Interviul ca formă de autenticitate

Mi-a plăcut forma aceasta de omagiu pe care Menuț Maximinian a utilizat-o în chiar titlul volumului său de interviuri - ,,În ițari și fără mască. Interviuri licantropice” (Editura UZP, București, 2020). Cartea este impresionantă prin efortul pe care îl redă (nu este un lucru ușor pregătirea și realizarea unui interviu, fără doar și poate), prin cei zece ani în care Menuț a intervievat oameni din varii domenii de activitate, dar și prin rezultatul propriu-zis al acestui efort, cartea având mai mult de cinci sute de pagini.
Revin însă la maniera în care Menuț reușește să îl omagieze prin chiar formala din titlu pe unul dintre mentorii săi și, trebuie spus, a multora dintre cei care s-au (ne-am) ocupat într-o formă sau alta de literatură în acest județ - regretatul profesor și critic literar Andrei Moldovan. Trimiterea omagială inserată în titlu face referire la un text scris de către Andrei Moldovan în care îl asemuiește pe Menuț cu un lup tânăr. Mai exact: ,,Asta nu doar pentru faptul că lupul este cel care îl însoțește pe om din zorii existenței sale, nu doar pentru faptul că strămoșii noștri sunt crescuți de o lupoaică, nu doar pentru faptul că pe steagul bunicilor era un lup, nu doar pentru că fiara aceasta este prezentă în numeroase legende cu dăruire pentru om, ci mai cu seamă pentru că lupul este ființa care e capabilă de o dăruire nesfârșită până la risipire de sine, individual dar și în grup. Mai ales pentru că noi, generațiile cu părul alb, într-o lume din ce în ce mai grăbită și mai debusolată, ne punem speranța în lupii tineri.” (p. 10)
Menuț Maximinian este fără îndoială unul dintre autorii prolifici ai județului nostru. Impresionant cu adevărat în cazul lui este paleta largă a intereselor și domeniilor în care activează: scriitor, critic literar, ziarist, ,,entertainer” cultural, etnograf, păstrător al tradițiilor etc. Iar toate aceste domenii în care el însuși activează se întrevăd limpede din aria vastă a domeniilor în care activează cei intervievați în această carte: literatură, educație, management al unor instituții culturale, tradiții, muzică, dans și, firește, jurnalism.
Iar faptul că intervievatorul însuși lucrează cu instrumentele domeniilor la care fac aici referire nu poate să constituie decât un avantaj în faza de pregătire a interviurilor. Dar aspectul acesta nu poate înlocui curiozitate, un element atât de important în dialogurile de tipul acesta. Trebuie menționat așadar faptul că Menuț reușește să-și mențină un interes viu, nedisimulat pentru interlocutor, pentru biografia și opera sa.
De aici, poate, obstinația cu care Menuț se întoarce la vârsta copilăriei intervievatului - încercarea sa de a descoperi cât mai mult din biografie, de a oferi cititorului/ascultătorului o imagine completă, pe lângă demersul ce ține de valorificarea tradițiilor, a folclorului autentic. Și uneori răspunsurile sunt edificatoare și savuroase în același timp. Iată, bunăoară cum își formulează răspunsul interpreta Lenuța Purja la întrebarea ,,Ce este pentru tine Agrieșul?”: ,,Este oaza mea de liniște sufletească, când sunt supărată și acum merg acasă și vin încărcată sufletește. Îmi trece orice tristețe, orice necaz. Voi merge acasă atâta timp cât mama mea mai trăiește. Mama locuiește lângă preotul Găurean. De mică am crescut cu cu cântecele rapsozilor de pe acea vale, eram de mică o visătoare. Visam să mă fac scriitoare. (…) Am observat că, încet-încet, folclorul dispare, astfel că am ales acest drum spinos care nu aduce bani.” (p. 409)
Deja s-a scris faptul că volumul acesta este o oglindă a județului Bistrița-Năsăud. Aș adăuga faptul că, pe cât de consistentă este cartea lui Menuț Maximinian, pe atât de limpede este imaginea pe care o oferă, tocmai datorită faptului că ea însumează atât de multe perspective - atât a celor care încă locuiesc în acest județ, cât și a celor care au plecat între timp și chiar a celor care se găseau în trecere la momentul interviului.
În altă ordine de idei, aș face referire importanța unui astfel de volum. Promovarea dialogului în contextul actual (și nu mă refer aici doar la pandemia pe care o traversăm), într-o lume a izolării, a diminuării comunicării (în ciuda tuturor acestor canale de comunicare ce ne stau la dispoziție), a alienării, aș spune, reprezintă un lucru demn de admirat. Iată așadar, încă o tradiție a cărei autenticitate Menuț Maximinan se zbate să o păstreze intactă: aceea a dialogului, a discuțiilor de la om la om.