Iosif Vulcan despre oamenii Blajului

În Schiţele sale de călătorie, publicate mai întâi în paginile revistei “Familia” şi adunate apoi într-un volum, la Editura Sporet-Turism, în 1982, Iosif Vulcan prefigurează “România pitorească” a lui Al.Vlahuţă: îmbinare de evocare istorică în stil patetic şi descriere de natură – împreună mărturisind un puternic sentiment de dragoste pentru istoria şi natura patriei.

Ajungând de pildă la Blaj, autorul este impresionat de faima de orăşel şcolar a modestei aşezări de la îmbinarea Târnavelor (“acel focar al culturii naţionale, care prin şcolile sale de mult şi-au scris numele în cartea nemuririi la români”), dar este şi doritor să cunoască pe câţiva din marii oameni ai Blajului: îi face o vizită în primul rând lui Timotei Cipariu – pentru că: “Dacă Blajul n-ar avea nimic preţios în sine, dacă n-ar avea trecutul său glorios în istoria culturii noastre naţionale; totuşi numai pentru că acest mare învăţat al nostru şade într-însul, ar merita ca cei ce se abat pe acea linie a căii ferate să se oprească acolo spre a-l vedea”.

Acelaşi ton de profund respect îl găsim în paginile Panteonului Român, una din scrierile reprezentative pentru publicistica lui Iosif Vulcan.

Cuprinde o suită de biografii – ale unor scriitori şi cărturari, toate personalităţi ale culturii române din veacul al XIX-lea – tipărite mai întâi în “Familia” şi în volum, în 1869 cu titlul Panteonul român. Portretele şi biografiile celebrităţilor române, compus şi redat de Iosif Vulcan. Autorul acordă cuvântului panteon un sens figurat, pe care-l şi înregistrează unele dicţionare: “totalitatea oamenilor iluştri ai unei ţări”.

Biograful şi editorul lui Iosif Vulcan, profesorul orădean Lucian Drimba este reticent în privinţa paternităţii unor articole din Panteonul Român: “Vulcan a publicat (începând chiar din primul număr al Familiei nenumărate portrete şi biogfrafii ale unor personalităţi româneşti (şi străine)… Unele biografii au fost scrise de el, altele de colaboratori ai revistei; unele sunt semnate, altele nu. Stabilirea paternităţii celor nesemnate este o operaţie destul de dificilă…”.

Dar cele pe care Vulcan însuşi le-a adunat în volumul publicat la Pesta, în 1869, i le putem atribui, fără teamă de a greşi.

În Istoriografia literară românească, Editura Minerva, 1973, Marin Bucur, îl include pe Iosif Vulcan în capitolul Tentative ale istoriei literaturii româneşti, şi într-un subcapitol care-l defineşte exact şi sugestiv: Cultură şi generozitate: “Culturalul şi Mecena transilvănean, Iosif Vulcan este, dincolo de autorul veleitar de piese de teatru şi de poet, un entuziast pater al literaturii noastre”.

Primul nostru bard demn de Panteon este Andrei Mureşanu, al cărui nume a devenit legendar încă din timpul vieţii, sinonim cu Poetul Revoluţiei Transilvane de la 1848, cântăreţul nădejdilor de libertate socială şi naţională: îi dedică două poezii: oda Către Andrei Mureşanu (în „Foaie pentru minte, inimă şi literatură", nr. 30/1861, în care îl îndeamnă să nu renunţe la versul său profetic în ciuda greutăţilor şi suferinţelor pe care le îndura) şi, doi ani, mai târziu, în 1863, elegia funebră La moartea lui Andrei Mureşanu, după ce în 1862 avusese ocazia plăcută să-1 cunoască personal şi să evoce acea împrejurare în articolul O seară cu Andrei Mureşanu.

Cea mai frumoasă pagină i-o închină însă în Panteonul Român (1869), acea „carte a patriotismului", unde înfăţişează în medalioane literare câteva din gloriile culturii române; Deoarece au fost publicate mai întâi în paginile „Familiei", presupun că ele fost cunoscute de Eminescu şi ecoul lor se resimte în evocarea „sfintelor firi vizionare" din Epigonii. Pentru Vulcan, Andrei Mureşanu este geniul naţiunii, iar evocarea meritelor sale („Bardul nostru naţional a fost mai mult ca un poet excelente, el a fost geniul naţiunii, care prin cântările sale cele dulci şi armonioase a deschis inimele, a luminat spiritele românilor, ca să simtă şi să vază că au un viitoriu strălucit, a arătat calea sigură şi dreaptă cătră fericirea şi mărirea naţională ... uniţi-vă în cuget, uniţi-vă-n simţiri!} este condensată de Eminescu în versurile din strofa ce-i consacră în Epigonii: „Mureşan scutură lanţul cu-a lui voce ruginită"; şi „Preot deşteptării noastre, semnelor vremii profet" - Rândurile despre Răsunetul, de apreciere superlativă, - iarăşi primele dintr-o serie cronologică în care se pot aminti G. Bariţ, losif Sterca Şuluţiu, Titu Maiorescu, Gh. Bogdan-Duică, O. Goga, G. Coşbuc, G. Călinescu ş.a. sugerează un posibil ecou în metaforele eminesciene: „preot deşteptării noastre, semnelor vremii profet": „Programa naţională, testamentul sfânt al apostolilor noştri şi evanghelia credinţei naţionale s-a scris cu litere de aur în Răsunetul cântat de naţiunea întreagă".

