Jurnal și lectură cu Ion Moise

           Până la urmă secretele vieții scriitorilor ajung la urechea și apoi la limba publicului larg sau îngust, depinde de tirajul scrierilor, și aceasta prin intermediul prelucrării anumitor secvențe, perioade ale vieții, în proză scurtă sau roman, în memorii și cel mai bine precizate în jurnale. Este adevărat că jurnalul este o categorie de scriitură mai ”lenevoasă” în sensul că se scrie în perioade mari de timp, uneori într-o viață de om și atunci, cititorul are sub ochi, ca-n palmă, întreaga simfonie a unei vieți, fie că este frumos armonizată, fie că are disonanțe, dezacorduri, cu ce-ar fi vrut să fie ”vieața” celui ce și-o scoate la vedere, pe ”tarabă” cum se spune. Cercetarea, mentarea rămân la îndemâna publicului, vorba poetului Eminescu: ”Dar când propria-ți viață/ Singur n-o știi pe de rost/ O să-și bată alții capu/ S-o cunoască cum a fost.”

            Apărut fragmentar în cotidianul în care a scris treizeci de ani, Jurnlul lui Ion Moise ne-a avut martori cititori la mai toate paginile publicate ”la cald”; unii au recunoscut ”persoane” sau întâmplări, unii s-au regăsit chiar pe ei înșiși, mai mult sau mai puțin, în hainele de cerneală în care i-a îmbrăcat Ion Moise. În volumul masiv, de peste șapte sute de pagini, Jurnalul cu toate însemnările autorului se prezintă ca un tom, format mare, ”înfiorător” prin gândul la deceniile în care s-a scris și chiar prin efortul depus de scriitorii, demni de toată lauda, Ioan Pintea și Menuț Maximinian pentru aducerea textului în pragul Editurii ”Galaxia Gutenberg” din Târgu-Lăpuș, care a putut oferi, în 2025, volumul apărut în foarte bune condiții prin susținerea Consiliului Județean Bistrița-Năsăud (președinte Emil Radu Moldovan) prin Biblioteca Județeană Bistrița-Năsăud (manager Ioan Pintea), prin deschidrea pentru colaborare a fiicei dragi scriitorului, ing. Veronica Ana Cornelia Moise, și nu în cele din urmă, a colegului de redacție Traian Săsărman.

Ion Moise s-a născut la 14 mai 1938, la Târgu-Mureș și a decedat la 4 noiembrie 2012, în Bistrița. AabsolvitFacultatea de Filologie din Cluj-Napoca, în 1963, în prelungirea căreia, a mai urmat, după o pauză de zece ani, un curs postuniversitar de ziaristică la București, între 1973 și 1974. A fost profesor la liceul”Bogdan-Vodă” din Vișeu de Sus, între anii 1963-1971; din 1971 a fost redactor la cotidianul”Ecoul” din Bistrița, apoi, după ”evenimentele”din decembrie 1989, la ”Răsunetul”, continuatorul gazetei amintite, vreme de treizeci de ani, până la pensionare. A făcut parte din redacția revistei literare”Minerva”, reluată de Lucian Valea, continuare a apariției interbelice a publicației din Bistrița. Vreme de treizeci de ani a condus cenaclul literar”George Coșbuc” din Bistrița și a fost redactor al ”Mișcării literare”, manageriată de scriitorul Olimpiu Nușfelean. A debutat în presa literară în anul 1968, în revista ”Tribuna” din Cluj, cu schița”Soarele”și a publicat, de-a lungul vieții, romanele ”Orologiu” la Editura Dacia 1990, ”Ploaia nopții de iunie” 1999, și ”Ochiuldragonului”, roman istoric de factură clasică în 2005.

A mai publicat un ”Dicționar al viselor”,în 2001, bilingv-român și englez, de asemenea,cărțile de eseuri: ”Axiome posibile”, 2006, și”Martiri sub Steaua lui David”, 2006,
în colaborare cu ziaristul Titus Zăgrean. A făcut parte din Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România și a fost membru al Uniunii Scriitorilor din România, filial Cluj.
A colaborat la mai toate revistele literare importante din țară, dintre care amintim:”Tribuna”, ”Vatra”,”Steaua”,”Transilvania”,”Cronica”,”Familia”,”Luceafărul”, ”Viața Românească”.

