Iulian BOLDEA: La Atelierul literar

Pentru orice scriitor, momentul când şi-a văzut pentru prima oară numele tipărit într-o publicaţie este unul de neuitat.

 Ce amintiri aveţi despre momentul când v-aţi văzut, pentru prima oară, numele tipărit într-o publicaţie?

 Anchetă realizată de Ilie Rad

            Am scris începând de prin clasele gimnaziale. Evident, scrisul şi cititul au fost şi sunt, inevitabil, strâns legate. Citeam cu nesaţ, mai întâi cărţi dedicate vârstei copilăriei, pentru ca apoi să depăşesc nivelul lecturilor recomandate la şcoală. Cred că aventura cititului şi, implicit, a scrisului, nu ar fi fost posibilă fără mediul Bibliotecii, mai întâi al Bibliotecii orăşeneşti Luduş, oraşul în care m-am născut şi unde am copilărit, mediu în care am pătruns cu sfială la început, apoi cu tot mai multă îndrăzneală şi unde am fost iniţiat în labirintul Cărţii şi al spiritului, prin marile voci ale culturii universale şi româneşti care răsunau, abia auzite, aici. Am început să scriu mai întâi proză – schiţe, povestiri, nuvele şi chiar romane, pe care, pe măsură ce le scriam, le citeam colegilor şi prietenilor mei. Apoi am scris poezie, multă poezie, pe care o expediam, de prin clasa a opta, unor reviste literare.

Primul meu text literar publicat a fost o povestire publicată într-o revistă a elevilor din perioada comunismului, „Cutezătorii”. Era un prim pas, şi îmi amintesc chiar că am primit atunci câteva cuvinte de încurajare din partea unui redactor al revistei. Eu consider însă debutul meu literar adevărat şi important (aşa figurează, de altfel, şi în dicţionare, enciclopedii şi istorii literare) publicarea unei poezii în revista „Flacăra”, la rubrica Atelier literar, în anul 1983, rubrică susţinută de un mare poet, din păcate oarecum ignorat acum, Geo Dumitrescu. În perioada postbelică, Geo Dumitrescu a fost unul dintre cei mai activi, mai tenace şi mai inspiraţi căutători de talente literare. Rubrica Atelier literar, susținută mulţi ani în diferite reviste importante, rămâne un model de orientare a debutanților, cu o generoasă şi dreaptă exigență, din partea unui poet rafinat, sensibil şi ironic în acelaşi timp, emblematic pentru „generaţia războiului”. Îi datorez, aşadar lui Geo Dumitrescu debutul meu literar. Acest debut, ca şi încurajările ulterioare, au însemnat foarte mult pentru mine, în acea etapă a începutului, a ezitărilor şi „incertitudinilor literare”, cum ar zice Steinhardt. Într-o astfel de etapă, nevoia de maestru a discipolului este imperioasă, iar dacă se găseşte cineva care poate să îndrume paşii începătorului, cu atât mai bine pentru acesta. Desigur, sunt şi oameni deosebiţi care, prin dăruire, talent şi tact pedagogic şi-au pus amprenta asupra formării mele, încurajând şi consolidând o vocaţie incipientă care, în absenţa unei susţineri ar fi avut toate şansele să se piardă (profesorii mei de liceu Zoe Oprea, Ioan Olteanu, el însuşi poet, Cornelia Sticlaru sau profesorii din facultate, Ioana Em. Petrescu, Mircea Zaciu, Ion Vlad, Ion Pop, Liviu Petrescu, Ion Vartic ş.a.). Aş vrea să amintesc aici experienţele modelatoare esenţiale pe care le-am trăit în redacţia revistei „Echinox” (1987-1989) sau în redacţia revistei „Vatra”, unde sunt redactor din anul 1997, iar din anul 2018 sunt redactor-şef.

E greu să descriu sentimentul de înfrigurare, de aşteptare şi de bucurie din acea zi a anului 1983, starea de emoţie a acelui moment unic în care am cumpărat şi apoi am răsfoit revista, e dificil de transcris momentul în care mi-am văzut poemul publicat, deasupra numelui meu. E un sentiment cu adevărat inaugural, în care se îmbină emoţia primei întâlniri cu un text propriu tipărit şi satisfacţia împlinirii unui vis. Clipa unică, irepetabilă, a debutului a reprezentat, de asemenea, o confirmare a unui efort creator şi o importantă treaptă spre noi creaţii publicate. Efortul creator se desfăşoară, cu adevărat, într-un atelier literar ce are continuitate şi valoare integratoare, reprezentând o permanentă căutare a propriului sine şi a reliefului autentic al propriei scriituri.