pândeşte, deocamdată, din umbră, pregătindu-se să-şi înşface noua sa pradă: PSD, pe cei de la PNL trimiţându-i în opoziţie dar lipsiţi de puterea unei opoziţii cu rolul ei de catalizator al unei guvernări eficiente. Preşedintele Băsescu are în mânecă UDMR-ul, un as pe care îl va arunca pe masă la timpul potrivit. Mă tot gândesc de ani buni de zile la comportamentul lamentabil al acestui om, asemănându-l cu personalitatea întunecată a lui Mazarin. Pentru că în afară nu este băgat în seamă de nimeni, încearcă, şi reuşeşte, să fie băgat în seamă acasă. Îmi amintesc de un eveniment internaţional important, pentru a ilustra cele de mai sus. În perioada 23-27 ian. 2008 a avut loc cea de a 38-a ediţie a Forumului Economic Mondial de la Davos – Elveţia, la care au participat peste 2500 de personalităţi ale lumii economice şi politice, 29 de şefi de stat şi 115 miniştri. România ocupa locul 68 în lume în topul ţărilor celor mai competitive economic în anul 2007, cu un loc mai jos decât în anul 2006.

România n-a fost invitată la acest important eveniment de unde putea să afle dedesubturile crizei economice globale care avea să se declanşeze oficial câteva luni mai târziu. Oare de ce? Răspunsul poate fi găsit în volumul “Memorii” al lui Nicolas Sarkozy, preşedintele Franţei care, în treacăt fie spus, are unele apucături rele precum cele ale lui Traian Băsescu. Ia să vedem: “Pentru oamenii politici, prima condiţie a recunoaşterii lor în spaţiul internaţional este invitaţia de a prelua responsabilităţi. Dar pentru aceasta cineva trebuie să fie suficient de motivat să te invite în marile foaiere”. Explicit, nu? Dacă preşedintele Băsescu a înţeles ceva din cele de mai sus atunci este bine pentru el şi pentru ţară.

Oricum, ne aşteaptă vremuri grele pe toţi, iar la vremuri grele sunt necesari conducători pe măsură, care să merite a fi “invitaţi în marile foaiere” ale lumii civilizate.

Dumnezeu şi Guvernul nou născut să ne ajute să ieşim cu bine din norul întunecat al crizei economice mondiale, care începe să întunece şi cerul ţării noastre amărâte aflate în voia valurilor învolburate ale lumii, iar poporul trebuie să ştie şi că “Cine nu munceşte, ne mănâncă”.