Drumurile şi iubirile lui Octavian Harşianu

          În fiecare dimineaţă, punctual, ca un funcţionar interbelic, porneşte către locul de muncă. Biroul inginerului Harşianu nu este un spaţiu închis, cu un computer şi un fotoliu comod ci e câmpul. Străbate cu maşina de teren coama dealului, se opreşte din când în când, discută cu pomii fructiferi cu merii încărcaţi cu fructe. Îşi continuă drumul, scrutează din priviri întinderea. Deal-vale, ca în Blaga, şi zice aşa, să nu-l audă nimeni „Cu adevărat, veşnicia s-a născut aici, la ţară”. În faţă, podgoria de viţă-de-vie. Vreo 10 hectare. Nu este vremea culesului, dar şi în această fază a vegetaţiei, culege roadele muncii. Urcă apoi câteva trepte şi intră în încăperea din cabană, care-i biroul pentru câteva clipe. Serveşte cafeaua şi meditează fumând. Ce facem astăzi?, iar colaboratoarea de la vie, adevărată dirigintă de şantier, doamna Luminiţa Martiţa, îi prezintă starea la zi a lucrărilor. Are inginerul Harşianu ştiinţa de a se înconjura cu oameni dedicaţi întru-totul muncii, profesiei agricole. Şi ne gândim, în primul rând, la viticultură, aici, la Dumitra, există o adevărată şcoală a viticultorilor, ori la ciobanii care ştiu să mâne turmele spre păşunile aducătoare de rezultate, ori la mecanizatorii şcoliţi să mânuiască utilajele moderne.

          Îl urmăresc pe inginerul Harşianu cum răsfoieşte câteva cărţi – tratate de specialitate (scrierile profesorului Constantinescu, profesorul iubit de la facultate sunt de actualitate), se documentează, chiar dacă la 80 de ani +, ştie atâta agricultură cât ar cuprinde în tomuri întregi. El tot se mai documentează, cu actualitatea agricolă, urmăreşte starea vremii şi apoi are timpul să mai discutăm despre mersul treburilor. Aici, în deal, la vie, se preconizează, ne spune interlocutorul, o producţie foarte bună. Până acum suntem în grafic. Lucrările în verde, tratamentele, fertilizările au loc după carte şi vreme. Viticultorii de la Dumitra, sub îndrumarea specialistei în domeniu, doamna Martiţa, nu au nevoie de multe sfaturi. Au experienţă practică, ştiu ce şi când să intervină. Lăsăm via de la Dumitra să mustească întru vinul de viaţă lungă ce va veni şi pornim hai-hui (cum ar spune un cântec din vremea tinereţii noastre) către alte puncte de lucru din ferma inginerului. Ajungem la ciobanii care au grijă de vreo 600 de capete de ovine, crescute parcă pe păşunile australiene, aşa sunt de frumoase şi ne reamintim cum, în urmă cu câţiva ani, la o ediţie a Zilei Fermierului, gazda de atunci şi interlocutorul de astăzi, ne aştepta cu un balmoş, caş şi urdă făcute ciobăneşte. „Oile trebuie crescute şi îngrijite cu multă pricepere, este şi o ştiinţă a ciobanului dacă vrei să obţii ceea ce doreşti. Am vândut, spre exemplu, prin februarie, miei la peste 40 de kg. Am ştiut să profit de oportunitate livrând mieii înainte să intervină restricţiile cauzate de virus”. În zona Bungard – Sângeoru Nou, o tarla de vreo 450 hectare îi aparţine. Aici, altădată, erau doar mărăcini. Acum un adevărat Bărăgan. Floarea soarelui îşi aşteaptă doar culegătorii, albinele, şi aşa în suferinţă din pricina vremii. Alături, lanul de porumb. „În general, avem o cultură de porumb de nota 10. Peste tot, în zona noastră, porumbul arată foarte bine. Dacă vom fi feriţi de alte fenomene meteorologice (cum am avut din păcate în urmă cu mai mulţi ani), pot să spun că 2020 va atinge un record absolut. Şi păioasele se prezintă bine la această oră, aşteptăm doar să intrăm cu combinele la recoltat”.

          Vie, miei, mere, porumb, floarea soarelui, grâu sunt „iubirile” inginerului Harşianu, iubiri ce-l poartă pe drumuri. Şi „hoinăreşte” cu dezinvoltura unui tânăr inginer. Şi o face cu plăcere, fără să simtă oboseala pe care ţi-ar da-o anii din buletin. Şi mai are timp să stea de vorbă cu cei întâlniţi şi care-i solicită din experienţa sa.