Ioan Cioba - O trilogie potrivită pentru scenariul unui mare film

Am urmărit cu drag și interes aparte travalul liric al lui Ioan Cioba de la debut și până astăzi. Îl vedeam a fi cantonat definitiv, sobru, elegant și pătimaș câte odată, îl știam oficiind ca într-o distilărie a mataforelor. Ador poemele semnate de Ioan Cioba. Nu sunt siropoase, facile, deși parte din ele sunt de dragoste. El scrie cum simte dar, cu un al nu știu câtelea simț, elaborează esența poemului, îi dă valoare perenă. De aceea am fost surprinsă (mi-a fost frică) să-i citesc romanul. Am ezitat între a da buzna în paginile cărții și a citi la rând, cu ochi critic, până la capăt, și... a lectura în diagonală, a citi o treime din pagină, alergând pe text, apoi sa revin la ceea ce credeam că avea să mă atragă. Din respect pentru Poezia lui Ioan Cioba și cu dorința de a da peste o carte bună, i-am citit cu atenție sporită și, apoi cu bucurie, noua sa carte Scrisori din Regatul Pustnic. Am fost atât de plăcut surprinsă încă de la primele pagini, încât mi-am zis că, poet sau prozator Ioan Cioba (alias Hayden Dorf) este Scriitor născut și nu făcut.
Recent am primit cea de-a doua carte, în aceeași notă de acțiune, cu eroi faini și interesați de binele lumii, cu locuri controversate ca siguranță militară și respectare a drepturilor omului. Nu doar acțiunea curajoasă, stilul modernist - potrivit și pentru scenariul unui mare film american, ingredientele adăugate cu tehnică de scriitor profesionist și consistența în crescendo a poveștii dusă până la capăt, m-au făcut să scriu aceste rânduri. Vorbele zboară, scrisul rămâne. Nu dețin eu adevărul absolut dar pariez pe succesul de romancier la scară globală a bistrițeanului Ioan Cioba (Hayden Dorf).
Ponind de la prima carte din ceea ce se doreste a fi o trilogie, aș zice eu, o radiografie a Orientului Îndepărtat contemporan, Jurnalul colonelului Pak începe în forță, urmărind destinul eorilor principali, dar și ramificându-se în cheie nouă, cu locuri de desfășurare a acțiunii în zona niponă și cu personaje în plus. Conexiunea cu miezul poveștii devine firească, deși neașteptată de cititorul obișnuit să rămână cantonat în zona coreeană, loc cu posibilități reale de folosit în construcția cărții. Dacă autorul ne-a convins deja că cele două Corei, fiecare cu culoarea și destinul său socio-politic, dar mai ales cu eventaiul economic și spiritual, sunt fascinante prin misterul lor, iată că translatarea spre Osaka chiar de la mai puțin de 20 de pagini de la începutul cărții, ne dă un imbold nou, ne lasă să visăm că vom descoperi secrete noi și vom fi matrtorii unor povești inedite. Alex Robinson se metamorfozează, din crisalidă devine fluture și își alege singur zborul. Acționează ca după niște regului de dinainte scrise și știe să pună în mișcare servicii secrete, personaje de la vârful puterii, totul în contextul textului pe care urmează să-l dezvăluie Jurnalul colonelului Pak, unul dintre oamenii de încredere ai puterii de nord-coreene, care dezertase în Sud.
Autorul pare să cunoască bine protocolul și modul neoficial în care funcționează și colaborează insttutiile diplomatice, cele de securitatate internațională și care sunt funcțiile cheie pe care se poate baza, pentru a nu face din acțiunea cărții o poveste ușoară, o aventură à la Indiana Jones. Cu aceeași seriozitate, sobrieatate și cu tușe de romantism ca un parfum clasic, dar într-un ritm care ne lasă să înțelegem că ese foarte sigur pe sine, face cărțile jocului care se numește Jurnalul colonelului Pak.
Nu sunt expertă în lingvistică, mă încurc în traduceri, dar în ceea ce privește cartea aceasta merg pe formula autorului care s-a documentat și în Coreea și în Japonia. Nu dialogul în sine (vezi discuția dintre profesorul japonez și fiul său Kudo Abe) mă nelinitește ca formă, ca fond, ci acel ceva care face un secret în sine din fiecare limbă a pământului în parte. Un cod nescris, accentul care poate schimba totul, un gest cu capul, cu mâna și sensul se poate schimba. Dialogurile între nativi mi se par, șablonic vorbind, un pic cam europene, cu accente voit americanizate. Poate greșesc.
În relația modernă a cuplului Alex - Hyo-Ri scenele erotice sunt redate firesc, fără falsă pudoare și tensiunea, sau mai bine zis, starea de sobrietae pe care o imprimă scenele de acțiune-spionaj-enigmă epistolară, se atenuează încât un cititor mai puțin calat pe evenimente de politică și diplomație se poate relaxa și continuă să citească cu pasiune din filele care urmează. Este un joc inteligent al autorului, care structurează lucrarea literară pentru un eventai mai larg de potențiali cititori. Ceea ce mi se pare interesant este și modul cum se succed planurile epice, boala, otrăvirea iubitei lui Alex Robinson, medicul nord-coreean care evadase printr-o conjunctură ca de film din lagărul comunist în lumea liberă (a se citi, aici, Coreea de Sud).
