Înălțarea Domnului la cer și Ziua eroilor

Două sunt sărbătorile înscrise în calendar pentru ziua de astăzi:,,Înălțarea Domnului la cer” și ,,Ziua eroilor”.Să ne oprim pe scurt la fiecare dintre ele:                 

1)Înălțarea Domnului la cer,ce semnificație are ?-Dacă ar trebui să răspundem într-un sens mai larg,am putea spune că,Mântuitorul a săvârșit minuni asupra naturii,(ex.potolirea furtunii pe mare,înmulțirea pâinilor în pustie),minuni asupra oamenilor(tămăduind și vindecând orice boală și orice neputință era în popor),dar și minuni asupra Propriei Persoane-cum ar fi Învierea Sa din morți,Schimbarea la față și Înălțarea Sa la ceruri.Înălțarea Mântuitorului la ceruri este legată de îndumnezeirea omului,este punctual final al lucrării de mântuire.Și patru sunt praznicile împărătești mai importante:Nașterea,Botezul,Învierea  și înălțarea la ceruri.La Naștere ,Mântuitorul S-a deșertat pe Sine chip de rob luând…La Botez,Fiul lui lui Dumnezeu,este cel care ridică păcatele lumii.La Înviere Fiul lui Lui Dumnezeu,dăruiește viață celor din morminte.Și la Înălțare se urcă la cer,vrând să ne învețe ,că doar drepții se vor înălța la cer.                De ce Mântuitorul s-a Înălțat la ceruri?-cred că cel puțin două ar fi argumentele,prin  care am putea da răspuns acestei întrebări:                    

1)-,,De la Tatăl am venit în lume,iarăși las lumea și Mă întorc la Tatăl-In 16,28) Iar Eu, când Mă voi înălţa de pe pământ, îi voi trage pe toţi la Mine” (Ioan 12: 26, 32)”           

2)Vă este vouă de folos-pentru că Mă duc să vă pregătesc vouă loc și Să vă trimit pe Duhul Sfânt(Ioan 16,7) Şi cu ei petrecând, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aştepte făgăduinţa Tatălui, pe care (a zis El) aţi auzit-o de la Mine” (FA 1:4), făgăduinţa Pogorârii Sfântului Duh.             

  Cum Mântuitorul rămâne printe noi?-Deși S-a înălțat la ceruri Fiul Lui Dumnezeu rămâne printer noi,cel puțin prin două lucruri :prin –rugăciune-pentru că acolo unde sunt adunați doi sau trei în numele Meu sunt și Eu în mijlocul lor.Și acest lucru se realizează la Liturghie,unde Iisus se pogoară pe masa sfântului Altar,pentru a preface pâinea și vinul în Trupul și Sângele Mântuitorului.                                                                              

  2)Ziua eroilor     -dacă ar trebui să răspundem la această întrebare:ce este un erou,,?unul dintre răspunsuri ar putea fi:Erou este acela care şi-a dăruit viaţa unui lucru mai important ca el însuşi.Dicționarul ne spune ce este cuvântul,, ,,ERÓU”, eroi, s. m. 1. Persoană care se distinge prin vitejie și prin curaj excepțional în războaie, prin abnegație deosebită în alte împrejurări grele ori în muncă.  Ostaș căzut pe câmpul de luptă. Joia Înălţării Domnului este închinată eroilor, „fiindcă aşa cum Mântuitorul se înalţă la cer, sufletele eroilor trebuie să se înalţe către Dumnezeu împreună. Și acest moment,al parastasului,care se oficiază în toate Bisericile  vrea să ne ofere un prilej de aducere aminte,nouă în primul rând, copiilor şi tinerilor, de actele de vitejie ale înaintaşilor.Așa cum dealtfel la fiecare Liturghie noi îi pomenim pe„eroii, ostaşii şi luptătorii români, din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, pentru libertatea şi demnitatea poporului român“ (Liturghierul, Bucureşti, 2008).                                                                                                           