Jurnalul lui Moise începe în 1966 și apare în formula tipărită în volum cu subtitlul ”Jurnal și lectură”, sugerând că este și un document al formației intelectuale prin lectură, a afinității cu autori români sau de pe alte meridian, prima însemnare fiind din 23 octombrie 1966. Ca profesor de liceul și în conformitate cu educația primită în copilărie, apoi cu mentalitatea format în Facultatea de filologie, a fost, pe tot parcursul carierei, un cadru didactic plenar implicat în viața școlii, în educarea elevilor, făcută cu responsabilitate și drag pentru noile generații. Autorul își continuă formarea intelectuală proprie, începută în facultate. Continuă lecturile din scriitori români, între care, cu stăruință, într-o perioadă, Pavel Dan,dar și alții, precum traduceri, cum ar fi cărțile lui Sartre, atât de la modă, cu idei ale filozofiei existențialiste, prizate de tinerii intelectuali români. Rebreanu, Dostoievski, Coșbuc, Eminescu, Faulkner, Sadoveanu, Preda erau în lista preferaților. În anii profesoratului la-a cunoscut pe artistul plastic Mihai Olos cu care a devenit prieten și conviv de dezbateri intelectuale, un mod nu doar de a petrece agreabil câteva ore, ci în mod real, un mod de a rezista vremurilor.. Memorabilă sărbătoarea după vernisarea unei importante lucrări de for public, care a fost comandată și bine plătită de autoritățile vremii. Tot cu titlu de întâlnire deosebită este marcată de Ion Moise cea dintr-o comisie de bacalaureat, în care a fost numit să facă parte, sub conducerea profesorilor universitari clujeni: dr Gavril Scridon, marele editor și comentator al poetului lui George Coșbuc și criticul Mircea Zaciu, întâlnire consemnată cu căldură și admirație pentru cei doi litrați de înaltă clasă.
Așa cum spuneam anterior, Ion Moise era preocupat de formarea pentru viață a tinerilor, mulți dintre ei din mediul rural, ajunși la liceu; Jurnalul descrie o oră pe care a coordonat-o autorul  în calitate de diriginte – a dus de acasă, la școală, farfurie, lingură, cuțit, furculiță și i-a învățat pe copii cum se mănâncă civilizat: cum se ține furculița, cum se ține cuțitul, la o masă în restaurant etc., idée apreciată de director și de colegii profesori. În Jurnal se parcurg și aspecte ale relației pe care o ”cultiva” Partidul conducător cu școala, în sensul de supraveghere și îndrumare, uneori sub presiunea pe care a simțit-o întreaga societate, inclusiv Ion Moise și
colegii din corpul profesoral. Câteva cazuri sunt descries, dar nu le mai reluăm, tipologia  nefiind străină celor maturi.

            În iunie 1971, școala din Vișeu a fost vizitată de o mașină cu număr de Bistrița-Năsăud, în care se găseau redactorul șef adjunct și un redactor de la ziarul ”Ecoul” din Bistrița,, după descriere, Valentin Raus și Gheorghe Crișan, care i-au prezentat lui Moise vestea că este angajat
la ziarul bistrițean amintit, cu un salariu mult mai bun decât cel pe care îl primea ca profesor de liceu.

La Bistrița, l-a cunoscut, în calitate de coleg de redacție, pe Dumitru Andrașoni, absolvent și el al Filologiei din Cluj care se găsea în relații foarte bune cu Lucian Blaga, în perioada în care academicianu lfusese oprimat de regimul communist și angajat ca traducător al bibliotecii Universității. Andrașoni, prieten cu poetul Gheorghe Grigurcu în timpul facultății, avea o foarte frumoasă cultură filozofică și, se știa, că în bogata, valoroasa sa bibliotecă, deținea chiar manuscrise de la marelefilosof cu care era prieten foarte bun. L-a cunoscut, de asemenea, pe ziaristul Titus Zăgrean cu care a devenit prieten, dar și pe prozatorul,  redactor-șef adjunct Valentin Raus, persoană destul de dificilă și cu o exigență exagerată, evident, determinat de presiunea pe care o exercita conducerea de partid a județului asupra ziarului de propaganda, la vreme, și atunci, cum  se poate bănui, corpul redactional nu au avut zile ușoare. Pentru inexactități oricât de mici sau lipsa prezenței la activvități la comune sau primării, conducerea ziarului împreună cu redactorul erau convocați la secția propagandei județului și ”prelucrați”, în consecință.

