Suplimentul "Răsunetul Cultural", realizat de Societatea Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud şi Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Cluj

Călin Emilian Cira, la o nouă carte

Adrian LAURENȚIU

       

           "NAE ANTONESCU. Corespondență primită (1960 – 1969)". Ediție, transcriere, precizări asupra ediției, note și indici de Călin Emilian Cira. Seria Publicații, programe și proiecte ale Bibliotecii Județene "George Coșbuc" Bistrița-Năsăud. Editura MEGA, Cluj-Napoca, 2022. Prefață de Doru Radosav. Format mare, 362 de pagini. Proiect editorial apărut cu sprijinul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud (Președinte Emil Radu Moldovan) prin Biblioteca Județeană "George Coșbuc" Bistrița-Năsăud (Director Ioan Pintea).

        Ioan Antonescu (după numele său din bulerin – n. n.) s-a născut la data de 18 decembrie 1921 în localitatea Terebești din județul Satu Mare, cităm din nota biobibliografică de la începutul cărții. Și-a început studiile la Școala Normală din Oradea (1936-1940) și le-a încheiat la București, unde s-a refugiat în perioada ocupației horthyste a Ardealului de nord-vest.

        Este absolvent al Facultății  de Litere și Filosofie din Cluj (1949), iar în perioada 1955-1958 a urmat cutsurile Institutului de Științe Economice din București. Fătă frecvență.

        A fost un susținător al politicii naționalist-țărămiste, motiv pentru care regimul comunist l-a "învrednicit" cu ani buni de pușcărie. A fost profesor și, o vreme, director la Școala generală din Terebești, de unde s-a și pensionat, mai aflăm din aceeași sursă.

        A fost preocupat de istoria presei literare și de istoria literaturii, publicând frecvernt studii în revistele de cultură, precum: "Tribuna", "Steaua","Viața românească", "Convorbiri literare", "Limbă și literatură", "Vatra", "România literară", "Revista de istorie și teorie literară" ș. a.

        Este autorul unor cărți, printre care amintim: "Scriitori uitați" (1980), "Reviste literare conduse de Liviu Rebreanu" (1985), "Revista «Jurnalul literar»" (1999), "Reviste literare interbelice" (2001), "Revista Fundației Regale. Monografie" (2006).

        Scrisorile din prezentul volum, ne spune Călin Emilian Cira în  Precizări asupra ediției, fac parte din "Fondul Nae Antonescu. Corespondență" al Bibliotecii Centrale Universitare "Lucian Blaga" din Cluj-Napoca, fond ce conține 28 de dosare cu cotespondența adresată lui Nae Antonescu în perioada 1960 – 2001. Sunt 129 de scrisori menționate în această coresponență, cu 57 de corespondenți, printre care: Nicolae Albu, profesor, publicist, coleg de cancelarie cu Pavel Dan, la Blaj; Dumitru Andrașoni, redactor la ziatul "Ecoul" din Bistrița, Gheorghe Bulgăr, profesor universitar, lingvist, eminescolog, Augustin Cosmuța, redactor și redactor șef la ziarul "Graiul Maramureșului", poetul Geo Dumitrescu, București, V. Fanache, profesor universitar la Cluj, Victor Felea, redator la revista "Tribuna",  Sașa Pană ( pseudonimul literar al scriitorului avangardist Alexandru Binder, Ion Apostol Popescu, profesor și scriitor la Gherla, Octavian Ruleanu, profesor și publicist din Năsăud, Vasile Scurtu, profesor și om politic, la Satu Mare, originar din Parva, județul Bistrița-Năsăud, Dumitru Gherghinescu Vanea, poet, redactor la revista "Astra", Brașov.

        "Scrisorile, în mare parte, erau informări redacționale privind publicarea materialelor trimise de Nae Antonescu, scrie, printre altele, Doru Radosav în substanțiala sa prefață, răspunsuri pozitive sau refuzuri din partea expeditorului redacțional. Toate erau, în fond, un repertoriu de epistole ale «așteptării» consacrării sale ca istoric și/sau critic literar în revuistica (termen omologat de Nae Antonescu) vremii sale, după cum unele scrisori îi cereau intermedierea publicării unor literați neconsacrați încă, scrisori din diverse colțuri ale țării. Era o așteptare fundamentală pe o dorință febrilă de reînscriere a sa pe tărâmul publicistic, după ani de închisoare, de interdicții și amânări ideologice. Era, pe de-o altă parte, tendința de ieșire sau de «aerisire» din spațiul rural în care s-a retras și pe care l-a adaptat conform dorințelor sale și în care și-a găsit un refugiu pentru preocupările literare. Era un spațiu, în egală măsură, al defensivității, dar și al unei relansări în spațiul public literar. Solitudinea muncii răbdătoare și temeinice a fost o reconversie fecundă a depărtării și izolării rurale, în raport cu centrele literare și academice din țară", ne mai spune prefațatorul cărții. Iar despre autorul acestui tom, Doru Radosav mai adaugă:

        "Scrisorile publicate în prezentul volum îngrijit și prezentat la cel mai înalt nivel ca o ediție critică epistolară de dr. Călin Emilian Cira, un tânăr intelectual eminent consacrat în cercetare și publicistică, delimitează în mai multe înscrisuri problematice pe care le evidențiază, dincolo de conținutul epistolar propriu-zis. În primul rând, se poate degaja o biografie epistolară a lui Nae Antoneswcu, în sensul în care preocupările literare erau însoțite de o infrastructură a corespondenței, dar și o cultură a genului episrolar, în condițiile în care demersurile publicistice au fost precedate și susținute de schimbul de scrisori cu diverși literați și cu diverse edituri și reviste. Ele au ocupat destul timp în laboratorul de lucru al cărturarului din Terebești. În al doilea rând, recurgând la semantica formulării de adresare din scrisorile primite, adresantul Nae Antonescu era apelat diferit. Se poate delimita un prim set de formule de adresare: «Tovarășe Nae Antonescu...», «Tovarășe profesor Nae Antonescu...» Un al doilea set de formule de adresare ar fi: «Mult stimate Domnule Profesor Nae Antonescu...», «Dragă domnule profesor Nae Antonescu..» Iar în al treielea set apar formulări de genul «Dragă amice Nae Antonescu...», «Dragă Nae...».

         Volumul mai cuprinde Lista corespondenților, Lista revistelor menționate în corespondență, Indice de numne și Indice de reviste.

        O adevărată ediție critică epistolară, am mai spune noi în încheierea acestor rânduri, ne oferă tânărul cercetător  clujean Călin Emilian Cira.

 

                                                                

                                                                                                                    

                                                                                                      

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5