Lansare de carte Poem pentru absență a lui Emil Dreptate. Ediție îngrijită de Eva Dreptate

 Emil Dreptate, născut în 13 iulie 1946, în comuna Miceștii de Câmpie, județul Bistrița-Năsăud, trecut în veșnicie în 24 august 2018, a urmat cursurile Universității „Babeș-Bolyai”, Facultatea de Filologie, din
Cluj-Napoca. Poet, jurnalist, (corespondent pentru Radio România Actualități în Bistrița-Năsăud și director al cotidianului Mesagerul de BN), membru al Uniunii Scriitorilor din România și al Uniunii
Ziariștilor Profesioniști.
    Debut literar în revista Tribuna de Cluj, cu poezii, în 1964, după care a mai publicat în revistele Steaua, Tribuna, Vatra, Viața Studențească, Familia, România Literară, Litera Nordului, Transilvania, Cronica, Luceafărul, Ramuri, Convorbiri Literare, Minerva, Amfiteatru, Ateneu, Mișcarea Literară etc.     A publicat volumele „Vicleana vânătoare” Ed. Eminescu - 1984, „Cenușa unui zeu” Ed. Eminescu - 1987, „Mâine cântecul acesta” Ed. Dacia - 1989, „Vestirile despre tine” Ed. George Coșbuc - 1995, „Netălmăcit, așteptările” Ed. Eminescu - 1996, „Păzitorul de cântece” Ed. Eminescu - 2001, Colecția Poeți români contemporani „Există un loc” Ed. Mesagerul - 2008, „Colina de aer” antologie Ed. Dacia XXI, Cluj-Napoca - 2011.
    *    *    *
    „Casa Argintarului - Bistrița
    Joi, 4 martie 2021, ora 17.00, la Casa Argintarului din Bistrița a avut loc un eveniment cultural, de reamintire, prilejuit de lansarea volumului de versuri "Poem pentru absență" al poetului plecat dintre noi,
Emil Dreptate , carte apărută la editura Solon. Am remarcat frumosul gest al doamnei Eva Dreptate, soția poetului, cea care s-a îngrijit de a-l readuce în atenția noastră, de a-l onora pe cel care a fost omul, poetul Emil Dreptate.” - scria a doua zi după lansare, domnul Dorin Radu Barna - directorul Editurii Solon Bistrița.
    *    *    *
    „4 martie, primăvară timidă "a babelor". Casa Argintarului - lansare de carte într-un minunat lăcaș de cultură al Bistriței... O carte cât o viață, o carte a tuturor poemelor, publicate în cele opt volume, din 1984 până în 2011, și ceva în plus, câteva creații inedite, lansate ieri în absența poetului Emil Dreptate, volumul Poem pentru absență " - scria soția poetului dispărut, după lansare.
    *    *    *
    O lansare frumoasă tare, multe emoții autentice, trăiri sincere ca între „prieteni”. O dublă sărbătoare, a poeziei mereu proaspete și surprinzătoare a poetului trecut în veșnicie, Emil Dreptate, și o alta a
neuitării, devotamentului și credinței în lucrul temeinic, bine făcut.
Distinsa doamnă Eva Dreptate a strâns cu mare grijă toate gândurile nepieritoare ale soțului domniei sale, opt volume într-unul singur, antologie completă, de o rară calitate.
    Și câteva poeme, căci ce este poetul, altceva, decât poezie.
    *    *    *
    Un turn îmi stă de veghe și eu strig
    O pasăre mă duce spre părinți
    Simt doar înspre colină că se adună frig
    Că soarele rămâne semn vag în calendare
    Și zborul păsării se face drum
    Dar pasărea rămâne sărbătoare
    Și aripile ei sunt lutul meu

    O altă ceață simt că se coboară
    Și se aprinde ca la învieri
    Dar pasărea din aripe sunând
    Îmi mută minutarele spre veri

