Întâlnire în veşnicie cu pictorul George Mircea

La Galeria Arcade 24 din Piața Centrală a Bistriței a fost inaugurată, de curând, expoziția Va fi un timp ca un fruct cu lucrările artistului George Mircea, socotite cap de serie a realizărilor pe o temă. Evenimentul are loc la un an de la mutarea prematură la cele veșnice a pictorului bistrițean, printre cei mai buni ai generației sale la nivel național.
În prezența unui public de cunoscători, evenimentul a fost deschis de Marcel Lupșe, fost profesor a lui George Mircea la Liceul de Arte Corneliu Baba din Bistrița și criticul de artă Oliv Mircea, curatorul expoziției.
George Mircea s-a născut la Bistrița, în 1979, și a învățat la Liceul de Arte Corneliu Baba. În 1998, și-a început studiile universitare la Academia de Arte Ion Andreescu din Cluj-Napoca, la clasa pictorului Ioan Sbârciu, pentru ca după un an să se transfere la Universitatea de Arte din București, secția pictură, unde l-a avut profesor și maestru pe pictorul Horea Paștina. Talentat, prolific, harnic, bistrițeanul a expus de foarte tânăr, astfel că, în 2003, a devenit membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România; din 2006, cadru didactic al Universității Naționale de Arte-București, în 2011, doctor în arte vizuale al prestigioasei instituții, după cum a reieșit din alocuțiunea lui Marcel Lupșe. În continuare, curatorul expoziției, criticul de artă Oliv Mircea a arătat că, în cei 39 de ani de viață, pictorul George Mircea a avut 39 de expoziții personale și a participat la peste 150 de expoziții de grup, colective, saloane naționale și internaționale, în țară și străinătate. Expunând un istoric al parcursului profesional al pictorului, Oliv Mircea a spus: ,,George Mircea a fost un artist îndrăgit de toți managerii cu care intra în relație directă, pentru că era un om săritor, cu duhul prieteniei, era iubit; era un foarte bun artist, apreciat de toată lumea, și când spun toată lumea, mă gândesc la faptul că, despre el sunt vorbe de mare onoare, pentru el și pentru noi, din Bistrița, vorbe pe care le-a scris o parte din critica românească. Dan Hăulică a fost cel care s-a anunțat că el l-a descoperit și l-a lansat pe George, făcându-i prima expoziție, la doar 23-24 de ani, la Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia. Era prima dată când, foarte tânăr, un artist a expus în corpul mare al sanatoriului, iar apoi, Dan Hăulică l-a însoțit cu expoziții la Paris, unde a fost curator și colaborator la organizarea expoziției, la Roma, la Veneția și la Pisa. Expoziția pe care o vernisăm astăzi ar fi trebuit să fie deschisă la Veneția, dar sugestia criticului Grigore Arbore (directorul galeriei din orașul de pe lagună) a fost să o amânăm până după epidemie, pentru că în prezent lucrurile sunt foarte complicate. A fost găsită soluția de a fi proiectate lucrările în fiecare seară, mai întâi în incinta spațiului expozițional, apoi pe fațada imobilului, printr-o tehnică nouă, de impact, chiar dacă sunt mai puțini privitori ca în condiții normale.”
Referindu-se la formația artistului, începând anii din orașul natal, curatorul a arătat: ,,Așa cum spunea Marcel Lupșe, George a fost un caz special în pictura românească; a avut șanse peste șanse, în primul rând că s-a format întru-un mediu de înaltă elevație artistic, aici la Bistrița: Marcel Lupșe, Miron Duca, Vioara Dinu, Mariana Moldovan, oameni care l-au îndrăgit, nu sunt simple nume, ci nume proprii în arta românească. Și atunci când cineva care se formează într-un asemenea loc, care are un bun creativ, acel cineva duce cu el memoria creatoare a locului. Șansa lui a fost că a pus ochii pe el Dan Hăulică, vă pot spune și trebuie să mă credeți că, eu nu l-am recomandat lui Dan Hăulică pe George Mircea, pentru că nu m-a întrebat, și a aflat că este fiul meu abia într-un târziu, când aveau discuții și deja colaborau. George era un tânăr destul de deschis și i-a dat lui Dan Hăulică o mapă cu lucrări; criticul s-a uitat și i-a propus să îi facă o expoziție. Apoi, a avut loc o întâlnire cu Horia Bernea, care după ce l-a cunoscut, i-a cerut să meargă la Muzeul Țăranului Român, o dată pe săptămână, să-i prezinte ce a mai lucrat. Între timp s-a întâmplat și șansa de a locui în atelierul pictorului Horea Paștină. Deci numai faptul că era la clasa Horea Paștină, dar și trăia în atelierul lui și atunci a spus: ,,Păi, Suntem aici!...” Criticul Mircea a precizat că George a devenit membru al Școlii de pe lângă Academia di Romania de la Roma, și a cunoscut bine viața artistică din Occident, astfel că la întoarcere, profesorul Lăzărescu i-a propus să lucreze la secția de tehnici de pictură a Universității de Arte din București, unde a fost primit cu entuziasm de rectorul Ilfoveanu.”
În finalul prezentării sale, criticul Mircea a spus: ,,Întrebării, care este unitatea operei lui George Mircea îi răspundem - expoziția aceasta și altele, care au fost și vor mai fi, sunt un poem mistic. Este singurul pictor roman, care, uitându-se la altare, avut curajul să îl vadă acolo pe Dumnezeu. Privită cu mare atenție expoziția, se va înțelege că avem de a face cu un poem mistic. George a fost primul care a avut curajul unor gesturi publice, politice: linia roșie nu era o simplă linie de culoare roșie, ci era un gest public împotriva a ceea ce se întâmpla în țară.(...) Înainte cu câteva luni de a se stinge, a expus o lucrare care se numea Scribul, lucrare unică, închinată eroilor de la Colectiv. (...) Opera, în principal, este foarte coerentă, lucrurile au mers din aproape în aproape, artistul devenind un intelectual cu o forță și mai ales cu o luciditate foarte mare. Era în spiritul lui ca atunci când avea neclarități să pună întrebări; el avea în aproapiere trei critici de artă: pe sora lui, pe fratele lui și pe mine.”
Vernisajul a însemnat pentru public bucuria întâlnirii cu pictura caldă, expresivă, grea de semnificații a lui George Mircea, comemorarea astfel, la un an, a artistului iubit de studenții săi și admirat de cei care prețuiesc arta culorilor. Gândurile celor prezenți, expresiile de pe chipurile lor au fost de tristețe pentru pierderea artistului care a exprimat forța unei personalități artistice de excepție, prin ceea ce a realizat, dar mai avea atât de multe de dăruit semenilor din frumusețea lui interioară.