Dintre „Oamenii Blajului" în Panteonul lui losif Vulcan mai figurează: Timotei Cipariu, George Bariţ, Simion Bărnuţiu, Aron Pumnul şi Al. Papiu Ilari an.

Despre toţi are aprecieri de superlative, rostite cu un entuziasm manifest. Aproape toate încep cu un fel de envoi din baladele villoneşti, cu un fel de plecăciune de respect. Citând una dintre ele, dăm o idee asupra introducerii, în general, a acestor medalioane: „Cu reverinţă şi cu pietate prindem condeiul a mână pentru a depune aici câteva trăsure din viaţa marelui bărbat, a cărui imagine o prezentăm onoratului public pre prima pagină". Să mai cităm totuşi încă una (aceasta, citată, era despre Cipariu) despre Simion Bărnuţiu: „Cu temere stimătoare luăm a mână peana spre a scrie biografia acestui bărbat nemuritoriu, căci debilitatea puterilor noastre nu va fi în stare a vi zugrăvi acea icoană măreaţă ce ni înfăţişează viaţa lui, pentru a căreia zugrăvire s-ar recere isteţul penel al artistului renumit".

Timotei Cipariu este prezentat cu activitatea lui culturală de cuprindere enciclopedică („Cipariu este un magazin de ştiinţe; nici un ram al ştiinţelor n-a rămas necultivat de distinsele-i facultăţi"), dar s-a impus mai ales prin cercetările sale în domeniul filologiei: „iar ramul cultivat cu predilecţiune, care i-a asigurat lui Cipariu un loc de frunte între celebrităţile europene este filologia... fără de a detrage meritele altora, coroana de lauri se cuvine lui Cipariu între toţi învăţaţii români cari s-au ocupat şi se ocupă ex professo cu filologia". Sunt enumerate meritele ca director de şcoală, autor de manuale şcolare, activitatea în cadrul Astrei, Dietei Transilvane şi al Academiei Române - astfel că portretul literar al lui Cipariu este aproape complet.

în legătură cu G. Bariţ arată că este cel mai mare jurnalist român din secolul al XlX-lea, pe drept cuvânt socotit „nestorul presei româneşti din Transilvania"; iar în cazul lui Simion Bărnuţiu caracterizările elogioase împrumută comparaţii biblice sau de istorie antică romană: „Simion Bărnuţiu a fost unul dintre cei mai bravi bărbaţi ai noştri, înţelept ca Solomon, drept ca Brutus şi elocinte ca Cicerone". Caracterizările sunt susţinute de o schiţă biografică, în care se evidenţiază acele aspecte ce ar putea sugera sau întări liniile portretului.

Elogiul lui Aron Pumnul este făcut indirect, dar tot atât de convingător, prin ceea ce spun cărturarii bucovineni Eudoxiu şi Alexandru Hurmuzachi, despre rolul său ca profesor de limba şi literatura română la Cernăuţi şi deşteptător al conştiinţei naţionale în Bucovina. Al. Papiu Ilarian este prezentat mai ales prin rolul său în Revoluţia transilvană de la 1848, despre care ne-a şi dat informaţii temeinice şi amănunţite în Istoria Românilor din Dacia Superioară - carte comparabilă cu Părţi alese din Istoria Transilvaniei de G. Bariţ.

La unele personalităţi blăjene revine şi în articole sau evocări pe care nu le-a inclus în Panteon. (Este şi cazul lui Andrei Mureşanu - evocarea O seară cu Andrei Mureşanu) sau George Bariţiu - articol publicat în nr. 1/1886 al revistei „Familia".

Şirul personalităţilor blăjene sporeşte prin asemenea articole, pe care le putem considera un fele de „adaos" la Panteon, în „Familia" nr.23/1902 publică un articol despre Ion Bianu, despre importantele sale lucrări de filologie sau de cercetare a vechii literaturi române.

losif Vulcan a intenţionat să scrie o carte biografii celebre de felul celor care apăreau în secolul trecut despre marile personalităţi din istoria Romei antice. O carte educativă în primul rând; informaţia este, astăzi, în mod fatal, depăşită, dar aprecierile, chiar dacă sunt făcute într-un ton entuziast, care astăzi, în epoca demitizărilor, pare desuet, nu se mai poartă, surprind liniile esenţiale ale vieţii şi activităţii scriitorului prezentat.