La despărţirea de blândul păstor

În mijloc de toamnă, când frunza îngălbenită cade ofrandă pe altarul pământului, mulţumind parcă tainic pentru viaţa ce s-a scurs, în miez de sfântă liturghie, fiecare dintre noi am primit o veste cernită : sfântul nostru părinte, voievodul duhovnicesc al Maramureşului Justinian nu mai este. Aşa îl nuzmea poporul pe care atât de mult l-a iubit şi l-a slujit.
Noi cei ce l-am cunoscut am fi preferat să nu fie adevărat, să fie un zvon ce nicicând nu se confirmă dar....... n-a fost aşa. Iar atunci cu multă smerenie şi recunoştinţă mi-am adus aminte de cuvintele Prea Sfinţiei Sale : „Voi sta la poarta Raiului şi voi aştepta să sosiţi cu toţii acolo!”. Am zâmbit şi am înţeles că a fost pregătit de marea trecere, că aşt epta aceasta nu de acum ci mai demult, iar atunci glasul lui tainic parcă îmi străpungea fiinţa iar gândul îmi spunea că am pierdut un om în adevăratul sens al cuvântului însă am câştigat un sfânt, un nou sfânt pururea rugător pentru sufletele noastre.
Chip de înger, bătrânel simpatic, în ochii lui pătrunzători se oglindea un petec de cer, un colţ de Rai, vorba blândă dar aspră în acelaşi timp, se puteau zări deseori în curtea Rohiei, iar cei ce nu îl cunoşteau credeau că-i un monah oarecare, abia mai apoi recunoscând vlădica fie în ceas de lumină lină, fie în miez de noapte la priveghere, fie în miez de Sfântă Liturghie când lacrimile îi împovărau obrazul brăzdat de ani. Şi toate acestea nu întâmplător, ci din pricina trăirii momentelor liturgice în care Duhul cel Sfânt îi inunda fiinţa. Abia când binecuvânta poporul într-un fior aparte nulţi murmurau în şoaptă : “vlădica era acel călugăr din.....”
Apoi oricine ar fi fost chiar pentru întâia oară în chilia dumnealui îl întâmpina un duh de linişte şi pace lăuntrică. Avea atâta putere în cuvânt încât simţeai cum sfinţii pe care îi chema în rugăciune parcă vorbeau împreună cu Sfinţia Sa. De altfel tuturor dădea îndemn spre rugăciune. Spunea aşa : “Rugăciunea are darul de a face să picure în suflet neîncetatul izvor al bucuriei. Sufletul din care nu se înalţă spre Cer glas de rugăciune este asemenea unei case pustii, plină de păienjeniş, locuită numai de păsările întunericului. Un suflet care nu se ştie ruga, nu va şti ce-i fericirea, chiar de ar avea toate bogăţiile pământului. Rugăciunea adevărată este trudă sfântă.” Mult a trudit vlădica pentru credincioşii pe care i-a păstorit şi nu numai. Cred că şi nouă se cade acum în aceste clipe să trudim alături de vlădică în drumul spre cer.
Prea Sfinţitul Justinian Chira s-a născut la 28 mai 1921, în satul Plopiş, comuna Șișești din judeţul Maramureş, dintr-o familie de ţărani evlavioşi, primind numele de botez Ioan.
A urmat şcoala primară în satul natal (1928-1934). Intre 1934-1941 a fost reţinut acasă de părinţi pentru sprijin în gospodărie, apoi a urmat doi ani cursurile Liceului Ortodox de băieţi „Simion Ştefan" din Cluj. Mânat de dragostea de a-L sluji căâ mai bine pe Dumnezeu, s-a dus la Mănăstirea „Sf. Ana" din Rohia, ca frate în 12 martie 1941. După aproximativ un an, la 2 martie 1942 este tuns în monahism și primește numele de Justinian.
La 15 august 1942, în ziua Praznicului Adormirii Maicii Domnului, Episcopul Nicolae Colan al Vadului, Feleacului și Clujului îl hirotonește diacon pe seama Mănăstirii ”Sf. Ana” din Rohia. Neținându-se cont de faptul că monahii nu aveau obligații militare, ierodiaconul Justinian este recrutat și încorporat de către ocupanții maghiari, fiind soldat în armata maghiară – compania antiaeriană de la Miskolc – în perioada 22 noiembrie 1942 – 10 martie 1943. La puțin timp după lăsarea la vatră, este hirotonit preot pe seama Mănăstirii ”Sf. Ana” din Rohia, la data de 17 aprilie 1943, de către Episcopul Nicolae Colan. După ce starețul Nifon Matei a trecut la cele veșnice, în locul lui este numit, la data de 25 iunie 1944, tânărul ieromonah Justinian Chira, care, la vârsta de 23 de ani, a preluat această funcție într-o perioadă foarte grea pentru mănăstiri .
