Iubirea se construieşte în doi -II-

Oamenii, oricât ar fi de ocupaţi, ar fi bine ca, din când în când, să se gândească la felul cum îşi trăiesc ansamblul vieţii lor, analizând cu sinceritate principalele dimensiuni ale existenţei. În sinteză, laturile principale ale vieţii, cărora să le dea atenţie fiinţa umană printr-o analiză periodică şi apoi să poată face anumite schimbări, ar putea fi „cei şase stâlpi” enumeraţi de autorii cărţii Iubirea se construieşte în doi: 1. Căsătoria/uniunea liberă, 2. Calitatea de părinte, 3. Grija faţă de sine, exprimarea personalităţii, 4. Implicarea în societate, 5. Prietenii, 6. Activităţi semnificative.

Cu primele două probleme ale vieţii se confruntă cam optzeci la sută din oameni. De aceea şi cartea se referă, în principal, la ele.

Invit tinerii să mediteze la aceşti „stâlpi” şi să ştie că a-şi rezolva problema iubirii înainte de a deveni părinţi este de esenţă. Cei doi soţi, autorii acestei cărţi, iubindu-se, au format un cuplu fericit care, după apariţia copiilor, s-a consolidat şi au putut să fiinţeze ca familie armonioasă, dar să fie şi consilieri şi profesori utili celor din jur.

Cu trecerea timpului şi după ce au publicat 7 cărţi, autorii spun: „nu mai aveam senzaţia că salvarea lumii e responsabilitatea noastră exclusivă” şi că:

„Simţim că suntem o părticică a unei schimbări sociale profunde – părinţi cu un sentiment mai puternic al valorii proprii, bărbaţi care-şi recapată locul în sânul familiei, o copilărie ce devine mai puţin opresivă şi mai sigură.

Senzaţia noastră este că cele mai bune rezultate se obţin nu printr-un activism fanatic, ci avansând calm, gândind temeinic, trăindu-ţi convingerile şi încercând să le transmiţi mai departe. Am continuat să pregătim consilieri, mai ales în domeniul vindecării de traume şi de abuzuri, şi să-i învăţăm pe părinţi să-şi educe copiii punând accent pe evitarea violenţei.”

Citirea unei cărţi ne poate ajuta să facem conexiunile cu situaţii asemănătoare.din viaţa noastră. Pentru că atunci când am citit textele de mai jos am avut prilejul să analizez anumite momente din viaţa mea, dar fără a mai putea schimba lucruri legate de creşterea copiilor, fiindcă ai mei sunt trecuţi de 33 de ani, şi nici legate de faptul că în tinereţe mi se inoculase că pe primul loc e serviciul, fiindcă am ieşit la pensie, invit cu drag, mai ales, cititorii tineri să mediteze, dar şi pe ceilalţi, deoarece învăţând, putem să discutăm corect cu cei din jurul nostru, eventual să ne ajutăm nepoţii:

„În cultura noastră nu există o reţetă pentru a face viaţa de familie să funcţioneze ci numai pentru a o face să reziste în timp, ceea ce nu e acelaşi lucru. Proverbul «Cum îţi aşterni, aşa dormi» a fost foarte la modă la jumătatea secolului trecut – şi n-a reprezentat un preludiu tocmai potrivit la arta dragostei! Cealaltă vorbă bine cunoscută, «Pe copii trebuie doar să-i vezi, nu să-i auzi», n-a fost nici ea un sfat prea fericit pentru părinţii dornici de perfecţionare.

Din cauza proastei noastre educaţii în ce priveşte relaţiile interumane, multora li se pare că viaţa de familie e o parte deprimantă a existenţei. Cercetătorii au descoperit că numeroşi oameni se simt mai puternici şi mai împliniţi la serviciu decât acasă. În loc să fie locul care îţi aduce siguranţă şi confort, casa poate deveni teritoriul în care te simţi cel mai neîmplinit.”

Când veţi medita asupra textelor de mai sus, să nu uitaţi să vă amintiţi şi să recunoaşteţi că aţi făcut şi multe lucruri bune.

Dragi tineri nu uitaţi că, dacă vă veţi face timp pentru dragoste în toate sensurile din tinereţe, atunci când veţi fi în vârstă, dragostea se va întoarce la Dumneavoastră.

(va urma)