  Cine sunt eroii neamului românesc?   Sunt strămoşii noştri care  au crezut în Dumnezeu,iar atunci când necazurile sau un pericol s-a abătut asupra celor dragi au ştiut că sunt responsabili şi datori de a păstra nealterată credinţa şi de a rămâne liberi deoarece, după spusele parintelui Sofian Boghiu “suntem datori să iubim pe aproapele nostru. Aproapele nostru, spune Mântuitorul, este oricine, chiar un duşman; dar aproapele nostru este, în primul rând, fratele meu, sora mea de sânge. Iubind pe acești apropiaţi ai mei, iubesc şi neamul meu, poporul meu. Şi atunci, dacă iubesc (în sensul profund creştin) poporul meu, mă numesc naţionalist.(...)Și dacă ar fi să ne oprim și să ne amintim doar la câteva exemple despre eroii  neamului nostru,gândul nostru s-ar putea opri la Horea ,Cloșca și Crișan,la Constantin Brâncoveanu,dar și la Ștefan cel Mare și sfânt pe care mama îl trimite la luptă:,,Du-te la oștire ,pentru țară mori /Și-ți va fi mormântul încununat cu flori.Apoi poetul nostru G.Coșbuc surprinde greutățile,dorurile celor de acasă pentru cei plecați.În poezia ,,Mama”ne descrie cum mama trăia cu speranța că fiul ei se va reintoarce sănătos și când fetele o întreabă,ea răspunde:Mai ştiu şi eu la ce gândeam?
Aveţi şi voi un frate..Mi s-a părut c-aud la geam,Cu degetul cum bate.
Dar n-a fost el!... Să-l văd venind,Aş mai trăi o viaţă”.Am amintit de de cuvântul ,,dor ”,de cei plecați pe care tot Coșbuc îl exprimă în poezia ,,Trei, Doamne, şi toţi trei! Copii au plecat pe front și nu s-au mai întors,iar tatăl parcă ți vede pe toți trei într-un mormânt.Și de aceea de fiecare dată ,atunci când participăm la un parastas ne aducem aminte  cu drag de cei plecați prea repede dintre noi.Iar această rugăciune,ne îndeamnă să privim spre trecut,spre cei dragi ai noștrii.Lacrimile,ne brăzdează obrazul,iar rugăciunea și cântarea se întrepătrund,împletindu-se ca un semn de recunoștiină.Spre finalul acestei meditații m-aș opri la două exemple care ne arată cât de mare este,,puterea jertfei”.Cu unul dintre exemple ne întâlnim în expunerea ,,Cuvânt pentru pomenirea eroilor, în ziua de Înălţare”,iar fragmentul este luat de la prof. dr. Ioan Broşu): „Să chemăm la masa bucuriei şi pe sărmanul ostaş, care moare cine ştie unde pe nemărginitele câmpuri de luptă. Parcă-l vedem cum glontele-i străpunge pieptul cu iuţeală de fulger! Sângele lui curge mereu din rană, iar el începe să aibă vedenii. Între altele, i se înfăţişează bătrâna sa mamă, care-l prinde de mână spre a-l aduce la Biserică, ca în copilărie. Cum? Mama sa nu-l va mai mângâia niciodată? El nu-i va mai auzi niciodată glasul argintiu şi dulce? Să fie, oare, acesta sfârşitul a toate? Să moară singur singurel, aici, în arşiţă, fără de făclie în mână, în câmpul acesta? Şi ostaşul se ridică deodată, într-o mână, nevoind să moară! Amintirile din copilărie îi vin cu duiumul în minte. Parcă aude un cântec bătrânesc, o doină, cu care îl adormea mama sa când era copil mic. Deodată aude clopotul din satul său chemând la vecernie în ziua Învierii. Apucă cruciuliţa pe care i-o atârnase mama lui, când a plecat la oaste. Are încă atâta putere să o sărute şi să zică gândind la mama lui: „La revedere în ceruri!”. Ostaşul moare apoi. Dar prin fiecare moarte a fraţilor noştri de pe câmpurile de luptă, creşte numărul învierilor noastre!”. Iar cel de-al doilea exemplu se referă la o poezie,versuri găsite ȋn ranița unui soldat mort ȋn toamna anului 1918, pe muntele Sorica, din Carpații de Curbură    Nu plânge, Maică Românie!                         

“Nu plânge, Maică Românie,                                                                            

Că am să mor neȋmpărtășit!                                                                   

Un glonț pornit spre pieptul tău,                                                             

Cu pieptul meu eu l-am oprit….                          

Nu plânge, Maică Românie!
E rândul nostru să luptăm
Și din pământul ce ne arde
Nici o fărâmă să nu dăm!

Nu plânge, Maică Românie!
Pentru dreptate noi pierim;
Copiii noștri, peste veacuri,
Onoare ne vor da, o știm!                                                                       

Nu plânge, Maică Românie!

Adună tot ce-i bun sub soare;                                                

Ne cheamă și pe noi la praznic,
Când România va fi Mare!”.Amin!