Lacrima rugăciunii

Dumnezeu nu poate fi văzut în anumite limite, ca să se dăruiască unei singure persoane, ci El se dăruiește doar atunci când fiecare îl primește în comuniune cu toți ceilalți. Iar noi nu-I putem dărui Lui lucrurile noastre dacă nu ne dăruim pe noi înșine. Este un lucru deosebit să nu gândim rău pe seama celorlalți. Rugăciunea, acest mijloc de comuniune cu Dumnezeu, ne salvează de singurătate, atât de greu de suportat. Trebuie să răspundem unul altuia, ne chemăm și ne răspundem pentru că Dumnezeu face apel la noi prin alții și la alții prin noi și tot Dumnezeu răspunde în răspunsul meu și în răspunsul lor. Astfel suntem prinși într-un dialog ontologic care își are rădăcinile în Dumnezeu în dialogul Sfingtei Treimi. În rugăciunea pentru celălalt trebuie să simți durerea lui ca pe propria ta durere, Dumnezeu nu poate fi întâlnit decât în iubirea față de celălalt, pentru că Dumnezeu este iubire și El nu poate trăi decât în starea ta de iubire față de celălalt.
Rugăciunea îl eliberează pe om, asigură libertatea față de mecanismele complexe ale lumii exterioare care compun ansamblul legilor naturii, aceste mecanisme fiind doar contingente și derivând din intervenția liberă a Persoanei supreme care le-a creat. Oamenii cer intervenția lui Dumnezeu prin rugăciunea lor, prin care își afirmă conștiința că libertatea lui Dumnezeu intervine în bine în favoarea lor. Prin rugăciune noi afirmăm că nu suntem niște rotițe în mecanismul naturii, noi prin rugăciune ne afirmăm atenția lui Dumnezeu față de noi. Rugăciunea ne ajută să scăpăm de patimi și presupune o eliberare de patimi. Dacă nu recunoaște nimic deasupra libertății sale, omul rămâne sclavul unei alte patimi a orgoliului său, rămânând închis în domeniul naturii oarbe și se descompune prin moarte, de aceea rugăciunea este și o ridicare a omului deasupra lui însuși.
În rugăciune adevărata libertate se afirmă și se menține în relația unei iubiri curate cu o altă persoană și în ultimă instanță cu Persoana supremă, care nu va fi niciodată dominată de nici o forță a unei naturi și nu va fi așadar ispitită să domine pentru a nu fi dominată. Rugăciunea este contrariul voinței de dominație, prin aceasta ea asigură libertatea omului și afirmă o altă libertate care asigură libertatea celui care se roagă. Ca expresie a relației libere cu Dumnezeu, ca o manifestare a Duhului, rugăciunea are deja în ea puterea Duhului lui Dumnezeu care întărește duhul omului și care realizează relația dintre om și Dumnezeu. Noi nu ne mântuim prin dreptatea noastră, ci prin dreptatea lui Dumnezeu.