Istoria traumatizantă de lângă noi, în documentarul KineDok „Sârboaica”

"Sârboaica”, al treilea film proiectat la Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud în cadrul programului KineDok 2021, a produs o vie emoție în rândul tinerilor care l-au vizionat vineri, 28 mai, la Clubul Cultural CoșBook. Regizat de Nebojša Slijepčević, Croația, filmul a fost lansat în anul 2018 și este inspirat din realitățile crude ale războiului sârbo-croat de la începutul anilor ’90. Una dintre victimele nevinovate ale conflictului, Aleksandra Zec, în vârstă de 12 ani, care locuia în Zagreb, a fost ucisă brutal, alături de familia ei de origine sârbă la Zagreb, unde locuia. Când, două decenii mai târziu, un regizor de teatru lucrează la o piesă despre acest caz, efectul asupra actorilor este traumatizant. „Până la urmă asta face teatrul: el este o oglindă prin care ni se arată cine suntem, cât de critici putem fi, cât de toleranți putem sau nu putem fi și cred că mesajul documentarului a fost că trebuie să îi acceptăm pe ceilalți ca și ei să ne accepte pe noi” a punctat prof. Alina Tomi în debutul discuțiilor pe marginea vizionării, arătând că, împreună cu elevele care au însoțit-o, s-au documentat în prealabil pe marginea filmului.

Invitat să descifreze semnificațiile filmului „Sârboaica”, proiectat la Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud, antropologul Simion Pop a făcut legătura cu celelalte două proiecții KineDok vizionate anterior. „Documentarele de artă au o dimensiune educațională foarte bună, o dimensiune pedagogică foarte bună, pentru că ele nu doar ne transmit niște informații, ci pur și simplu ne ajută să creem spații în raport cu propria noastră istorie, în care să ne plasăm și noi. În cazul filmului „Sârboaica”, să reușim să mediem între memoria personală și memoria socială, oficializată. […] Ați văzut că regizorul spune: dacă aș face o piesă despre copiii croați, aș face-o în Serbia! El vrea să spună că, în general, memoria socială, care urmărește identitatea, coeziunea socială, produce forme de marginalizare, iar vocile marginalizaților – etnic, religios, sexual – sunt uitate. Și-atunci este foarte important ca artiștii, ca societatea să producă spații alternative în care memoria acestor grupuri marginale să fie recuperată”, a spus Simion Pop.

„Am urmărit un documentar extrem de interesant! Cred că este foarte important să cunoaștem tot ce se întâmplă în jurul nostru, să știm despre trecutul nostru și cred că este important să discutăm despre toate aceste lucruri. Și, mai cred că este foarte important să învățăm să nu mai judecăm, pentru că ura este cel mai ușor lucru de făcut, dar noi ar trebui să învățăm să iubim mai mult” a mărturisit Anda Măgherușan, elevă în clasa XI – profil pedagogic la Liceul de Muzică „Tudor Jarda” din Bistrița. „Mie mi-a plăcut documentarul pentru că vorbește despre anumite probleme și lucruri care chiar s-au întâmplat pe bune. Mi-am dat seama că noi punem foarte repede o etichetă altor persoane, fără să ne gândim că și acea persoană are emoțiile și sensibilitățile sale și chiar o doare reacția noastră. Oamenii se supun majorității și unora le este frică să își spună punctul de vedere de teamă să nu li se facă un anumit rău. Și nu este corect ca o generație să plătească pentru faptele generațiilor dinainte“ a completat-o colega sa, Lenuța Trișcă.
www.bjbn.ro