Iubirile şi îngrijorările lui Octavian Harşianu

Cunosc mulţi specialişti agricoli. Ingineri agronomi, medici veterinari, horticultori, ingineri mecanici, economişti, care au lucrat o viaţă în agricultură şi acum, ca o răsplată binemeritată, sunt la pensie. Se odihnesc admirând natura de pe margine. Am întâlnit însă un caz, o excepţie de la regulă. După absolvirea facultăţii, cu rezultate excepţionale, la douăzeci şi ceva de ani a fost repartizat la ţară, pe ogoare, cum îi place să spună. A parcurs toate treptele ierarhice de la stagiar la şef de fermă şi director. Dar toate aceste funcţii nu l-au îndepărtat de teren, de livadă, de vie, de culturile cerealiere. Nu s-a închis în biroul său de şef la Dumitra, ci a coborât în câmp la marea lui dragoste. A ieşit la pensie în urmă cu mai mulţi ani. Asta este un fel de a zice, fiindcă la cei 70 şi ceva de ani, aleargă şi iar aleargă în căutarea roadelor pământului, împlinindu-şi iubirile permanente. Colindă într-o maşină de teren pe Valea Şieului, ori a Lechinţei, acolo unde se îngrijeşte de sănătatea pământului. Ajunge în teren, spre exemplu în Ştiolna, se dă jos din maşină şi stă de vorbă cu natura, cu pământul. Are în dotare de toate, de la maşini şi tractoare cu mare putere şi deosebit de performante până la îngrăşăminte chimice, seminţe. Dar înainte de toate are o mare dragoste faţă de pământ, pe care, prin recoltele obţinute, îi dă putere. Ar putea sta liniştit, să citească romane de aventuri sau să urmărească la tv showuri. Dar temperamentul său nu-i dă pace. Starea lui este mişcarea. Dacă-l căutaţi la birou, îl găsiţi. Numai că biroul lui este natura, agricultura, pe care o consideră, aidoma unui ilustru înaintaş, mama tuturor lucrurilor. Acum dragostea se transformă în nelinişte şi îngrijorare. Plouă şi utilajele aşteaptă la marginea tarlalei. Dar speranţa nu moare niciodată. Şi dacă-l prindeţi la telefonul din câmp, vă va răspunde cu jovialitatea-i şi prietenia-i cunoscute inginerul Octavian Harşianu. Dragostea lui este neţărmurită şi, ca să parafrazăm o vorbă populară, şi în cazul inginerului Harşianu se poate spune că dragostea este ca o buruiană, creşte în văgăunile inimii şi se arată. Inginerul Harşianu nu-şi poate ascunde dragostea de-o viaţă faţă de meserie, de natură, de mediul ambiant şi, nu în ultimul rând, de oameni.