INSCRIPŢII PE RĂBOJUL VREMII

Cuvintele de mai sus le-am preluat din mesajul artistei VIRGINIA BRĂNESCU, scris pe cartea „Adieri crepusculare”, care recent ne-a expediat-o prin poştă: „Familiei, Lucreţia şi Ioan Mititean, scriitori şi activişti culturali de prestigiu, cu toată preţuirea, nişte inscripţii pe răbojul vremii, pentru a nu fi uitate.”
Răsfoind şi citind cartea găsită în cutia poştală am impresia că mă întorc acasă, după o lungă călătorie pe coordonatele vieţii, pe care bistriţeanca noastră, prietena năsăudenilor, o face fără întrerupere de câteva decenii, într-un bogat univers artistic plin de minuni, de farmec şi de gândire constructivă, crescând parcă de la o zi la alta.
Cartea ce stă ca o biblie pe masa mea de lucru, este o comoară de sensibilitate adâncă şi de pătrunzătoare viziuni în infinit, cu povestiri şi gânduri originale, vorbind de la suflet la suflet, în cele patru capitole: „Întâmplări reale de ieri şi de azi”, „Adieri crepusculare”, „Versuri uitate” şi „Repere personale”, adevărate izvoare ale frumosului şi românismului curat.
În paginile de început, Doamna slovelor şi a culorilor, face o incursiune prin odaia sufletului poposind în casa părintească, unde a văzut lumina zilei, a rostit primele cuvinte şi a făcut primii paşi spre braţele mamei. Îşi aminteşte de odaia în care tata îşi avea atelierul, unde confecţiona pieptene din os, asigurând în acest fel traiul zilnic. Îşi aminteşte de poveştile şi snoavele mamei, de cusăturile ce le realiza, păstrând tradiţia casei. O lume fermecată plină de basm şi feerie, în care s-au clădit bazele culturii. Prin scrierile sale, îndrumă cititorii să-şi ocupe timpul liber în cel mai frumos şi util mod posibil. „Să nu educăm copiii noştri, spune scriitoarea, profesor de psihologie, doar pentru lumea de azi. Această lume nu va mai exista când ei vor fi mari şi nimic nu ne permite să ştim cum va fi lumea lor. Atunci să-i învăţăm să se adapteze.”
Încă din perioada pubertăţii şi tinereţii, regina slovelor s-a adaptat condiţiilor vremurilor de atunci, a intuit şi a preţuit valorile culturale, operele de artă originale, relaţiile dintre oameni cât şi rezultatele concrete ale muncii lor, dragostea şi respectul pentru frumosul din natură şi cultură. Cărţile şi zecile de tablouri ce împânzesc casa sunt o confruntare cu realitatea, un bun prilej de destindere şi bună dispoziţie. Apreciază la superlativ oamenii creativi, îşi asumă responsabilităţi, declanşează anumite sentimente, are un plus de recunoştinţă faţă de oamenii cu idei, depăşeşte orice aşteptare, dovedind că omul poate fi util la orice vârstă. Poeziile, proza scurtă şi picturile sunt hrană pentru sufletul nostru şi ne încântă vizual şi psihic. Priveşte cu ochiul, dar lucrează cu sufletul, convinsă că natura îţi dă poveţe când te pricepi să observi.
Poeziile Doamnei Brănescu sunt simple transpuneri versificate ale unor concepte estetice şi în consecinţă analizate ca atare, sunt zăcăminte de ordin artistic, iar virtuţile mesajelor izvorăsc atât din originalitatea concepţiei, cât şi din originalitatea artei literare. Poeziile din capitolele II şi III sunt nuanţate, cu legături în ceea ce spune şi ce sugerează textul poetic. Cartea cu cele 120 de pagini se reduce la o suită de adevăruri, exprimă frumosul, cu o doză mare de sensibilitate, iar autoarea este FRUMOASĂ, răbdătoare şi cu simţul umorului bine dezvoltat, ştiind că orice nouă zi e o nouă provocare.
„Şi-n al senectuţii post
Mi-am creat în viaţă un rost
Şi zbătându-mă-n vâltoare
Am rămas o luptătoare!”