Mereu este greu de schimbat tonul, vocabularul chiar, care sunt uneori foarte asemănătoate de la un personaj la altul. Vezi scripta din paginile Jurnalului, unde autorul, deși marșează clar pe subiecte de maxim interes , mai ales militar-politic, lasă discursul să curgă fluid, acaparator dar fără nuanțe strict personale care să contureze suficient personalitatea colonelului Pak. Este piatra de încercare a tutuor marilor scriitori ai lumii, să reușească să individualizeze dialogurile, narațiunea atunci când cuvintele sunt puse în gura fiecărui personaj în parte. Autorul de față reușeșete această performanță cu mici excepții pe care doar el singur le poate sesiza, eventual, corecta. Poate pentru că în cartea de față personajele din culturi diferite se intersectează, această osmoză cosmopolită face ca interacțiunea și obiceiurile cotidiene, dorințele, mâncărurile favorite etc. să se diferențieze.
Se ciocnesc două civilizații, și chiar dacă globalizarea pare să uniformizeze personalitățile oamenilor, cred că acest conflict nedeclarat dintre cele două lumi în contopire are un rol esențial în desfășurarea poveștii, mai puternic chiar și decât grija extremă a politicenilor pentru înarmarea fără îngrădire și care pare a sta, si în cartea de față, ca o sabie a lui Damocles deasupra capetelor noastre. În acest context, otrăvirea, întâplătoare sau ba, a doctoriței evadate din Coreea de Nord, devine nodul gordian al acțiunii, și mai toate firele poveștii se împletesc pe mai multe planuri geo-politice, într-un social dominat mai mult de interese de spionaj și diplomație decât de economia în explozie din Asia răsăriteană. Starea de belșug a lumii curente se reflectă în mici detalii, locuințe supertehnologizate, haine frumoase, hrana zilnică ca de pe meniul unui restaurat de cinci stele. Dincolo de atmosfera foarte bine conturată, se simte spiritul uman care a rămas același de milenii, cu unele pervertiri conjuncturale desigur, cu adaptări la supraviețuirea în singurătatatea care se vede cel mai evident în aeroporturi.
Prevestirile Oliviei, mama lui Alex Robinson, dau o notă de culoare în plus acțiunii și fac un joc înteresant, intercalându-se cu cibernetica sofisticată și care a dat deja startul în era cybermaniei. Omenirea, cu predilecție în zonele economice celebre din Asia îndepărtată, așa cum nuanțează și autorul în carte, intră cu euforie și inconștiență într-o lumea perfect controlabilă, poate superficială ca spirit și în care se creează ocazii perfecte pentru ca personajele-cheie să poate fi șantajabile. Vezi ca exemplu ritualul de inițiere de la Casa Visurilor. Sexul ca armă secretă? Nimic nou sub soare și istoria omenirii, prin paginile cărții de față este relevată cu fațetele sale cele mai vulnerabile, mai interesante. Buni și răi. Oamenii nu sunt îngeri. Armele nucleare, secretul suprem al veacului XX dar care încă mai flutură ca amenințare supremă în lume. La Casa Visurilor, aflăm din filele jurnalului lui Pak, ca într-o confreerie secretă și nu tocmai ortodocsă, se trag sforile, se împart sferele de putere și prețul unui om nici nu mai contează. Gheișe, spioni, turnători, o faună dezumanizată aparent leagă lumea din lagărul dictatorului de lumea liberă. Oculta este o temă care i-a fascinat pe scriitori dintotdeauna și Ioan Cioba își pigmentează romanul cu date mai mult sau mai puțin fictive, dar toate interesante. Adevăr sau ficțiune? Aici, fiind în joc personaje care dublează viața unor persoane cu statut absolut în lumea adevărată, personalități puternice, dictatoriale și care învârt lumea pe degete, autorul a trebuit să găsească un echilibru perfect pentru a nu stârni furtuni în Marea Galbenă. Și totuși, curajul cu care merge cu scrisorile, cu dezvăluirile lumii de dincolo de ceea ce știn din ziare sau (și) de la istorici, curajul în scris este girul cu care autorul a intrat deja în lumea scriitorilor profesioniști. Cartea este mostră de literatură bună. Fiecare primește ceea ce merită iar autorul cărții, Ioan Cioba, alias Hayden Dorf merită și el laude. A scris o carte modernă, interesantă, jonglând cu adevărul și ficțiunea, ducându-ne cu imaginația într-o lume despre care, noi, cei din vestul continentului asiatic, vom ști și vom înțelege doar ceea ce se dorește să ni se arate.