Noul stareţ, a ştiut să reinvie viaţa monahală după regulile stabilite de întemeietorii monahismului ortodox. In cei aproape 30 de ani de stăreţie, Dumnezeu l-a ajutat să realizeze lucruri minunate atât pe plan duhovnicesc, cât şi pe plan gospodăresc. El a statornicit ca temelie a vieţii şi trăirii duhovniceşti vechile reguli vasiliene ale monahismului: munca, rugăciunea şi studiul.
De aceea, după 1944, s-a format la Rohia o obşte nouă, cu tineri din satele din jurul mănăstirii, vrednici, statornici, legaţi de mănăstire şi de poporul de aici. Studiile şi le-a completat ulterior, fiind absolvent al Seminarului Teologic din Cluj Napoca şi al Institutului Teologic de Grad Universitar din Sibiu În anul 1948 este ridicat la rangul de protosinghel.
Pentru meritele sale în conducerea mănăstirii, la propunerea Episcopului Teofil Herineanu al Vadului, Feleacului și Clujului, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române îl ridică la rangul de arhimandrit. Tot la propunerea Episcopului Teofil Herineanu, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române îl ridică la treapta de arhiereu, la data de 9 iunie 1973, fiind hirotonit ca episcop vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Vadului, Feleacului și Clujului, la 9 septembrie 1973, și primind numele de ”Maramureșeanul”.
După revoluția din 1989 s-a reînființat Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului. Cine putea să fie mai potrivit pentru a ocupa scaunul de titular al acestei noi eparhii, nimeni altul decât Preasfințitul Justinian, fiul acestor meleaguri. Astfel că, la data de 22 septembrie 1990, Adunarea Națională Bisericească îl alege episcop în fruntea acestei eparhii, iar la 11 noiembrie 1990 este întronizat la biserica ”Adormirea Maicii Domnului” din Baia Mare (vechea Catedrală), de către Înaltpreasfințitul Părinte Dr. Antonie Plămădeală – Mitropolitul Ardealului. In această calitate inţtiază reorganizarea reinfiinţatei Episcopii a Maramureşului şi Sătmarului. In acest scop a cerut infiinţarea postului de episcop - vicar pe seama Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, post în care l-a propus pe arhimandritul Justin Hodea, stareţul Mănăstirii "Sfânta Ana" - Rohia, care devine astfel P.S. Justin Sigheteanu. A depus strădanii pentru infiinţarea unui Seminar Teologic la Baia Mare, municipiu reşedinţă episcopală şi pentru infiinţarea Secţiei de Teologie Ortodoxă la Universitatea de Nord din Baia Mare.
Ca episcop-vicar la Cluj a desfăşurat o bogată activitate misionar-pastorală, administrativ-gospodărească şi culturală.
A rectitorit Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, a sfintţt sute de biserici, a rostit mii de cuvântări, multe din ele fiind inregistrate şi păstrate in audioteca Eparhiei. A pus piatra de temelie la peste 80 de biserici noi, s-au infinţat incă trei protopopiate noi - cel de Vişeu, de Chioar şi Oaş. Faţă de patru mănăstiri câte erau in 1992 astăzi in Eparhie există peste 30 de mănăstiri şi schituri - cele mai multe cu realizări dintre cele mai frumoase, biserici noi, case monahale, adevărate ansambluri mănăstireşti.
La 13 decembrie 2009 a fost ridicat la rang de Arhiepiscop onorific, de către Preafericitul Părinte Dr. Daniel Ciobotea – Patriarhul României, în Catedrala ”Sf. Treime” din Baia Mare.
Mult mai mult am putea vorbi despre un astfel de ierarh, de om, de sacerdot, dar parcă lacrima din geană apasă prea tare şi cuvintele încep să nu mă mai asculte şi într-un murmur de aducere aminte îngân cu scriitorul :
„Iubite învăţătorule tu ai căzut pe brazdă muncind. Dormi în pace. Noi cei tineri, învăţăceii şi ucenicii Prea Sfinţiei Voastre vom lua plugul Domnului din mâinile sfinţiei voastre şi vom trage brazdele harului mai departe,. Iar acum pentru munca grea ce aţi dus-o în numele bucuriei altora primiţi ruga noastră, ca tovarăşă de drum către scaunul dreptăţii dumnezeieşti.”
Vă mulţumim părintele nostru duhovnicesc pentru toate învăţămintele frumoase şi vă asigurăm că în amintirea noastră veţi rămâne un sfânt „Moşneag albit de zile grele
Acestui neam sfărşit de jale.”