    În calendare soarele-i un semn
    Nu te mai prind de mână ci de drum
    Te chem să-mi fii de-a pururi sărbătoare
    Și să-mi rămâi să nu mă tem de turn
    Cum nu se tem părinții de uitare
    Când subțiați între vegheri apun
    Cum fiecare-apune-n fiecare.
    *    *    *
    De-acum în cuvinte e frig
    În gânduri se-așterne aramă
    Numai umerii, umerii mamă
    Se înalță subțiri peste toamnă

    Marea ca un val de nisip
    Presimte țărmul și-l bate
    E anotimpul când trebuie dus
    Câștigul întreg în cetate
    *    *    *
    Poet născut în Câmpia Transilvaniei și format în anii șaptezeci, poezia lui Emil Dreptate are trăsăturile definitorii ale poeziei moderne, metaforice. Temele sale constante sunt: nașterea, viața, moartea, mirarea în fața misterului existenței, a momentelor care dezvăluie lumea. Curgerea timpului este leitmotivul infuzat liric, poetul reluând recurent și obsesiv salutul dintr-o comunitate monahală ai cărei membri își aminteau, la orice întâlnire, finalul, rostind „memento mori” - Victor Știr - Mesagerul literar și artistic, iulie 2016.
    *    *    *
    Să mergem până mai avem lumină
    Și nici un gând nu-ndeamnă la popas
    Și nici un drum prin oră nu se-nclină
    Din drumurile câte-au mai rămas

    Nu-ți fie teamă ceața se aude
    Să-i ocrotim prin trupuri înălțarea
    Atât de crudă și curată crește
    Pe umeri simți că-i înflorește zarea

    Sub care amândoi aleasă clipă
    Uităm câte o rază de lumină
    Pentru plecările de-atunci și pentru
    Plecările ce-or să mai vină
    *    *    *
    „Emil Dreptate, un nume ca un pseudonim, nu și-a permis niciun rabat de la calitatea textelor sale. Poezia lui este meditativă, nu filozofică în sensul lui Blaga, ci apropiată de simțirea lui Ion Pillat. Emil Dreptate transformă lumea din jur în poezie, o poezie sensibilă, ca un obiect de cristal, scump, ușor de spart.” - Elena M. Cîmpan - Vatra Veche.
    *    *    *
    Poem
    Și începuseră să cadă, pe noi, zăpezile noian,
    Aveam un fel de calendare și parcă nu le mai aveam.

    O flacără nebănuită ne mai făcea adesea semne...
    Dar nu era nici despărțire și nu putea nici să îndemne.

    Și desfrunziți de-atât departe, ca niște cântece pribege,
    Noi doi păream o-ntruchipare, de-nalt, de taină și de lege.

    Și ne-am dorit îmbrățișarea, rămasă-n urmă ca un scut
    În lupta oarbă care-am dus-o, de la sfârșit către-nceput.

    Și gânduri izvorau ca turnuri, nici nu mai știu în care fel...
    Iar pe o ramură de vreme, eu strecurasem un inel.
    *    *    *
    „În fața unei drame de condiție, poetul apelează la adresarea către celălalt, ca probă a demnității, prin care de abia își disimulează zbuciumul, și a considerației față de vizitatorul lui, livresc.” -
Cristian Stamatoiu - Vatra.
    *    *    *
    Iubito iată
    Iubito, iată, a venit și ora
    Să vorbim de-o nostalgie-anume.
    O ceață grea purtăm acum pe umeri,
    Ferestrele în suflet deschise către lume.

    Ca să răspund acestor plopi de noapte
    Cu tremurul aprins de-atâta lună
    Stau sufletul să ți-l ascult și simt
    Arginții lui vânzarea cum și-o sună.

    Lasă-mi tristețea, numai, har și scut
    Și pentru spovedanie oglinzi
    În care tu, iubito, ca un semn
    De dincolo de vis să te desprinzi,

    O vară nesfârșită în uitare
    O arșiță în suflet uneori
    Dar mai ales o veghe printre ore
    Ca un văzduh incendiat de flori.