Lazăr Morcan Portrete în mişcare (catrene şi parodii)

Cunoscutul pictor şi grafician transilvănean Lazăr Morcan se prezintă în faţa cititorilor cu noul său volum, ce are un surprinzător titlu, apărut la Editura Dokia, Cluj-Napoca, 2010.

În foarte documentata şi laborioasa prefaţă semnată de scriitorul Constantin Zărnescu, descoperim trăsăturile caracteriologice ce transformă (meta-morfozează) persoana în… figură (şi în personaj) – de la poetul antic Ovidiu, la Baltrasaitis), devin obsedante şi în cazul lui Lazăr Morcan, punctând, poate chiar îngroşând relaţia om-animal: bărbat-ţap, taur-vultur, berbec-cocoş, cucuvea, devenind ispititoare, savuroase şi fascinante”. Constantin Zărnescu face o comparaţie a figurilor lui Lazăr Morcan cu folclorul „contemporan” dese(m)nat pe cruci, „literaturizat” de Stan Pătraş, în anii ’70 ai veacului trecut, în Cimitirul vesel de la Săpânţa (Maramureş).

De reţinut şi de apreciat unele consemnări ca acestea: „Urmaş autentic (prin trăiri şi sentimente) al lui Horea şi Iancu, Lazăr Morcan dă expresie, prin fermitatea liniilor, prin simboluri şi cromatică, unor colţuri de natură sugestive, de un realism puternic. El se apropie astfel, prin amprenta istorică a unor evocări de ceea ce a reţinut un plan poetic şi dramaturgic atenţia lui Lucian Blaga şi Octavian Goga, proza lui Ion Agârbicianu, cât şi a altor personalităţi proeminente ale culturii noastre” (citat din prof. univ. dr. Ioan Nistor, „Mesagerul Transilvan”, 1997).

„Pictura lui Lazăr Morcan se adresează parcă simultan ochiului şi auzului, iar aceste două căi de percepere, înmănuncheate, conduc la revelarea unei lumi, anume cea a Munţilor Apuseni” (Teohar Mihadaş, „Făclia”, Cluj, 1995).

„Posedând timp, spaţiu şi acţiune (în spirit clasic), fantezie (în stil modern), Lazăr Morcan este un artist care îi entuziasmează şi emoţionează pe toţi iubitorii picturii, fiind stăpân pe sine şi pe opera sa” (Valentin Taşcu, critic de artă, „Tribuna”, Cluj 1997).

Pe Al. Florin Ţene, vorbind despre creaţia literară a lui Lazăr Morcan, îl străfulgeră cuvintele lui C. G. Jung: „Dacă la baza creaţiei n-ar exista nicio perfecţiune, niciun defect primordial, atunci de ce această sete de a crea, de ce acest dor de ceea ce trebuie suplinit?” Răspunsul vine de la Lazăr Morcan, prin studiul lucrărilor sale, atât cele plastice, cât şi cele literare (Al. Florin Ţene, 2007).

Cu caricaturi înţepătoare, însă şi versuri ironice, portretizând personaje din diverse medii sociale, acest nou volum al lui Lazăr Morcan este o viziune despre „metamorfoza” oamenilor, faţa umane, în veşnică mişcare, sau cum le numeşte Constantin Zărnescu în prefaţa „figuri, obraze, feţe şi fiţe”.

„Portrete în mişcare” de Lazăr Morcan este şi operă a unui poet, dar şi a unui pictor şi caricaturist îndrăzneţ, cu catrene şi parodii remarcabile.

Şi, în final, o dedicaţie rimată:

Pictorului Lazăr Morcan

Nu l-am văzut o dată să se încrunte,

Sensibil, talentat, cu ochiul fin,

El s-a născut din geana unui munte

Şi din culoarea cerului senin.

Ionel Andraşoni