La judecata anului. Olimpiu Nușfelean: În căutarea celor bune

Expresia „Cele rele să se spele, cele bune să s-adune" este o zicală populară românească, un fel de învățătură venită din bătrâni, sensul ei fiind, încă, de actualitate, legat de gestionarea experiențelor de viață și valorificarea acestora pe mai departe. Potrivit zicalei, înseamnă că neajunsurile, greutățile, greșelile, cu tot ceea ce e rău, ar trebui uitate, depășite, trecute cu vederea, spălate, în timp ce lucrurile bune, reușitele, momentele frumoase trebuie păstrate, prețuite, adunate în locuri de cinste ale inimii, pentru a ne bucura de ele și a construi pe ele, a ne ridica, la început de an, spre alte aspirații, bază avînd piedestalul lor de neclătinat.

            Ne clădim viața pe cele bune, ne trăim viața prin cele bune – cei care credem în acestea –, ne justificăm viața prin lucrarea întru cele bune. Dar, ca să ne lăsăm în leagănul celor bune, trebuie să scăpăm de cele rele. Cum am putea face asta? Creștinii o pot face prin spovedanie și canon, dar nici ei în întregime, căci vin peste ei mereu ispite, cu care credința lor nu se angajează în luptă întotdeauna la modul absolut, sub egida Absolutului reprezentat de Cel de Sus. Și ei, și ceilalți, neprinși în practica sondării conștiinței, a sondării constante, ce mai pot face?

            Vine Anul Nou, înscris într-un magic ritual al repetiției, cu învățătura tradițională, certificată prin ani nenumărați, și ne spală de cele rele. Ne îndeamnă la asta. Căci fără participarea noastră, fără asumarea învățăturii tradiționale de către noi, nici Anul Nou nu face mare lucru. Și Anul Nou vine așa, cu un îndemn generic, retoric poate, și ne trezește întru cele bune, spunîndu-ne, copleșiți noi fiind de un elan sărbătoresc, ca „cele rele să se spele!” Pentru că sărbătoarea, care ne golește de cele rele, face ființa mai permisibilă, mai disponibilă refacerii, acțiunii, înnoirii, bucuriei de a fi minunat și de a trăi ca atare. Fiecare sărbătoare ne înnoiește ființa, o leagă de inocența ancestrală, de rolul imuabil. De rodul imuabil al trăirii.

            Și ce poate să spele noul an? Ca să ne dea gustul prospețimii, al reavănului existenței… Răul e prezent, ne murdărește mereu, în plan social-politic și personal, domestic. Iar anul ce vine ar putea să șteargă din noi zoaia spiritului războinic, care nu este unul al competiției cîștigătoare de bine, ura dintre neamuri ca și ura dintre cei apropiați, dorința de înavuțire cu orice preț, nebunia banului, individualismul exacerbat, lipsa de curaj în lupta cu minciuna (social-politică și mințirea de sine și a celor din preajmă), falsele și păguboasele decizii de nivel înalt sau de nivel local, înecarea în micimea unor existențe cu poleială falsă, atît de păgubitoare pentru omul inocent… Și multe altele. Nu țin să fac o listă a tuturor celor păguboase, cu care trebuie să lupte un An Nou. Le înregistrează și enumeră fiecare, la o adică, mult mai bine decît mine.

            Firește că Nou An nu face minuni, în exercițiile sale anuale, repetate, asupra cărora revine iarăși și iarăși, fără însă să ne dea și un sentiment jenant al repetabilității neputincioase. Vine și ne provoacă. Și ne oferă o gură de aer, ca să respirăm mai liber în încercarea de a de stabili cîteva priorități pentru anul ce vine, a încropi cîteva speranțe și a tatona posibilități noi de a ne configura existența, la o adică. Pentru că ce ar fi să privim prima filă din calendar cu ochi triști, cînd, oricum, prognozele noastre sînt mințite mereu de vremea aruncată peste noi de marile decizii. La început de an, privirea noastră întremătoare are o expresie, peste puțină vreme, în ghiocelul ce va învinge iarna. Iarna vrajbei noastre, dacă ar fi să fac apel la sintagma oferită de titlul unui roman celebru. În noi există întotdeauna un ceva optimist, benefic existenței, o înclinare spre reflecția adîncă, pe care trebuie să le identificăm și afirmăm, să ni le recunoaștem specifice, iar Anul Nou, acum, vine în ajutorul nostru. Trebuie să fim mereu într-o stare de primenire continuă, de spălare a răului din noi, ca și a celui din lume, iar această disponibilitate, de continuă căutare a celor bune, a izbînzii celor bune, este acum întărită, i se dă un impuls pentru care mulțumim Proniei Cerești. În momentul cînd facem o retrospectivă a ceea ce am trăit, fie și pentru anul ce a trecut, este bine să putem numi în înșiruiri lucruri benefice, care ne justifică și ne întăresc condiția de om. Căci, vorba unui cîntec popular, „a fi om e lucru mare!” Iar noi avem, totuși, acces la o asemenea condiție și calificare, indiferent de zona de activitate în care ne cîștigăm pîinea de fiecare zi. Lăsăm răul mereu în urmă. Acesta e neobosit și insistent, se ține de noi, dar noi trebuie să facem efortul de a fi mereu cu un pas înaintea lui. Și de a-l învinge!