Învăţământ
|
Este important ca, într-o societate a progreselor tehnologice, tinerii să își cunoască rădăcinile, să descopere utilitatea și specificul meseriilor tradiționale practicate cu atâta mândrie de bunicii... |
„Împrumut, sărbătoare păgână, kitsch, mercantil/comercial, vulgar, anticreștin”. Aceștia sunt termenii cu care o parte dintre noi alegem să asociem Halloweenul. |
|
Începând de luni, 7 noiembrie, la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud, vor fi distribuite 3706 de pachete de rechizite școlare, anunţă inspectorul şcolar general Cristian Nicula. Potrivit IŞJ BN,... |
Sub această deviză s-au desfășurat activitățile din cadrul Concursului Regional de Ecologie ”Din respect pentru natură”, inclus în CAEJ 2022. Activitatea principală a proiectului, Tabăra tematică (... |
|
Toamna, la Bibliotecă, poveștile se transformă în jocuri și frunzele în jucării.
Noi, clasa I C Step-by-Step, împreună cu doamnele învățătoare Șot Diana & Bogolin Nastasia, de la Colegiul... |
51 de noi școli gimnaziale vor fi incluse în programul de educație digitală din anul școlar 2022-2023. Peste 2.000 de profesori din Școlile Digitaliada selectate în această ediție vor beneficia... |
|
Grădinița cu Program Prelungit „Trenulețul Veseliei” a finalizat proiectul „Reciclăm şi ne jucăm”, coordonat de directorul Ana-Maria Boca şi echipa formată din Daniela Morariu şi Dana Silaghi, cu... |
Acum, pe final de modul 1, din acest an școlar interesant și nou pentru toată lumea, aproximativ 100 de elevi din ciclul gimazial și primar al Școlii Gimnaziale „Lucian Blaga” Bistrița, au participat... |
|
Grădinița cu Program Prelungit nr.12, Bistrița, singura din municipiu care își desfășoară activitatea cu toate grupele în alternativa step-by-step, a sărbătorit sosirea toamnei.
Preșcolarii... |
Micii fotbaliști ai Gloriei 2018, categoria Under 13 au învins la scor Inter Bistrița B, într-un meci contând pentru etapa a 2-a a Campionatului județean.
Partida s-a disputat pe terenul sintetic al... |
|
Săptămâna 17-21 octombrie a reprezentat o perioadă plină de activități. Am primit vizita partenerilor din cadrul proiectului ”Jobs for the Future”. |
Joi, 20 octombrie 2022, elevii Școlii Gimnaziale Mureșenii Bârgăului – structură a Școlii Gimnaziale Tiha Bârgăului, alături de preșcolarii Grădiniței din aceeași localitate, au adus un omagiu... |
|
„Toamna este anotimpul copt și mălăieț, când mult peste ceea ce pierdem în flori câștigăm în fructe.”
Samuel Butler
Preșcolarii din Grupa Mare A „Ștrumfii” de la Grădinița cu Program... |
Școala Gimnazială’’Dariu Pop’’Măgura Ilvei și Școala Primară Arșița au fost atestate în anul 1825, conform Monografiei comunei Măgura Ilvei și datelor existente în Arhivele Statului din Municipiul... |
|
Aflându-ne în derularea proiectului tematic "Bogățiile toamnei”, ne-am dorit ca preșcolarii grupei Mijlocii B - Grupa "Minionilor” de la Grădinița cu Program Prelungit "Dumbrava Minunată” Bistrița să... |
Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud a invitat ieri elevi de la Școala Gimnazială "Ștefan cel Mare" Bistrița la vernisajul expoziției „Cuarțul”, organizată de Secția Științele Naturii, în sala „Borgo... |
|
Astăzi Toamna ne-a răsfățat cu raze blânde și calde de soare, cu plăcute culori și roade bogate. La invitația prietenilor de la Livada TETA, ne-am deplasat la Pinticu, comuna Teaca, unde am avut... |
În perioada 1-08 octombrie 2022, două cadre didactice de la Grădinița „Trenulețul Veseliei” din Bistrița au participat la cursul de formare „Educate-Reduce climate change and save the environment”... |
|
Inspectorii şcolari bistriţeni derulează în această săptămână o inspecție generală la Școala Gimnazială "Paul Tanco", Monor. Normal, sunt emoţii pentru elevi, părinți, profesori. Primele impresii au... |
La nivelul judeţului nostru, în prezent, sunt înregistraţi 36 de elevi ucrainieni audienţi, în diverse unităţi şcolare, iar alţi 75 de copii participă la activităţi educative, la Şcoala Gimnazială nr... |
|
Anul Internațional al Științelor de Bază pentru Dezvoltare Durabilă (IYBSSD), sărbătorit în 2022, recunoaște că științele de bază sunt vitale pentru a obține o dezvoltare durabilă și pentru a... |
Complexul Muzeal Bistriţa a primit vizita a 67 de elevi ai Colegiului Național "Liviu Rebreanu" Bistrița, clasa pregătitoare C, clasa pregătitoare A și clasa a I C, prilej cu care a fost marcată Ziua... |
Pagini
Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
Numărul 10 al „Libertății” („Foaie național-culturală”,...
Comentarii
Schimbări în conducerea organizației municipale. Profesioniști din comunitate se alătură echipei liberale
siegel freiburger -
Mie, 14:21
Asa o naivitate, nici la partida Rrrrrrrrrrrrrrr...
Haideți pe la noi!
cititor -
Mie, 13:25
Vai, domnule VT, ce faceți cu virgulele?! Dacă le-am accepta așa cum le administrați dvs., textul...
Haideți pe la noi!
Valeri Toderici -
Lun, 06:56
Este,foarte...adevărat,/
Tot ce azi, ați...arătat/
Am văzut cu ochii...mei,/
Cum se-nțeleg,doi...
Andrei Marga: Posibila cotitură
vasile rus -
Vin, 23:33
Dacă România a fost livrată de Gorbaciov, Israelului pe 235 miliarde dolari, cum a spus istoricul...
Schimbări în conducerea organizației municipale. Profesioniști din comunitate se alătură echipei liberale
Pop MariusNicolae -
Vin, 23:31
Da! O echipă foarte bună care ³poate face ca lucrurile să meargă într o direcție benefică...
Aniversări
În zi aniversară, gânduri bune adresăm părintelui MIHAIL LOSTUN, preot paroh la Vermeş. Îi dorim mulţi ani cu sănătate în slujirea Bisericii, spre...
Cu ocazia zilei de naştere, adresăm cordiale urări aniversare domnului FLORIN FRANDEŞ, director executiv la Poliţia Locală Bistriţa.
Cele mai sincere urări de sănătate, bucurii şi împliniri, în ceas aniversar, adresăm doamnei NADIA-NICOLETA POP, consilier superior în cadrul...












































