Ioan Mititean, Amintiri de peste râu. Inapoi în Rai, col. „În vârful peniței”, vol. XXI

            Scriitor important al zonei Năsăudului, autor al mai multor volume de memorialistică și cronici, domnul Ioan Mititean oferă, prin intermediul unora dintre volumele sale, frumoase readuceri în lumină ale satului românesc de odinioară.

            Așa se întâmplă și în Amintiri de peste râu, publicată în anul 2016, la editura clujeană Ecou Transilvan, unde dânsul prezintă Lușca de altădată, satul copilăriei sale. Conștient că timpul își cerne în mod taciturn, dar măiestrit, caierul, scriitorul își invită cititorii la o incursiune sinestezică, ce îmbină în chip potrivit imaginea cu cuvântul, teleportându-l parcă în timp. Întregul demers este prefațat de către cunoscutul scriitor și jurnalist bistrițean Menuț Maximinian, directorul cotidianlui Răsunetul (p. 5-6), care ține să sublinieze că:

   „Amintirile de peste râu au oprit limbile ceasului, aducând nemurirea în viața lușcanilor. Timp de sărbătoare, timp de bucurie. Ceas de poveste cu drag de țăranul român. Monografia scriitorului Ioan Mititean țese, rând cu rând, costumul de duminică al străbunilor noștri. Un timp nuanțat calitativ, colorat afectiv, nemurit printr-un Monument al Țăranului Român scris filă cu filă de un dascăl iubit al Țării Năsăudului”. (p. 5).

            Apoi, în cadrul unor subunități tematice ce se succed cu repeziciune, obligând parcă cititorul să le parcurgă pe nerăsuflate, dascălul-scriitor aduce în atenție chipuri de oameni, ce se perindă parcă aievea prin fața cititorului, vorbește despre obiceiuri sau vremuri de altă dată, sau evocă momente ce i-au marcat copilăria. Scrisul său, cu valoare etngrafică și memorialistică deopotrivă, e înțesat de regionalisme și de elemente toponimice, valoroase deopotrivă pentru cunoscătorii zonei, cât și pentru localnici. Ioan Mititean descrie Dudăul, Purcărețul, Străginoasa, Muncelul, Hotroapa sau Lunca Morii[1](p. 12), vorbește despre amplasamentul lor și despre modul în care le-a cunoscut și perceput.

            Experiența școlară, dar și alte momente importante, se regăsesc în paginile frumoaselor evocări ale domnului Mititean. O amintire mai puțin plăcută, descrisă totuși într-un mod interesant, vine să aducă în atenție debutul studiilor năsăudene ale autorului:

   „Într-o după masă frumoasă de toamnă, cam prin anul 1947, mergeam cu părinții după porumb în Luncă. În carul tras de boi era și preotul Vălean. Eu eram în primul an de liceu în primele zile de școală la Năsăud. Aveam pe cap un chipiu cu inscripția L. G. C., adică Liceul George Coșbuc. Mergem cât mergem și preotul se adresează mamei:

• L-ai băgat și pe Ion în chipiu?
• L-am primit de la Liviu lui Ciotu, spune mama.

Adică de la un băiat mai mare, care a abandonat școala. La care, preotul spune:

• Să nu pățească ca Liviu.

De atunci, chipiul a devenit pentru mineo povară și îl purtam numai la școală, de frică să nu pățesc ca Liviu”. (p. 13-14).

            Atunci când vorbește despre un om care i-a marcat destinul, Ioan Mititean inserează adesea o fotografie cu el, iar atunci când descrie un obicei sau un loc, ilustrațiile sunt și ele prezente. Acest lucru se constituie într-un frumos atuu al lucrării și îi oferă cititorului posibilitatea de a-și face o idee în legătură cu cele descrise.

            Desigur, alături de elementele de monografie, de descrierea de obiceiuri, evocările chipurilor ș prezentarea unor aspecte de toponimie sau geografie locale, pot fi regăsite și prezentări ale unor aspecte sensibile, mai puțin plăcute reiterării, cărora autorul le-a fost martor. Povestea tristă a vieții preotului Vălean și a celorlalți arestați politic din Lușca, aspectele ce țin de tentativa de întovărășire, dar și alte chestiuni similare, sunt de asemenea evocate, de către un tânăr ce le-a privit fie ca martor ocular, fie le-a cunoscut direct.

            Datorită tuturor acestor aspecte, dar și a multor altora, lucrarea domnului Ion Mititean se constituie într-un text valoros, cu valoare memorialistică, literară și etnografică, ce tezaurizează nu doar amintiri despre Lușca de altădată, ci imortalizează, prin cuvânt și chipurile unor oameni aparte. Ea este deopotrivă utilă cititorilor ce-și doresc să afle lucruri noi cu privire la istoria acestei localități, sau să se întâlnească cu amintiri și locuri ce nu le sunt străine, cât și celor care vor să afle mai multe despre zona Năsăudului și să înțeleagă cum o localitate precum Lușca, a fost formatoare de oameni aparte, sau a avut de suferit de pe urma unor neînțelegeri ce priveau convingerile politice ale unor reprezentanți ai ei. De aceea, nu putem decât să salutăm acest demers, să-l felicităm pe autor și să-i dorim pană inspirată în continuare și rod cu folos în demersul de a scormoni în lada de amintiri și a scoate de acolo pagini valoroase!