Între „Osana!” şi „Răstigneşte-l!”

În antichitate, când un rege îşi făcea intrarea solemnă într-un oraş, era primit după un ceremonial ce avea rolul de a marca cinstirea deosebită din partea locuitorilor. Despre acest ceremonial avem mai multe mărturii în scrierile vechi. Astfel de pildă în istoricul iudeu Iosif Flaviu, relatând intrarea solemnă în Ierusalim a lui Alexandru cel Mare, ne informează că i-au ieşit înainte, mult în afara cetăţii, toţi locuitorii oraşului, în haine albe, în frunte cu arhiereul şi cu preoţii templului, cu toţii îmbrăcaţi în veşmintele lor preoţeşti. Alexandru venea cu gânduri rele, dar a fost impresionat de primirea făcută, nu numai că n-a pedepsit oraşul şi pe locuitorii săi, ci dimpotrivă, le-a acordat şi unele privilegii.
Cu o procesiune asemănătoare s-a petrecut şi intrarea în Ierusalim a Împăratului Păcii, Iisus Hristos, în preajma Sfintelor şi mântuitoarelor sale Patimi.
Cu şase zile mai înainte de Paştele iudeilor, Iisus a intrat în Ierusalim, călare pe un asin, fiind întâmpinat de mulţime cu strigăte de „Osana” şi cu stâlpări verzi de finic în mâini.
Uimiţi de învierea din morţi a lui Lazăr, la care au fost martori, locuitorii Ierusalimului L-au primit ca pe un împărat biruitor asupra morţii. Ierusalimul, cetatea sfântă se afla sub puterea unei vechi proorocii, aceea a proorocului Zaharia, pe care o şi citează Sf. Ev. Matei: „Saltă de veselie fiica Sionului!, strigă de bucurie fiica Ierusalimului! Iată împăratul tău vine la tine. El este blând şi biruitor, smerit şi călare pe mânzul asinei” (Zaharia 9,9).
Sfintele Evanghelii ne arată, cu amănunte, cum s-a petrecut această intrare triumfală în Ierusalim: unii şi-au aşezat veşmintele pe asin, iar Iisus a şezut deasupra lor, alţii şi-au aşternut hainele în drumul Lui, mulţi aveau ramuri de finic şi de stâlpări, iar cei ce mergeau înainte şi cei ce veneau pe urmă strigau, zicând: „Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului”. Dar în mijlocul acestor mulţimi se aflau şi farisei pe care această primire îi nemulţumea profund, şi care i-au zis lui Iisus: „Învăţătorule, ceartă-ţi ucenicii”, dar Iisus le-a răspuns: „de vor tăcea aceştia, pietrele vor striga”.
Sf. Ap. şi evanghelist Luca ne arată că, apropiindu-se de cetatea Ierusalimului, Iisus a plâns de mila ei şi a rostit: „Dacă ai fi cunoscut tu, măcar în această zi a ta, cele ce sunt spre pacea ta! Dar acum sunt ascunse de ochii tăi – căci vor veni zile când duşmanii tăi vor face şanţ în jurul tău… (Lc. 19,41-42)
Cu toate că toţi se bucurau, Iisus era trist pentru că ştia că cei care acum îi strigă „Osana”, peste doar câteva zile îi vor striga „Răstigneşte-l, Răstigneşte-l”. Era trist pentru că ştia că unul dintre apostoli îl va vinde, că ceilalţi apostoli îL vor părăsi. Era trist pentru că printre stâlpări vedea crucea Golgotei.
Intrăm de astăzi în Săptămâna Patimilor. Evenimente cutremurătoare se vor perinda prin faţa ochilor noştri sufleteşti la slujbele din zilele următoare. Astfel:
- luni îl vom vedea pe Domnul curăţind templul pentru a doua oară, casa Tatălui său;
- marţi – căutând smochine într-un pom fără roadă şi blestemându-l, pe care ucenicii l-au văzut apoi uscat;
- miercuri – prevestind dărâmarea Ierusalimului, vorbind despre a doua sa venire;
- joi – instituind Taina Sf. Euharistii, rugându-se cu lacrimi de sânge în Ghetsimanii – arestat;
- vineri – judecat şi răstignit pe cruce, apoi pus în mormânt;
- pentru ca, duminică – înainte de zori, să ne facem şi noi purtători ai mântuitorului mesaj că Hristos a înviat.
În Duminica aceasta a stâlpărilor, să ne pregătim duhovniceşte pentru a-L întâmpina pe Domnul cu stâlpările înverzite ale unor suflete înnoite prin baia pocăinţei. Să ne facem părtaşi ai săi la Cina cea de Taină, primind cu vrednicie mărgăritarul scump al Sf. Euharistii, dar şi să facem din sufletele noastre Ierusalimul Sfânt, în care Domnul să intre cu bucurie, aducându-ne darul jertfei Sale şi lumina Sfintei Sale Învieri.
Vine Săptămâna Sfintelor Patimi. Să fim cu Iisus în suferinţă, ca să ne învrednicim a fi cu El şi în ziua cea luminată a Învierii.
Cuie, funii, scări şi-ntruna
Tot mai greu ciocanul pică
Şi-ntre două cruci pe culme
Altă cruce se ridică

Împăcaţi erau cu toţii
Că şi-au împlinit plăcerea
Numai vântul şoptea parcă
Se apropie… Învierea! Amin