Jurnalul prezintă aspecte ale vieții politice, sociale și economice din județ, a relațiilor dintre putere a mai marilor zilei, fapt nu lipsit de riscuri în epocă, dup cazuri déjà cunoscute. Cum se poate bănui, prin grefa ideologică, activitatea era asimilată cu cea prestată de activiști de partid în toate județele țării. În dezbaterile lor, socoteau mai marii județului că acest tip de journalism era chiar vârful de lance a promovării în rândul maselor a politicii partidului conducător.

Intelectual veritabil, Ion Moise a căutat să-și facă datoria pe linia de mijloc a exigențelor nefăcând exces de zel, ci căutând să se salveze prin cultură, ceea ce cuprindea în cazul său mai ales literatura, pasionat fiind de poezie, proză, dramaturgie, de asemenea, preocupat de teatru și de film. Se poate urmări cu interes fenomenul literar românesc așa cum se reflecta în presa timpului, scriitorul fiind și în corespondență cu autori din importantele centre culturale  ale țării.

Este prezentată cu încântare o vizită la Cluj, în care i-a întâlnit și a discutat cu universitarii Mircea Zaciu .și Gavril Scridon .

În anii '73 - '74 Ion Moise a participat la un curs special de jurnalistică la Academia ”Ștefan Gheorghiu” din București și din însemnările acelor ani, aflăm și programul de studiu, socotit foarte serios, atmosferă bună, prietenească, de comunicare cu colegii, și lecture alese, pe lângă biografia obligatorie.

Fără a încerca să își pună problema realizării unor portrete în ”nuanțe”, Ion Moise a inserat tușe ale unor ”personaje” pe care le-a întâlnit; firește, cu umorul său, scriitorul nu-l putea rata pe milițianul Pârjol, vestit pentru lipsa de plasticitate a gândirii, pentru vanitatea, importanța pe care și-o da, inclusive în fața colegilor de patrulare. Este notorie legitimarea în stradă a unui medic primar pe care Pârjol l-a cercetat dacă era îndrept să exercite profesiunea de medic sau de primar, cadrul miliției nefiind informat asupra titulaturii profesionale medic primar.

După cum se cunoaște, Moise a condus vremea de aproape treizeci de ani cenaclul literar”George Coșbuc” de pe lângă Casa de Cultură a Sindicatelor Bistrița (director Alexandru Câțcăuan) și o parte dintre cei care au frecventat ședințele grupării literare amintite se așteptau să găsească o veritabilă cronică a activității din cadrul acelor ședințe, însă, din nefericire, scriitorul a fost destul de zgârcit cu datele despre membrii și problemeledezbătute. Dacă nu invita la masă precum E. Lovinescu pe membrii cenaclului ”Sburătorul”, era generos la ”sesiunile” cu bere, de după ședințe.
Sunt, destul de scurt amintiți scriitorii locali: OlimpiuNușfelean, Luca Onul, Alexandru-Cristian Miloș, Lucaci Radu sau Dumitru Andrașoni, dar și prieteni ca Ion Lazăr sau Ioana Hangan…. Întrebat de ce nu participă mai des la întâlniri, Andrașoni a răspuns că face un serviciu cenacului scriind în presă  despre dezbateri. Destul de parcimonios este jurnalul și în ce privește organizarea evenimentelor literare locale pe care le-a gândit, ca șef de cenaclu, împreună cu scriitorii amintiți, cunoscuț șii la nivel național. Dacă a consemnat relative scurt viața cenaclului, cu membri a fost întotdeauna generos, afabil, politicos, având ca trăsătură o mare civilitate. Îi încuraja pe cei prezenți pentru lecturi, iar după 90, când posibilitățile de publicare s-au înmulțit, a scris despre cărțile multora, punând în valoare textele, subliniind ceea ce este pozitiv, fiind preocupat de destinul cenaclului și al generației tinere de scriitori, deși uneori certa, la modul, ”nu prea aveți cultură!”

Este un jurnal de veritabil romancier, intresat de sine ca personaj și de alții, toți împletind pânza unor decenii. Textul are virtutea de a curge liniștit, curat sub aspect lexical, fără dușmănii și răzbunări ceea ce denotă echilibru interior, capabil, ca scriitor, de o ”bijuterie” cum este Ochiul dragonului, atât de muncit stilistic.