Liviu Rebreanu şi Pripasul lui Ion, în viziunea col. Ioan V. Boţan şi mărturii ale prislopenilor

Un eveniment de suflet, pentru sufletul prislopenilor şi nu numai, de o sensibilitate deosebită, cu trăiri intense, inclusiv literare, cu dezbateri pertinente şi obicetive, exemplificări şi motivaţii indubitabile, cu multiple feedback-uri de respectare şi originalitate a adevărului istoric şi literar, s-a derulat la cunoscutul, apreciatul şi intrat în circuitul naţional şi mondial, Muzeu Memorial Liviu Rebreanu, din cart. Liviu Rebreanu, oraş Năsăud, în amfiteatrul acesteia – Sala George Coşbuc, în 9 aprilie (de Florii), în prezenţa unui numeros public avizat, doritor şi iubitor de titanul scriitor Liviu Rebreanu, a numeroşi scriitori, membrii Astrei Năsăud, personalităţi locale, mass media, invitaţi etc.
Bucuria acestei frumoase şi complexe activităţi a fost prilejuită de lansarea unui motivant şi explicit volum, intitulat Liviu Rebreanu şi „Pripasul lui Ion”, aparţinând neobositului şi tenacelui autor, col. Ioan V. Boţan, un fiu al satului, un meticulos documentarist de a scoate la lumină adevărul privind Pripasul, Prislopul, şi o acţiune desfăşurată în celebrul roman „Ion”, o carte de ţinută apărută la Editura Ecou Transilvan din Cluj-Napoca în 2017, într-o ţinută grafică deosebită, având 236 de pagini. Cu un pertinent „Cuvânt înainte” semnat de prof. Maria-Livia Tomuţa şi un lămuritor şi justificat „Argument” al autorului, cartea deschizându-se cu „Liviu Rebreanu şi Prislopul”, continuând cu alte opt abordări şi episoade inedite.
Această minunată completare a adevărului despre „Ion” se încheie cu „Ce spun prislopenii despre Rebreanu, despre romanul Ion” şi muzeul memorial Liviu Rebreanu, exprimându-şi aprecierile şi convingerile, apartenenţa scriitorului şi la aceste frumoase meleaguri ale Prislopului, care a creat minunata capodoperă literară, fostul muzeograf prof. Mihai Martin, prof. Silvia Boţan, proiectant Pompei Pop, Maria Ilovan – lucrător comercial, ing. Liviu Hordoan şi nu în ultimul rând ziaristul Ioan Lazăr, nepotul lui Ion şi al Anei, din romanul „Ion”, care a precizat că este „mândru că bunicii lui au fost trecuţi în eternitatea cuvintelor” de către Liviu Rebreanu.
Lansarea cărţii a debutat cu un cuvânt de salut din partea autorului Ioan B. Boţan, prezentarea tuturor oaspeţilor şi motivaţia, determinarea, munca de documentare pe care a făcut-o pentru a edita această carte.
O surpriză deosebită, plăcută şi de bun augur, un eveniment cum rar se întâmplă, a fost prezenţa fiicei lui Ion şi Ana, din romanul „Ion”, Saveta Lazăr, din cart. Liviu Rebreanu, care va împlini onorabila şi frumoasa vârstă de 93 de ani, în 12 aprilie, căreia întreaga asistenţă i-a cântat „La mulţi ani cu sănătate!”, fiind însoţită de fiica Maria Pop, propunere venită din partea moderatorului activităţii, scriitorul Ioan Mititean, moment care a creat o stare de emoţie Savetei Lazăr, care a şi auzit multe lucruri vorbindu-se despre mama şi tatăl ei.
Despre valoarea cărţii, a autorului, cât şi a impactului asupra cititorului, noutăţile şi precizările pertinente făcute de autor spre o justificare şi o lămuritoare documentare, adevăr istoric şi literar, au vorbit, cu argumente şi exemplificări, motivând necesitatea acestor noutăţi: prof. şi scriitor Ioan Mititean – preşedintele Ligii Scriitorilor din Năsăud, moderatorul acţiunii, ec. Floarea Pleş – preşedinte Cerc Astra oraş Năsăud, prof. şi ziarist profesionist Ioan Seni – preşedintele Despărţământului Astra Năsăud, prof. Mircea Daroşi – preşedintele Secţiei Literare din Despărţământul Năsăud, înv. Lucreţia Mititean – vicepreşedinte Astra Năsăud, prof. instr. Leon Catarig – vicepreşedinte Cerc Astra Rebrişoara, scriitorul şi jurnalistul profesionist Ioan Lazăr de la cotidianul „Răsunetul”, nepotul Anei şi lui Ion, PC preot paroh Mihai Mânzat, prof. dr. Gheorghe Pleş, custodele Muzeului „Liviu Rebreanu” – Valer Ilovan.
În finalul activităţii, autorul cărţii, col. Ioan V. Boţan, a adus deosebite mulţumiri celor prezenţi, gazdelor, Savetei Lazăr, prislopenilor îndeosebi, oferind, cu generozitate, numeroase autografe, fiind ales şi preşedintele Secţiunii de Istorie a Despărţământului Astra Năsăud.
În acest cadru, i-a fost înmânată şi legitimaţia de membru UZP profesorului Ioan Seni de către Ioan Lazăr, pentru deosebita activitate jurnalistică desfăşurată.
A fost o zi de mare sensibilitate sufletească, de mare reverberaţie pentru Liviu Rebreanu şi prislopeni.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5